Fostul vicepremier Anastasiu a introdus recent în discursul public expresia „șpagă de supraviețuire”. Dincolo de forța ei retorică, această formulare reflectă fidel o realitate profund înrădăcinată în structura actuală a statului român: corupția nu mai este o abatere punctuală de la regulă, ci este înscrisă în mecanismele oficiale de funcționare ale administrației.
Statul nu mai tolerează corupția în mod pasiv, ci o generează activ, sub forme legale, legitimate politic și promovate ca necesități instituționale.
Într-o astfel de logică, nu doar cetățeanul este constrâns să mituiască pentru a obține ceea ce, în mod normal, i se cuvine prin lege – servicii medicale, o decizie administrativă, o sentință echitabilă. Mai grav, statul însuși devine autorul mituirii, alocând resurse publice pentru a cumpăra liniștea, obediența și blocajul instituțional.
Acest fenomen nu mai are nimic din caracterul ascuns sau ilicit al șpăgii tradiționale – este asumat public, reglementat prin norme și apărat cu înverșunare de beneficiarii săi.
Un exemplu evident este pensionarea anticipată, în special în rândul anumitor categorii profesionale. Sub pretextul unei „uzuri morale” sau al unor „misiuni speciale” greu de verificat, persoane ies din sistem la vârste incompatibile cu principiile sustenabilității bugetare, beneficiind de pensii de câteva ori mai mari decât salariul mediu pe economie. Aceste practici nu recompensează riscul real sau performanța individuală, ci loialitatea față de un sistem care își asigură perpetuarea prin privilegiu și excludere. Nu mai vorbim despre excepții, ci despre un regim normativ aplicat sistematic, cu o largă susținere politică transpartinică.
În același registru, lipsa răspunderii în sistemul judiciar nu este rezultatul unei disfuncționalități accidentale. Ea este un efect direct al unei arhitecturi instituționale care a extras justiția din orice formă de control public efectiv.
Judecătorii și procurorii beneficiază nu doar de pensii speciale și protecție în fața răspunderii materiale, dar și de un regim profesional lipsit de sancțiuni reale. Condamnările abuzive, tergiversările prelungite, erorile grave rămân fără urmări. Justițiabilul nu are niciun instrument funcțional de apărare împotriva neglijenței, a arbitrariului sau a incompetenței.
Toate aceste mecanisme – pensii speciale, pensionare prematură, impunitate funcțională – sunt forme de mituire instituționalizată. Sunt plăți pentru conformism, nu pentru competență. Sunt contracte de fidelizare, nu garanții ale echității. În spatele lor nu se află o viziune despre serviciul public sau despre interesul comun, ci o logică de conservare a unei ordini privilegiate, opace și refractare la orice formă de reformă reală.
Această realitate nu mai poate fi redusă la termenul generic de „corupție”. Este vorba despre o strategie sistemică, o politică deliberată de transfer al resurselor publice către o elită administrativă și juridică, în scopul menținerii echilibrului intern al aparatului de stat.
Ceea ce se oferă nu este „supraviețuire”, ci imunitate. Ceea ce se cumpără nu este performanța, ci tăcerea. Iar ceea ce se pierde este însăși legitimitatea ordinii democratice.
România nu se confruntă doar cu abateri individuale, ci cu o formă de captură instituțională mascată sub aparența legalității. Statul nu mai este un garant al drepturilor și al echilibrului social, ci un administrator al propriilor privilegii.
Într-un astfel de cadru, cetățeanul onest devine vulnerabil, suspectat, marginalizat. Iar democrația – redusă la ritualul votului – încetează să mai funcționeze ca mecanism de control și responsabilizare.
În acest climat, orice apel la reformă devine suspect. Orice inițiativă de schimbare reală este blocată de rețele instituționale care și-au construit propria formă de apărare: legea ca obstacol, nu ca instrument al echității. Și astfel, în loc să fie excepția, „șpaga de supraviețuire” devine regula.
Nu doar tolerată, ci garantată de stat. Iar ceea ce se plătește, în cele din urmă, este tăcerea unui aparat care, în loc să servească interesul public, a fost convertit într-un scut împotriva oricărei schimbări.
Democrația, în aceste condiții, nu este anulată prin forță, ci golită de conținut – devenind o formă fără fond, în care supraviețuirea devine privilegiu, iar echitatea, o promisiune abandonată.
Spaga este GENERALIZATA : de la judecatorul care s-a umflat la retrocedari si procurorul in dosarele penale , mergand la medici care CER spaga fara nici o gena, primarul cae ia pentru autorizatia de constructie in parc, profesorul care i-a spaga/ cadouri, inspectorul ANAF caruia i se da spaga pentru ca ASA ESTE TRADITIA, la rar si itp sa-ti treaca masinuta, la cresa si gradinita ca sa fie copilasul inscris ( DEMOGRAFIA ESTE LA PAMANT DAR NU SUNT CRESE !!!) etc. etc.
Nicolae Stefan spune:
30 iul. 2025 la 11:42
Nu va dispare pt. ca noi suntem cei care dam spaga mafiotilor .Daca noi nu am da ,aceasta spaga nu va mai exista .Problema este ca legile sunt strimb facute si nu este pedepsit asa cum ar trebuii sa fie cel care nu vrea sa-si faca atributia lui de serviciu de cit daca primeste spaga de la bietul om care vea sa-si rezolve problemele .Daca salariatul respectiv ar fi pedepsit exemplar ca a primit spaga ca sa ii rezolve ceva omului, atunci aceasta spaga ar dispare .Pedepsele sunt foarte mici .
Acest proxenet patentat , mai avea să interpreteze și o hăulită de jale în timpul declarației de presă lacrimogene . Pe care o cînta în autocare atunci cînd furniza material cultural feminin , asociatului său cu unghiile netăiate .
Cine își imaginează că această practică mondială va dispare , e un naiv !
Greșită abordare! Șpagă de supraviețuire e taxa de protecție permanentizată, e achiziția primului loc de muncă, e practică de 35 ani pentru cocalarii din politica românească care se îmbogățesc peste noapte, e in absolut toate domeniile! Și, îmi amintesc cum urlau mizeriile politice din România că în Italia(tot degerării lungi din politica românească=bani negri despre care urlau și tocmai ei primeau noaptea prin șoferii care făceau curse in și din străinătate) se ia șpagă pentru un loc de munca și tocmai ei în România practicau spaga! Poate că și firmele acestui infractor care 8 ani a dat mita a practicat aceste infracțiuni, avea destule mașini de tur-retur străinătate si Romania.
In conditiile acestea C.C.R POATE IMPUNE OMOR USOR SI OMOR GREU atat le-a mai ramas ca in rest au fost capabili de orice numai de JUSTITIE NU.
Si eu vreau, si nu sunt singurul, o „apaga a supravietuirii” platita de stat.
Trista dar exacta descriere a stadiului (halului) in care a ajuns Romania ! O tara devenita, ca cele mai mizerabile bantustane, un fel de „Republica Bacșiș” cu capitala in al doilea Gotham City. Si sa nu va asteptati la nici un Batman care soseste in zbor sa va salveze, foarte multi din gasca de crima organizata care tine in labele murdare Romania vor trage cu pusca in el, ca sa-l doboare !
Dacă prim-ministru spune ca nu este de acord cu șpaga, când aceasta este prevazuta prin lege ca infractiune, iar mesajul corect era ca legea sa se aplice cu celeritate atât spaguitorului cât și celui spaguit. La ce sa te aștepți în aceasta tara? Iar datul la pace a prim-ministrului cu polițiști de la rutiera, nu-i decât o altă goanga a la Ilie – dai la pace când incalci lege, iar dacă incalci legea tu zbirul cu fălcile clește înseamnă că ai o grava problema cu conduita civica.
A tras din tigara cu ‘spaga de supravietuire’ 1 data doar si n-a ramas nimic din ea.
Stilistic expresia s-a rasuflat prin utilizare, si-a pierdut ineditul prin epuizare. R,I,P. supravietuirea!