Strigătul ignorat al actriței Cristina Deleanu: ”Imbecili, atotposedați”

Cristina Deleanu, care a murit, a fost nu doar o mare actriță, ci și ”un om atât de profund, atât de nobil, atât de frumos în alcătuirea sa, atât de frământat de viața semenilor săi”, potrivit apropiaților săi. Marina Almăsan  a arătat, cu ocazia decesului actriței, ce scria Cristina Deleanu în Femeide10.ro.

Iată textul semnat de Cristina Deleanu

Ne dăm cu capul de pereți invizibili și strigăm cu gura mare cât o șură că facem totul pentru a ne apăra Pământul! Terra noastră atât de dragă, să n-o pierdem, să n-o distrugem ș. a. m. d. Draga de ea, dragă mai cu seamă celor care au făcut și încă fac tot ce se poate, de fapt, s-o distrugă. Dacă nu Terra ca planetă, măcar tot ce este încă viu în ea și pe ea. Curios, nu? Ei, cei întortocheați în gândirea planurilor lor de schimbare a ordinii vieții, de așa-zisă noutate instalată în așa-zisul om nou, ei nu știu că noi, oamenii, ne perindăm prin lume cu toții, dar doar pământul rezistă?! Nu știu, sau nu sunt capabili să afle că viața, creația, adevăratul dar dat de Dumnezeu, germinația, nașterea diferitelor specii, nu pot dispărea la o timidă bătaie din palme a cuiva!? Sau la bâzâitul vreunui fluture de noapte.

Imbecili și răzgâiați de noroc, atotposedații de o imaginație bolnavă socotesc bogăția lor materială arma cea mai puternică și o pun în funcțiune să duduie prin lume. Culmea nesimțirii vine însă acum: adică noi, ,,elita,, facem lumea mai bună, mergem cu avioane private, care poluează, mâncăm carne fină în meniuri sofisticate la Davos, dar ucidem animale care, cică, strică aerul, ne serbăm cu beții aniversările, în vreme ce voi, ,,supușii,, , faceți economie la apă și, ce e mai urât, e că toate zbaterile pentru o bună înțelegere, pentru pace pe pământ se rezolvă obligatoriu prin incomensurabile cheltuieli în fabricarea armelor. Arme de ultimul strigăt în materie de tehnică de distrugere și care – ce să zic – nu poluează, în schimb zgândără și fărâmițează natura și pământul, la propriu. Precum animalele la pândă, fabricanții și mânuitorii armelor privesc din buncărele lor betonate cum, doar-doar, în curând vreun glonte sau vreo mină dau rod, dau muguri, înfloresc și împânzesc Terra cu energie verde binecuvântată!

Eu, cel puțin, nu pot nici măcar să mai disting zumzetul vorbelor și strigătul care se cred atotputernice și atotștiutoare, de țăcănitul mitralierelor și țipătul sirenelor. Îmi vine să cred că o parte însemnată din bogații lumii este formată din foști copii nefericiți, neiubiți, poate chiar abuzați sau părăsiți de părinții lor. Și acum se răzbună pe alții. Dar și pe ei înșiși, pentru că nu cred că e foarte ușor să-ți aperi afacerile dubioase și banii murdari (că așa sunt, murdari) și totodată să te prefaci fericit și șef. Iar altă parte din tagma lăudătorilor de ,,binele  omenirii,, e alcătuită din cei care, în copilărie, se jucau cu soldățeii de plumb, cu mașinuțe și tănculețe, iar mai târziu, în loc să le păstreze în vitrină ca pe jucării, le-au supradimensionat, socotind că joaca nu s-a terminat, ci e nevoie să-și pună în aplicare plăcerea dar și forța, uitând cu desăvârșire că nu sunt singuri pe lume. Atâta clei și gumă de mestecat (vai, care nu poluează când e aruncată direct pe trotuare!) s-au lipit de creierul oamenilor, încât să ne închipuim că trebuie să credem tot ce ni se spune? Stăpânii jucăriilor din fier, apărătorii păcii și ai naturii și vieții pe pământ, continuă să ne toace creierele printr-o propagandă periculoasă ce se întinde peste măsura decenței, de la Nord la Sud, de la Est la Vest.

Știți de ce cred eu că ne lăsăm batjocoriți? Pentru că nu ne place întotdeauna drumul drept, nu vrem să știm carte – fapt care ne-ar ajuta să judecăm evenimentele cât de cât la reala lor valoare , nu iubim cu adevărat darul viață și nu știm să ne-o facem frumoasă prin bunătate și întrajutorare; nu mai știm să respectăm mai nimic decât banul (ochiul dracului) și încă multe altele pe care nu le știm face. În aceste condiții, cum să ne ierte zornăitorii de bani și stăpânii de mașini bengoase și să nu ne batjocorească? Răspunsul nu e să facem la fel printr-o răzbunare fără efect, ci să-i doborâm prin puterea exemplului altfel.

Imaturitatea și debusolarea societății umane -iar noi, românii, ocupăm un loc fruntaș – își sapă singure groapa, căzînd pe nesimțite în plasa vorbelor și faptelor fără noimă ale celor care se autointitulează lideri de bine. Mai multă forță de împotrivire, mai multă rațiune, poate, ar putea clinti și ar cutremutra Turnul Babel ce se înalță, clătinându-se pe zi ce trece ca o plantă otrăvită și otrăvitoare.

Fac o socoteală simplă ca să demonstrez că trebuie să jucăm cu cărțile care ni se dau: cinci valuri de microbi cu nume stranii, un val șase – războiul, altul – să zicem șapte – cu furtuni și uragane ucigătoare, alt val, al optulea – cu cutremure (ultimele două exemplificând cu succes războiul geofizic), un alt val – al nouălea – bombardamentele mașinăriei climatice întru schimbarea reliefului, topirea zăpezilor; să nu uităm că, printre toate acestea, se mai amestecă subtil și subvaluri mai mici, care ne amenință cu lipsa de energie, fie ea electrică, fie fosilă. Prin toate scriem MOARTE! Dar, în același timp, să nu uităm cât de zdravăn s-au îmbogățit șacalii planetei de pe urma tuturor acestor crize!

La al zecelea val nu știu dacă s-a ajuns! Nici nu mai contează! Să zicem că poate o să se numească PACE! Asta doar dacă se respectă regula că orice eveniment, acțiune, schimbare, apar, cresc în intensitate și în final dispar, se topesc. Norocul nostru, încă, este că Terra își vede de treabă așa cum știe ea. Ea vrea să se salveze singură.

În fine, ar mai fi multe de spus, foarte multe și rele și grele, dar m-am cam scârbit. Așa că ,,Trăiască lupta pentru pace!,,… continuând să ne înarmăm…

CRISTINA DELEANU