Surpriza din cel mai mare bilanț!

Până astăzi, 21 septembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.158.841 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19)

Surpriza din cel mai mare bilanț!

Până astăzi, 21 septembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.158.841 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19)

Opt dintre pacienții confirmați cu COVID-19 care au murit în ultimele 24 de ore eau vaccinați, a anunțat marți CNCAV.

„Dintre cei 129 de pacienți decedați în ultimele 24 de ore, 8 erau vaccinați”, au tansmis marți reprezentanții CNCAV.

Aceștia au precizat că nu au, în prezent, date cu privire la numărul pesoanelor vaccinate care sunt internate.

Printre pacienții decedați în ultimele 24 de ore se numără și un tânăr de 26 de ani din județul Dolj. Acesta nu avea comorbidități declarate și nu era vaccinat, potrivit datelor CNCAV. Reprezentanții Prefecturii Dolj spun, însă, că tânărul suferea de insuficiență respiratorie.

Din totalul de 129 de decese raportate, 120 au survenit la pacienți care au prezentat comorbidități.

Marți, România a depășit 6.000 de cazuri noi de COVID-19 în decursul a 24 de ore, cel mai mare bilanț din acest an.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.789 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, au anunțat autoritățile marți, iar 129 de pacienți au murit. Numărul bolnavilor internați la ATI se apropie de 1.000.

Până astăzi, 21 septembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.158.841 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 80 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.082.701 pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.789 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 80 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 580 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 35.721 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 20.09.2021 (10:00) – 21.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 129 de decese (57 bărbați și 72 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Municipiul București.

Dintre cele 129 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 13 la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 la categoria de vârstă 50-59 ani, 28 la categoria de vârstă 60-69 ani, 41 la categoria de vârstă 70-79 ani și 40 la categoria de vârstă peste 80 ani.

120 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.334. Dintre acestea, 990 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienților internați, 229 sunt minori, 209 fiind internați în secții și 20 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.418.799 de teste RT-PCR și 2.921.127 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 23.056 de teste RT-PCR (10.728 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.328 la cerere) și 36.630 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 31.859 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.485 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 56.326 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 213 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 5.842 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 758 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 20 septembrie, 940 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 192.050 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 3 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Mai sunt doar 16 paturi de ATI COVID libere în spitalele din România 

Situația marți – În spitalele din țară mai sunt libere doar 16 paturi de terapie intensivă pentru bolnavii cu COVID-19, dintre care șase sunt în Capitală.

Conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există, marți, 1.131 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. Un număr de 990 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări, dar o parte dintre ele sunt destinate pacienților cu patologii preexistente, precum obstetrică-ginecologie, neonatologie sau cardiologie..

În București sunt avizate de DSP un număr de 239 de paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.

Astfel, la nivel național sunt libere 16 paturi ATI pentru pacienții bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, iar în București sunt 6 paturi libere.

În prezent se lucrează pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.

În spitalele din țată mai este câte un loc la ATI COVID la Bihor, Buzău, Dolj, Hunedoara și Sibiu, două paturi libere la Brașov și trei la Constanța.

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

  1. E de ajuns sa vedem ca si cei vaccinati mor de covid, iar daca e un procent mic, e datorita faptului ca procentul de vaccinati e mic! Deci vaccinul anticovid nu da imunitate si nu e vaccin! Iar covidul e gripa care a disparut care omora pe unii, acum doar covid e autorizat sa omoare!

  2. Propun o abordare serioasa:cati dintre cei 80 de pacienti reinfectati dupa ce au trecut prin boala au fost vaccinati? Este adevarat ca toti?

  3. Cu medicament din ala de uz veterinar s-a “tratat” singura și Cornelia Catanga și a ajuns rapid la veșnica pomenire.
    Aviz altor amatori la fel dă dăstepti ca ea

  4. Comuniștii cu planurile lor cincinale și cu mărețele realizări erau mult mai sinceri decât această adunătură de descreierați care ne mint zilnic cu numărul infectărilor și al deceselor covid și vor să ne oblige să ne vaccinăm. Testul RT-PCR nu arată dacă ai fost infectat cu covid. Testul arată încărcătura virală și a fost creat pentru cercetare, nu pentru a pune un diagnostice. De la două doze de vaccin care ne readuc normalitatea (vaccinul conține libertate, dragoste față de aproapele, lipsa măștii, etc.) s-a trecut la vaccinarea trimestrială contra șpagă (o zi liberă, alimente de 100 de lei, tombola vaccinării, purtați masca în continuare, etc) și la ascunderea efectelor adverse. Ba e internat Oprescu că așa afirmă familia sa, ba nu e internat Oprescu că așa minte Arafat. Fostul primar, vaccinat complet cu două doze, are covid și este/nu este internat în spital. Mă aștept să-l vedem și pe Oprescu ca pe Rodrigo Diaz de Bibar, legat mort pe cal, cu un băț în mână și cu Arafat alături, ca să se sperie antivaxxerii, să creadă că e viu și că a scăpat de covid.

  5. He he ! Pai ce credeati ? Are si vaccinul asta o „data de expirare”, cam ca parizerul de la Kaufland (oooppss ! nu cred ca am dat cel mai fericit exemplu …) … Mai ales cind a fost pastrat in acelasi frigider, tocmai linga parizer !

  6. Felicitări Ursula care ne informează că, .u.e. a vaccinat peste 70 % dintre cetățenii săi și a stopat pandemia, mai ales valul 4. Ce e val ca valul trece ! După 4 vine 5 până la Omega! Și Johannis s-a lăudat cu învingerea pandemiei! Sunt satul de minciunile mele!

  7. Sigur veti înfunda pușcăriile după ce se va afla ca intenționat ati interzis medicamentele pentru tratarea acestor răceli, bronsite…!!..si pentru ce faceti astea?…Pentru bani, pentru a reduce populația româniei, asta-i genocid!!..Oare președintele, Pârțu Arahat si toată gașca mafiotă a pnl sau vaccinat adevărat??..stie cineva ce-au fost în fiolele alea?… de fapt valul patru este al vaccinatilor!!..alea 5 milioane de cobai au transmis virusul în toată țara!!.
    Bă joianis, câți trebuie să dispară din românia??..spune ba ?..câți trebuie să mai rămânem?…

  8. Cerem autoritatilor sa ne spuna de ce nu se foloseste Hidroclorochina si Ivermectina? Eficacitatea lor e dovedita prin zeci de studii si exista deja exemplul multor tari care le folosesc si unde cazurile efectiv s-au prabusit, la fel ca si numarul de morti.
    Omorarea bolnavilor in spitale prin tratamente inadecvate (Remdesivir de exemplu) este genocid.

  9. opriți „vaccinările”, o să murim din această cauză. azi am aflat de doua cunoștințe „vaccinate” care sunt infectate! și se plimbau peste tot, că doar au „pașaport”. sunteți criminali, lăsați intenționat „vaccinații” să răspândeasca virusul, deși testarea gratuită era mai bună, ca să nu mai vorbim că blocați toate medicamentele pentru tratament.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.