Soluţiile Guvernului pentru detensionarea situaţiei de la Valea Uzului

Premierul Viorica Dăncilă solicită respectarea simbolurilor statale ale României și normele de ordine publică și face apel la responsabilitate în ceea ce privește acțiunile referitoare la situația din Valea Uzului, propunând ca acesta să fie preluat de ministerul Apărării.
“Am urmărit cu mare atenție ceea ce s-a întâmplat în aceste zile la Valea Uzului. Nu m-am pronunțat public cu privire la acest subiect pentru că nu am dorit să contribui la escaladarea situației, dar împreună cu colegii mei din Guvern am acționat pentru ca lucrurile să revină la normal și să găsim soluții acceptate de comunitatea locală, români și maghiari, deopotrivă. Cetățenii români, indiferent de etnie, așteaptă de la noi soluții, propuneri concrete, nu declarații contondente. Autoritățile guvernamentale și oamenii politici au opțiunea dialogului, iar orice instigare la dezbinare între cetățenii români, așa cum din păcate am văzut în aceste zile, este intolerabilă”, consideră prim-ministrul.
În comunicatul remis Mediafax se arată că Guvernul a căutat „soluții în spiritul asigurării dreptului neîngrădit al fiecăruia de a-și comemora eroii și de a cinsti memoria tuturor celor care au apărat libertatea, integritatea și demnitatea poporului român cu jertfa supremă”.
Una dintre propuneri vizează preluarea administrării de către Ministerul Apărării Naționale a Cimitirului eroilor căzuți în cele două războaie mondiale – Valea Uzului și consacrarea statutului de cimitir internațional, având în vedere faptul că în această necropolă sunt înhumați militari de mai multe naționalități.
„Însă, orice decizie va fi luată după consultări cu toate părțile implicate. Șeful Executivului dezaprobă orice acțiune menită să alimenteze conflictul între cetățenii României și declarațiile care instigă la ură și la nerespectarea simbolurilor statale ale țării noastre. De asemenea, premierul subliniază că abordarea politică a situației din Valea Uzului nu este în măsură să contribuie la o soluție constructivă și respinge orice încercare de obținere a capitalului politic, de către unii lideri politici. Prim-ministrul cere autorităților responsabile să păstreze ordinea publică și să asigure drepturile tuturor cetățenilor români”, se mai arată în comunicat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

23 de Comentarii

  1. Pampaloaica tara guvernata de lasi si nevertebrate tradatori si cei ma mari raufacatori din istoria tarii.Adormita gretoasa se roaga sa respecte legea.Nerusinat-o tu esti platita sa reprezinti demnitatea romaniilor daca nu o ai mars la coada VACII. Un om politica cu o functie ca a ta spune raspicat AUTORITATIILE PLATITE SA APLICE LEGEA AU LA DISPOZITIE 24 DE ORE IN CAZ CA NU O APLICA SEFII INSTITUTIILOR ACELOR ZONE VOR FI DEMISI.Ati terfelit scarbelor din 89 an de an demnitatea unui popor datorita deminitatii voastre a carei valoare e sub ce a unui TRAH

  2. Veorico, tu trebuie sa ceri DIICOT-ului sa ridice participantii de ambele etnii, pe cucos, pe carmen dan si jandragneria care trebuiau sa tina cimitirul inchis si pe primarul din Darmanesti care nu trebuia sa autorizeze niciun fel de manifestatie acolo. Toti astia, brute fara respect fata de legile Romaniei, au spart poarta unui cimitir unde intrarea fusese interzisa de autoritatile statului roman pana la solutionarea problemei administrativ-teritoriale!

  3. @Marco,@Misu

    eu as incerca inainte de a da din gura, sa si gandesc! am citit ce s-a scris pe tema asta si in alte ziare!

    intrebarea pe care ar trebui sa o puneti este cine a dorit sa atate problema, cine a dorit sa existe tensiuni etnice, cine ar fi fost beneficiarul lor si cine a putut sa le organizeze!

    si in plus, cine ar fi avut de castigat jucand la doua capete, unul fiind interventia jandarmilor si punand pata pe guvern!

    daca aveti aichiul destul de bun, gasiti raspunsul! daca nu, atentie la mersul pe trotuar, sa nu cadeti in vreo groapa!

