Starea lui Belusconi după ce a fost diagnosticat cu leucemie

Alberto Zangrillo, medicul curant al lui Silvio Berlusconi, a recunoscut sâmbătă că fostul premier italian suferă de „o patologie gravă” şi se află într-o situaţie „dificilă”, dar a subliniat că „răspunde bine la tratament”, transmite EFE.

„Sunt liniştit, Berlusconi răspunde bine la tratament. Mai ales că facem tot ce putem. Am în faţă un pacient care este şi un mare prieten, nu pot nega, există o mare implicare personală”, a spus medicul la ieşirea din spitalul San Raffaele din Milano (nord), unde politicianul rămâne internat la terapie intensivă.

De la internarea sa, miercurea trecută, echipa medicală a publicat doar un raport medical care confirma că Berlusconi, în vârstă de 86 de ani, suferă de leucemie de ceva vreme şi este internat pentru a trata „o infecţie pulmonară”.

„Este clar că vorbim despre un pacient a cărui vârstă o cunoaşteţi cu toţii, cu o patologie şi o complicaţie care au fost precis definite”, a adăugat doctorul Zangrillo în declaraţii difuzate de presa locală.

Prioritatea actuală este tratarea pneumoniei care i-a cauzat probleme respiratorii, a declarat medicul, care a recunoscut că „este o complicaţie a unui tablou clinic patologic de altă natură” pe care o tratează „în cel mai bun mod posibil”.

La rândul său, coordonatorul partidului Forza Italia, Antonio Tajani, care este şi ministru de externe, a declarat că lui Berlusconi i-ar fi plăcut să se întoarcă acasă sâmbătă seară, dar a acceptat ideea că trebuie să continue sub observaţie medicală.

Berlusconi a mai fost internat la spitalul San Raffaele săptămâna trecută pentru ceea ce au fost descrise drept „controale medicale”, dar starea lui nu a fost considerată îngrijorătoare. De-a lungul anilor, Berlusconi a trecut prin spitalizări succesive, una dintre cele mai recente, în ianuarie 2022, pentru o infecţie urinară.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Bravo domle, sănătate maximă va doresc! Ține ți o sus!
    PS: să crape sărăcanii de ciudă ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.