Ediţia 2018 a Festivalului Internaţional de Dans continuă vocaţia internaţională a festivalului cu prezenţa unor maeştri coregrafi provenind din întreaga lume, cu stiluri, tendinţe, limbaje ale coregrafiei contemporane de top. 18 spectacole, 36 de reprezentaţii, 10 premiere naţionale, 6 coproducţii, 16 companii cu reprezentanţii a 8 naţiuni. Un program al excelenţei care pune în centru dansul ca experiment şi dialog al limbajelor contemporane diverse, condus de Anna Cremonini.
Instinct şi Dans cu corgraful Sidi Larbi Cherkaoui
Aer şi pământ. Plutire şi greutate. Dublul spectacol Noetic/Icon al coregrafului Sidi Larbi Cherkaoui, care a debutat la Teatro Regio din Torino, în premieră italiană, în cadrul Festivalului Torinodanza declină aceste idei.
“Nimic în lumea fizică nu se mişcă în linie dreaptă”. Pornind de la acest principiu al matematicianului Randy Powell, artistul belgian Sidi Larbi Cherkaoui, cunoscut foarte bine şi de publicul bucureştean, creează o lume în continua schimbare cu Noetic, titlu ce se referă la cuvântul grecesc “noesis”, care implică “cunoaşterea prin intuiţie”.
Pe scena albă, închisă pe trei laturi, cu toţi dansatorii în elegante ţinute negre, haină şi cravată, costum şi vestă mulată pe corp, şi cu tocuri cui chiar pentru bărbaţi, se compune un univers de relaţii, mai întâi cu soliştii care evoluează elegant în perechi, în cvartete şi toţi laolaltă, prin contorsionări, citate clasice, posturi contemporane şi break, înşiruiţi frontal într-o lungă linie şi în grupuri compozite, solo-uri, conţine intrări şi ieşiri care guvernează şi descompun relaţiile dintre ei. Apoi, prin folosirea unor cercuri negre flexibile – operă a artistului vizual Antony Gormley, istoricul său colaborator – mişcările aceloraşi interpreţi dau viaţă unor figurări infinite.
Aşezate pe pământ, tije delimitează spaţii pătrate şi hexagonale populate la interior. Agitate, înrucişate, răsucite, înălţate, ele creează curbe în aer, forme plastice asemănătoare pergolelor, florilor, undelor, sferelor, bariere, trestii, tuneluri, atomi, molecule, pentru a sfârşi cu un glob enorm, depus pe pământ în care rămâne un singur om care, înălţând mâna, numără pe degete în timp ce luminile se sting.
“În această piesă am lucrat asupra conexiunilor noastre cele mai intime, asupra cunoaşterii care relaţionează cu instinctul, care determină cauza şi efectul”, se destăinuie coregraful.
Dar nu numai sugestia vizuală şi imaginativă relevă frumuseţea piesei Noetic, prima experienţă a lui Sidi Larbi cu minunata companie suedeză de la Göteborg Operans Danskompani. Cea mai importantă este coregrafia, cu polifonia dinamică a gesturilor, a mişcărilor geometrice ale braţelor şi cu vibraţiile explozive, matematice ale corpurilor, acompaniate uneori de voci, de fluxuri de cuvinte, de concepte ştiinţifice sau filosofice, după o modalitate de-acum cunoscută a lui Cherkaoui, în care muzica determină atmosfera şi secvenţele. Startul este dat de un percuţionist la taiko, toba japoneză, urmat apoi de intrarea unei cântăreţe, şi în final de un palpitant flux melodic în diverse sonorităţi.
Dacă apa, pământul, frunzele, garoafele, cărămizile fac parte din elementele materiale văzute pe scenă, folosite în manieră dramaturgică şi spectaculară de coregrafi din diferite categorii stilistice – s-o amintim pe Pina Bausch cu memorabila sa Sărbătoare a primăverii, apoi Nelken, Palermo Palermo, Vollmond –, din listă lipseşte lutul, materialul cea mai maleabil dintre toate celelalte, cum ar fi corpul şi inimaginabila lui folosire. Sidi Larbi, împreună cu sculptorul şi co-creatorul Antony Gormley şi cu designerul de costume Jan-Jan Van Essche, dă o inedită demnitate artistică, explorează conceptul iconoclasmului, căruia, în Icon, îi dă formă cu dansatorii săi, într-un obiect dramatic şi apoi estetic.
Pornind de la o reflecţie asupra timpului şi a felului în care oamenii tind întotdeauna să-şi confecţioneze idoli ai forţei şi ai puterii, pentru a-i distruge apoi şi a o lua de la capăt, el creează un fel de câmp de luptă în care, în schimbare continuă, se construieşte şi se demolează, se luptă şi se iubeşte. Acoperind o mare parte a scenei, lutul imaginează o cale ruptă, în mişcare, mărunţită, remodelată, care multiplicându-se, capătă forme de căşti, măşti, platoşe, coroana, totem, organe sexuale, obiecte ale jocului şi ale violenţei. Dansatorii, evocând ritualuri ancestrale şi moderne, îl aştern pe trupurile lor, vii sau curbate, simulând tinereţea şi bătrâneţea, vitalitatea şi oboseala, devenind ei înşişi sculpturi vii.
Cu mişcări fluente şi circulare ale întregului ansamblu, în lungi tunici, apoi abia acoperiţi, legaţi iniţial de mişcarea braţelor, dansatorii – Trupa de la Opera din Göteborg include şi cinci dansatori din Compania Eastman a lui Cherkaoui – se rotesc, se murdăresc cu lut, se îmbrăţişează, se joacă, se lapidează, se apără, compunând grupri mici sau evoluţii solitare ori duete, revin apoi în corul unic de mişcări descompuse, abrupte sau ample, rapide, compulsive, acrobatice ca în hip-hop, în sfârşit calme când modelează o gigantică figură umană înşelătoare, apoi chircită pe picioare, desemnând-o ca idol. Şi, modelându-se în acea poză, încremenesc cu toţii.
Artist epic, la conducerea unei companii cosmopolite cu care s-a dedicat întotdeauna multiculturalismului, explorării unor multiple discipline şi tradiţii, interferenţei patrimoniilor culturale – de data aceasta muzica, executată live, este o fascinantă partitură care combină sonorităţi orientale, vechi balade franţuzeşti, cântece tradiţioale napoletane, calabreze şi din Abruzzi -, Cherkaoui continuă, în Icon să povestească şi să sondeze misterele sufletului şi ale corpului. Dar efectul complex, poate şi prin copleşitoarea prezenţă materială şi acumuarea de secvenţe, pare uneori uşor confuz şi îndepărtat. Nu ajunge întotdeauna la suflet.
Vă amintiți fotografia de pe scările ÎCCJ parcă, la protestul celor ce se cred magistrați? Nu vi se pare că regia și aranjamentul aparțineau unui profesionist, iar participanții ar fi mult mai potriviți pentru un festival de teatru sau dans pentru amatori?