Surprize-surprize cu Serena Williams

“După o analiză atentă şi ca urmare a recomandărilor medicilor mei şi echipei medicale, am decis să…

De (V.N.)
Surprize-surprize cu Serena Williams

“După o analiză atentă şi ca urmare a recomandărilor medicilor mei şi echipei medicale, am decis să…

 Serena Williams, locul 22 WTA, a anunţat, miercuri, că s-a retras de la US Open, spunând că nu e refăcută complet după accidentare.

“După o analiză atentă şi ca urmare a recomandărilor medicilor mei şi echipei medicale, am decis să mă retrag de la US Open pentru a-i permite corpului meu să se vindece complet după o ruptură de tendon. New York este unul dintre cele mai captivante oraşe din lume şi unul dintre locurile mele preferate în care joc. Îmi va fi dor să îi văd pe fani, dar vor susţine pe toată lumea de departe. Vă mulţumesc pentru susţinerea continuă şi pentru iubire. Pe curând”, a transmis Williams pe Instagram.

E vorba de presupusa accidentare care a făcut-o pe Williams să abandoneze în primul tur la Wimbledon în meciul cu belarusa Aleksandra Sasnovici, pe 29 iunie. În urmă cu două săptămâni, americanca a declarat forfait pentru turneul de la Cincinnati.

Serena, ajunsă acum pe locul 22 în ierarhia WTA, încearcă de mai mulţi ani să egaleze recordul de 24 de turnee de Mare Şlem deţinut de australianca Margaret Court. Ultimul său titlu într-un turneu de Mare Şlem a fost în 2017, la Openul Australiei.

Serena Williams a câştigat US Open la simplu în 1999, 2002, 2008, 2012, 2013 şi 2014.

Și Venus Williams a anunțat pe Instagram că nu va participa la ultimul Grand Slam al anului.

„Nu sunt cele mai bune veşti. Mă alătur Serenei Williams, lui Rafael Nadal şi Roger Federer pe lista accidentaţilor. Am avut probleme cu piciorul toată vara şi nu le-am putut depăşi. Am făcut ce am putut mai bine aici la Chicago (eliminată în primul tur), dar nu am reuşit să rezolv această problemă. De data aceasta, nu am putut face un miracol”, a declarat jucătoarea de tenis în vârstă de 41 de ani într-un mesaj postat pe Instagram.

Venus a primit din partea organizatorilor un wildcard și era calificată pe tabloul principal.

La rândul său, jucătoarea americană Sofia Kenin, locul 5 WTA,  nu va evolua la US Open, fiind testată pozitiv cu noul coronavirus.

„Recent, am fost testată pozitiv pentru Covid-19. Din fericire, sunt vaccinată şi, astfel, simptomele mele au fost destul de uşoare. Cu toate acestea, am continuat să am rezultate pozitive la teste şi, prin urmare, nu voi putea concura la US Open, săptămâna viitoare”, a scris jucătoarea, pe reţelele de socializare.

Kenin, câştigătoare la Australian Open şi finalistă la Roland Garros, în 2020, a atins faza optimilor de finală ale US Open, anul trecut, acesta fiind cel mai bun rezultat al ei la grand slam-ul american

În circuitul masculin, vor fi cel puțin trei mari absențe de la US Open: Rafael Nadal (care a anunțat că nu va mai evolua în acest an din cauza unei probleme la un picior), Roger Federer (care se va opera din nou la genunchi) și austriacul Dominic Thiem, deținătorul trofeului (accidentat și el)

Distribuie articolul pe:

7 comentarii

  1. Ce interesant … Williams este acuzata ca arata ca un barbat de catre suporterii aleia care si-a taiat tatele ca sa joace mai bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate