Sportul Studenţesc Bucureşti a promovat matematic în Liga 1 după ce a câştigat meciul de duminică disputat în Regie împotriva Gloriei Buzău, scor 2-1.
Golurile „studenţilor” au fost reuşite de Viorel Ferfelea (61, penalty) şi Costin Curelea (79), în timp ce pentru oaspeţi a punctat Boghiţoi (73).
După fluierul final al arbitrului Comănescu, puţinii spectatori prezenţi în Regie au invadat terenul, sărbătorind alături de jucători.
Echipa condusă de Vasile Şiman revine astfel în Liga 1 la patru ani după ce a fost retrogradată din cauza unor probleme de ordin financiar.
Golgheterii Sportului au fost Costin Curelea (23 de goluri) şi Viorel Ferfelea (20 de goluri), cei doi formând cel mai productiv cuplu din Liga a 2-a.
Până în acest moment, în Liga 1 au promovat Victoria Brăneşti, FCM Târgu-Mureş şi Sportul Studenţesc. În ultima etapă se va stabili şi cealaltă echipă promovată, lupta ducându-se între Universitatea Cluj şi Dacia Mioveni.