Știați? Kalmucii vor să iasă din Federația Rusă

„Dacă Rusia va rămâne așa cum este astăzi, nu văd nicio perspectivă pentru ea”.

Republica Kalmîkia – între sărăcie, banditism, războiul din Ucraina și separarea de Rusia

Republica Kalmîkia este una dintre multele regiuni ale Federației Ruse care, nu trăiește, ci supraviețuiește pe timp de război. Este singura regiune din Europa în care budismul reprezintă cea mai răspândită religie. Cu toate acestea, Kalmîkia rămâne a fi una dintre cele mai sărace regiuni din Federația Rusă, iar odată cu începutul războiului rus de agresiune în Ucraina, situația ei s-a agravat.
În trecutul recent, o mare parte din locuitorii republicii au participat la proteste. Aici partidul lui Putin, Rusia Unită a pierdut alegerile din capitală, iar conducătorul regiunii, Lama, care este și liderul autonomiei locale, fost recunoscut de Ministerul Justiției al Rusiei drept ,,agent străin” (inoagent). Și totuși, Moscovei i-a reușit să recruteze mulți bărbați din Kalmîkia la război.

Între naționalism și asimilare

Kalmîkia, chiar și trunchiată după deportările staliniste, este mai mare decât Tatarstanul și aproape egală cu Ținutul Krasnodar , având acces la Marea Caspică și la fluviul Volga. În același timp, republica are o populație de doar 264.000 de locuitori, adică de zeci de ori mai puțin decât în regiunile menționate mai sus. Majoritatea locuitorilor republicii sunt kalmuci. Cu toate acestea, nu există aproape nicio inscripție în limba kalmîkă. Prevalența acestei limbi, care este apropiată de mongolă, a scăzut după deportarea din 1943-1956 – și este încă în declin. Potrivit unui sondaj realizat în 2020, doar unul din zece vorbește, scrie și citește fluent limba maternă, în timp ce 13% nu vorbesc această limbă. Două treimi dintre cei intervievați sunt descurajați de această stare de lucruri – dorința de identitate națională a crescut puternic în regiune în ultima vreme. Potrivit unui sondaj din 2017, etnia nu conta pentru 29% dintre respondenții din Kalmîkia; trei ani mai târziu, doar 7% au recunoscut acest lucru, scrie Verstka.media.

Republica a cunoscut două valuri de proteste în masă. Primul, la sfârșitul anilor 1990 și începutul anilor 2000, a fost îndreptat împotriva președintelui republicii, Kirsan Ilyumzhinov, care, potrivit rezidenților locali, „a condus ca un han”, ignorând legile. Cea de-a doua, în 2019, a fost împotriva numirii fostului prim-viceprim-ministru Dmitri Trapeznikov în funcția de primar al orașului Elista (alegerile directe pentru primării au fost abolite în 2010). Ambele valuri au fost înăbușite. Acesta este motivul pentru care nu au existat proteste anti-război semnificative în Kalmîkia, chiar și după mobilizarea care, potrivit diferitelor surse, a fost de 2-3 ori mai mare decât media rusă anunțată de Ministerul Apărării.
Pagina de instagram anti-război Svobodnaya Kalmykiya (Kalmîkia liberă) creată de persoane din republică are mai puțin de 2500 de urmăritori.
Detalii: https://www.instagram.com/free_kalmykiya/

Mulți se tem, atât de ucraineni, cât și de propriile autorități. Locuitorii unui sat izolat au povestit unui corespondent Verstka despre un „sabotor” care a fost surprins făcând fotografii ale zonei de pe o dronă. Opozanții războiului se tem că forțele de securitate îi vor persecuta nu numai pe ei, ci și pe rudele lor. Tinerii din opoziție migrează în străinătate, alăturându-se diasporei naționale în țări care variază de la Mongolia la Statele Unite. Restul societății este divizată.