  4. prin aceste manevre murdare se urmareste:

    1 abaterea atentiei de la gravele fraude din duminica neagra 26 mai cind zeci de mii de voturi au aparut peste noapte pentru Udmr iar in diaspora s’a folosit autocare useriste pentru fraudarea alegerilor

    si

    2 e un semnal catre Udmr sa iasa de la guvernare ca sa-si aduca oligofrenul Mutulanis , guvernul Lui

  5. @Misu
    Cum adică să fie interzisă intrarea într-un cimitir unde sunt îngropați eroi români, pe teritoriul României??? Nu înțeleg. Problema administrativ-teritorială este una, și dreptul fiecărui creștin de a-și comemora eroii neamului său este alta. Dacă îți interzic ție „autoritățile statului” din Harghita să mai intri la tine în casă jumătate de an că e o problemă cu terenul din spatele blocului, îl revendică nu știu cine? Băi, frate, aveți o prostie și un tupeu…
    Este foarte bine să ia MAPN cimitirul, să vedem dacă mai au chef să pună lacăt pe poarta cimititului militar „autoritățile statului” din Harghita. E fenomenal câtă prostie și răutate au unii în ei…

  6. Raspuns de roman sadomasochist ca el multi de accea a ajuns tara asta curva tuturos si bataia de joc a unguriilor ori raspuns de un ungur

  7. Cazul de la Valea Uzului,este unul tipic pt a ne da seama cam ce se-ntâmplă în cazul în care autotitatile statului sunt în pragul disoluției intr-o anumita zona sau țară. Cetățenii, fără sa luăm în discuție etniile lor, încep sa-și facă singuri dreptate acolo unde ,magistrații, serviciile secrete,ministerul de interne ,administrația locala ,nu aplica legea , nu-și fac datoria și nu opresc încă din fașă tendințele criminale ale unor oameni fără să țină seama de etnia lor.Dacă se va continua asa,nu mai durează mult și oamenii vor pune mana pe par si-și vor face singuri dreptate, și asta nu numai din cauza unor conflicte etnice, ci și din alte cauze în care justiția lipsita aproape complet de credibilitate,nu-și face datoria facandu-i scăpați pe unii vinovati și nenorocindu-i pe alții nevinovati,după bunul lor plac. Câtă vreme nu vor fi opriti la timp si nu vor raspunde pt faptele lor ,nici magistrații nici cetățenii obișnuiți, nu se vor opri sa comită ilegalități totul va escalada pana când va degenera in anarhie cu o mulțime de victime colaterale.Dacă este adevărat ca acolo au fost și ultrasi de la steaua si dinamo, indivizi antrenați în lupta cu jandarmeria,trebuia doar o scânteie s-avem un inceput de război înteretnic care ar fi putut degenera intr-n adevărat război civil.Cam asta s-a dorit acolo.De data asta nu le-a ieșit!Dacă ne uităm la Cotroceni dar si-n curtea partidelor politice de toate culorile ,s-ar putea sa constatam că data viitoare s-ar putea sa le iasă. Violenta de limbaj ,indiferent de unde vine ea, poate produce adevarate furtuni în capetele bolnave ale unor extremiști.Conducătorii nostri ar trebui sa știea asta ,a fie mult mai rezervati in declaratii,dacă nu cumva sunt și ei deranjați la mansarda.