,,Oamenii noștri au fost deportați la 28 decembrie 1943. Era iarnă, nu li s-a permis să se adune cum trebuie. Și acolo au fost primiți într-un mod bestial. Cel puțin cecenii au fost așezați compact și într-un mediu musulman, dar noi, kalmucii, am fost împrăștiați în toată Siberia. Mulți au murit. Mulți și-au pierdut identitatea pentru a supraviețui. Deși aveam 7 ani la acea vreme, am înțeles multe. Și aici în propria patrie, după întoarcerea mea, am fost întâmpinat cu ostilitate – de către cei care au colonizat teritoriul. Li s-a spus la radio, li s-a spus în ziare că kalmucii sunt trădători. Așa gândeau ei. Și este la fel și acum. Oamenii cred în televizor”, a declarat corespondenților de la Verstka, Valery Badmaev un localnic kalmuc în etate.

Marile mitinguri de la Moscova și din întreaga Rusie din anii 2010 au avut un efect redus asupra republicii. Noi proteste în masă în orașul Elista au izbucnit abia în 2019. La 26 septembrie, un locuitor din Donețk, Dmitri Trapeznikov, fost prim-viceprim-ministru al autoproclamatei ,,Republici Populare Donețsk”, care a demisionat la scurt timp după asasinarea șefului ,,RPD”, Aleksandr Zakharchenko, a fost numit primar al orașului kalmuc. De menționat că în Rusia primarii nu se aleg prin vot, ci sunt numiți de la centru. La 13 octombrie, peste trei mii de persoane au participat la miting, un număr serios pentru un oraș de o sută de mii de locuitori. Fotografia de titlu a reportajului din Novaya Gazeta despre eveniment arată un călăreț pe un cal roșu care ține în mână steagul Kalmîkiei. Este vorba despre Tseren Basangov. La vremea respectivă, el se ocupa de echitație. În urma protestelor, afacerea lui Tseren a fost distrusă, iar acesta a fost condamnat cu suspendare pentru fraudă. Basangov spune că dosarul împotriva sa este fabricat. În prezent, el își câștigă existența ca șofer de taxi.

Potrivit lui Basangov, când un locuitor din Donbas care nu trăise niciodată în republică a devenit primar al capitalei, mulți au fost indignați. ,,Mi s-a părut că a fost un scuipat în direcția noastră, ca și cum am fi niște aborigeni pe care se face un experiment pentru a legaliza oficialii din așa-zisa ,,RPD”, declară indignat Basangov. El și-a confirmat opinia atunci când a văzut pe internet comentarii negative despre Trapeznikov chiar de la locuitorii din Donbas.
O serie de mitinguri, uneori cu multe mii de protestatari, au continuat, diminuându-se treptat, până în 2020. Ca și în urmă cu 15 ani, autoritățile nu au cooperat cu protestatarii care s-au ales doar cu instanțe și amenzi. ,,Astăzi o mare parte dintre protestatarii kalmuci care ies în stradă sunt împotriva războiului, dar majoritatea locuitorilor susțin în continuare invazia”, crede Basangov.

Conform lui Basangov, unii kalmuci declară adesea că: ,,Strămoșii noștri au luptat în război, așa vom face și noi”. (după celebra frază sovietică: Dedî voevali”)
,,Nu există locuri de muncă în Kalmîkia, iar salariul în armată este bun. Multor oameni le place să lupte. În republică la noi nu e nevoie de motive speciale atunci când cineva recurge la omor. Cineva va fi un bandit. Zilele trecute, un prieten de-al meu a ucis un alt prieten de-al meu. Gândiți-vă că în armată se oferă bani pentru asta și devii un ,,erou” dacă omori mulți oameni”.

Basangov îi consideră pe kalmuci un popor războinic. Problema o vede însă diferit: ,,În urmă cu o sută de ani, poporul nostru a fost grav zdruncinat. Pentru că au încetat să lupte pentru ei înșiși și au început să lupte pentru Rusia. Kalmucii s-au împărțit în roșii și albi. În cele din urmă au pierdut cu toții”.
Nici felicitările de Ziua Victoriei care atârnă prin oraș nu îl impresionează pe Basangov: ,,Eu nu sărbătoresc ziua de 9 mai. Părinții noștri au întâlnit acea zi în Siberia. Iar 9 mai nu este o sărbătoare a victoriei, ci a sfârșitului războiului”.

Cultul religios și teroarea sovietică

Conform sondajelor, budismul este aproape la fel de important pentru identitatea națională a kalmucilor ca și pământul natal. Dar aceleași sondaje arată că puțini sunt cei care au cunoștințe profunde despre filosofia budistă. Autoritățile sovietice au avut o atitudine foarte negativă față de acest cult. Represiunea și deportarea au eliminat aproape în întregime clerul kalmuc. Doar o mână de călugări bătrâni au supraviețuit până la perestroika.

Un viitor incert

,,Ar fi bine ca Kalmîkia să devină un stat în cadrul unei federații democratice și reale. La fel ca SUA sau Elveția”, declară visător jurnalistul rus Valeriy Badmaev.
,,Dar dacă Rusia rămâne așa cum este, nu văd nicio perspectivă nici pentru Rusia, nici pentru Kalmîkia. Când oamenii îmi spun că democrația este o chestie occidentală, eu le răspund să se uite la Mongolia. Are deja al șaselea președinte, nimeni nu se agață de putere. Este o republică democratică de tip oriental. Uitați-vă la Coreea de Sud, la Japonia. În Orientul Mijlociu nu se trăiește așa, din cauza asta este înapoiat”.

La sfârșitul lunii octombrie a anului trecut, Congresul poporului Oirat Kalmyk aflat în exil, și care este susținut de diaspora kalmucă, a adoptat declarația „Cu privire la independența de stat a Republicii Kalmîkia”. Acesta a fost primul apel la autodeterminare a unei entități naționale din Federația Rusă de la izbucnirea războiului din Ucraina. Congresul Poporului Oirat Kalmyk a fost organismul care a coordonat chuulganele, congresele populare ale activiștilor naționali organizate în Elista începând cu 2015. În prezent, unii membri ai Congresului se află în exil, în timp ce alții au rămas în Rusia și continuă să fie persecutați de autorități. Conducerea organizației numește Congresul singurul organism reprezentativ legitim al poporului kalmuc.
Declarația de independență a Kalmîkiei a fost semnată de o serie de activiști civici bine cunoscuți din republică, printre care Arslang Sandzhiyev, fost director al Centrului pentru dezvoltarea limbii kalmyk, Batyr Boromangnaev, președintele filialei regionale a partidului Yabloko, precum și activiștii etno-lingvistici și politici Erentsen Dolyaev, Vladimir Dovdanov și Albert Sharapov.
Textul documentului face trimitere la o altă declarație, adoptată de Sovietul Suprem al ASSR Kalmîkia în 1990, când deputații poporului au proclamat suveranitatea unui stat Kalmuc democratic și legal, bazat pe dreptul popoarelor la autodeterminare. Potrivit autorilor noii declarații, principiile stabilite în documentul din perioada prăbușirii URSS nu au fost implementate în practică din cauza acțiunilor primului președinte al republicii, Kirsan Ilyumzhinov, și a presiunii din partea Moscovei, care a crescut mai ales odată cu venirea la putere a lui Vladimir Putin.
Declarația Congresului enumeră principalele nemulțumiri față de actualul regim rusesc, care i-au determinat pe autorii documentului să proclame începerea luptei pentru independență. Printre acestea se numără: centralizarea și militarizarea nebună a țării, asaltul total al Kremlinului asupra culturilor și limbilor popoarelor non-rusești cucerite de Rusia, comiterea de crime internaționale și alte cinci puncte care se referă la natura autoritară și imperialistă a politicii rusești.
Autorii declarației subliniază neglijarea drepturilor victimelor reprimate ale deportărilor staliniste și problema „terenurilor înstrăinate ilegal” – disputele teritoriale apărute între provincia Astrahan și Kalmîkia ca urmare a desființării acesteia din urmă printr-un decret stalinist în 1943.
Exprimându-și dezacordul față de politica dusă de Kremlin, Congresul poporului Oirat-Calmuc „declară necesitatea unei eliberări complete a poporului Oirat-Calmuc de sub dependența colonială față de Rusia” și „își declară hotărârea de a realiza secesiunea Republicii Kalmîkia de Federația Rusă, proclamarea și înființarea unui stat independent suveran”.
Menționăm că în Rusia, există răspundere penală pentru apelul la încălcarea integrității teritoriale a țării și pentru însăși discuția despre o posibilă secesiune a entităților sale constitutive.