  8. Mariuta de 30 de ani aud faza asta cu bagatul si programarea dar numai din partea voastra a romaniilor.E un fasl Cimitirul e un loc public fiind un monument al eroiilor cazuti in primul razboi mondial Doar ca hortystii fascisti din iudomere care considera zona aia teritoriu unguresc au impresia ca fac ce vor si isi permit datorita unos mizerabili ca asta si tantalai pampalai ca asta care guverneaza si a caror demnitate valoreaza mult sub valoarea unui rahat.Asa au ajuns hortystii sa isi bata joc de simboluriile tarii eroii ei pt ca nu au intampinat reacti jeguriile dinpolitica romaneasca avand nevoie de ei pt a putea guverna.Daca jeguriile de hortysti ar fi facut asa ceva in iSRAEL va garantizez ca la prima iesire pe strada se gasea cetateni evrei sa ii linseze evreii find feroci nationalisti.Dr ii lichida Mossadul repede.In America sa faca asta erau expulzati ramane-au fara cetatenie erau impscati.Dar asa se intampa itr-o tara guvernata de hahalere de cele mi infecte caractere Tara nu are demnitate e vanduta e jefuita e batjocorita….. saisi afiseze pe institutiile romanesti steaguriile ungariei sa intoneze imnul ungariei sa intre liderii din ungaria cum vor in tara sa se pise pe ea si pe voi omanii

  9. @Marco

    draguta,

    a face politica nu inseamna doar a avea convingeri puternice, ci sa ai simtul maxim al responsabilitatii!

    dumneata nici macar in vis nu ai putea anticipa daca ceea ce propui s-ar realiza!

  10. Toate cimitirele militare ar trebui trecute la MAN,pazite cu onor si cultul Eroilor ar trebui sa renasca !Altfel suntem straini in tara noastra !SUA,UK,Franta,Rusia serbeaza in fiecare an aproape victoriile militare din primul si al doilea razboi mondial, si isi cinstesc eroii,numai coloniile nu au acest drept!

  11. Ca roman si ortodox imi este mie rusine de rusinea golanilor de etnie romana care de Ziua Inaltarii Domnului cum am vazut in probele video au distrus poarta unui cimitir, au distrus cruci si s-au urcat cu fundul pe cruci pofanand si tulburand somnul de veci a 1300 de eroi de diferite nationalitati ai Primului Razboi Mondial. Acest Cimitir International al Eroilor a fost infiintat dupa Primul Razboi Mondial, are aproape un secol vechime, pana anul acesta niciun golan cu creieri infierbantati de fasolea patriotica nu s-a dus sa isi comemoreze eroii, brusc anul acesta a pocnit fasolea patriotica in ei inainte si dupa alegeri! Nu stiu cine a pus la cale aceasta provocare insa stiu ca poporul roman in multitudinea si frumusetea sa de etnii: romani, rromi, maghiari, turci, tatari,etc., si religii: ortodoxa, greco-catolica, musulmana, baptista, etc., nu va raspunde acestei provocari mizerabile! Golanii care s-au dat in spectacol intr-o zi Sfanta la Valea Uzului sunt exceptiile, nu majoritatea etniei romane si maghiare!

  12. Corect. Acel teritoriu ca e cimitir ca e altceva, e pamant românesc. A veni o minoritate cu tupeu sa puna lacat sa ingradeasca accesul, inseamna a submina autoritatea statului suvetanitatea si independenta, inseamna a declara o enclava stat in stat ! Ceea ce nu e permis ! E inacceptabil ! Iar minoritarii care au indraznit aceasta obraznicie sa infunde inchisoarea sau sa fie goniti cu un sut in partea dorsala in stepele Asiei de unde au venit !!!

  13. Mariuta simtul responsabilitatii inseamna DEMNITATE SI ONOEARE ceeace voi romanii nu o aveti cum bine zicea Caragiale SERVILISMUL SI HOTIA e virtute la romani.A sta patru labe 390 de ani sa se rahateasca pe voi o grupare hortysta fascista nazista e responsabilitate.Afla ca numai cei puturosi ,lasi, incompetenti tradatori se ascund in spatele cuvintelor care le scuza aceste debilitati .Io in cateva zile i-as pune cu botul pe labe scurt cu legea.Vrei exemple?

  14. Albert zile-o asta masochistiilor idioti ca Mihnea si Maruta poate te inteleg pe tine.Ori is pera handicapati mintali sa te inteleaga ori hortuysti sub nume romanest

  15. E adevarat ceea ce se spune in raspunsul dat de MAI – ca simbolurile nationale ale Statului Roman de la ambasada noastra din Budapesta au fost profanate in vreo doua randuri,sub blanda supraveghere a politiei maghiare (asta anterior scandalului cu cimitirul)?

  16. @mihnea

    eu cred ca ar trebui sa te intrebi cine a provocat lucrurile, cine avea de castigat din crearea unei tensiuni artificiale, cine a mizat pe o interventie in forta a jandarmeriei ca pretext pentru a cere demisia guvernului….

    pai dumneata vorbesti de constiinta de sine? ai fost la europarlamentare si ai votat nu gandindu-te ca esti cetatean european care trebuie sa fii preocupat de problemele europene, ci te-ai gandit cum sa le-o tragi pesedistilor!

    aerele astea nu fac bine de loc, dar absolut deloc! ai fost manipulat si te simti bine? ma lasi cum iobagismele astea?

  17. @Poporul asuprit de straini striga : ajunge !: bai molusca putinista care nu ai nici macar curaj sa iti dai numele atat esti de „roman” si „ortodox”, ca sa nu mori prost vezi-ti in link rusinile romanismului si ortodoxiei cum dau din partea dorsala pe muzica patriotica cocotati pe gardurile cimitirului si pe crucea de piatra cea mai inalta, cum rup poarta cimitirului si navalesc ca barbarii in cimitir, cum huiduie si striga „..ue! ca nevolnicii. Tu si toti care sustineti aceste brute nu sunteti romani. Romanismul si ortodoxia nu inseamna circ de dezaxati si nici ascunderea mizeriei sub pres! George Simion recunoaste ca poarta cimitirului a fost rupta in video sau dupa tine si asta minte ,nu e roman si nici ortodox?!
    https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23190792-video-razboiul-romano-maghiar-cum-fost-cinstiti-eroii-valea-uzului-filmul-complet.htm

  18. Da? Chiar asa? Ce e mai important, faptul ca o minoritate isi bate joc de o majoritate? Faptul ca minoritatea obraznica submineaza autoritatea de stat ingradind cu de la sine putere accesul pe un domeniu public ? Sau o poarta rupta de poporul majoritar, care, provocat de tupeul minoritarilor reactioneaza normal si firesc in astfel de situtatii ????
    Faptul ca, consideri ca oricine e patriot si natuonalist e cu putin, asta spune tot : ori esti spalat pe creier cu „valorile” occidentului, ori esti de-a dreptul un strain de neamul nostru, un alogen care nu face decat sa-si apere privilegiile si prada numita colonia bananiera pe care au pus gheara alogenii de 30 de ani !!!! Mars d-aci !!!!

  19. 1. UDMR trebuie scoasa, URGENT, in afara legii ca formatiune extremista care atenteaza la integritatea teritoriala a Romaniei.

    2. AFARA DIN TARA CU MAGHIARIMEA EXTREMISTA ORDINARA!

  20. @mihnea

    draguta,

    informatii sunt peste tot! dar semnificatia? de ce s-a intamplat asta acum? UDMR-ul va sustine motiunea de cenzura sau nu o va sustine? dupa ce vei raspunde la aceste doua intrebari, fa bine si gandeste-te cine a avut interesul sa faca praf imaginea tarii pentru a ajunge la guvernare!

    hai, la treaba….deschide ochii si nu mai fa aici partizanate politice de doi lei, cauta adevarul…

  21. intreb si eu: de ce primul ministru a „dialogat” cu dide si nu dialogheaza in transmisie directa cu kelemen hunor ? cine a avut idea infiintarii unui partid etnic in romania ? udmr a fost la putere din 89 pana astazi, ce salarii au maghiarii, prin ce tari au plecat si ei de prea mult bine in harghita si covasna ? cum ar fi sa cerem noi infiintarea unui partid al musulmanilor in Franta (10 milioane de musulmani), un partid al turcilor in Germania (1 milion de turci), un partid al afroamericanilor sau latinos in SUA, un partid al indienilor si pakistanezilor in Anglia ? ce fel de interventie straina doreste dl. kelemen hunor, ce se mai aude cu laszlo tokes ?

  22. Partidul ca numai prtid nu e ci o organizatie cu tente hortyste fasciste a fot bagata de mizerabulul criminal Ilici si gasca lui pt a putea fi folosita sa guverneze cand aveau nevoie de o majoritate dar nu o aveau.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.