Un presupus islamist în vârstă de 26 de ani, aflat sub supravegherea FBI, a fost împușcat marți la Boston, după ce a amenințat agenți federali cu un cuțit, conform autorităților, citate de AFP.
B[rbatul a fost ucis în fața unei farmacii din Boston după ce a refuzat să se supună ordinului de a arunca cuțitul de tip pumnal militar, potrivit unui oficial al poliției orașului.
Acesta era căutat de autoritățile federale pentru „informații legate de terorism”, a spus comisarul William Evans, refuzând totodată să confirme informațiile potrivit cărora tânărul s-a radicalizat în Siria.
„Considerăm că reprezenta o amenințare, era supravegheat de multă vreme”, a declarat oficialul.
Bărbatul a fost împușcat cu două gloanțe, unul în piept, altul în abdomen.
Fratele suspectului, Ibrahim Rahim, imam și educator islamic, a susținut că fratele său mai mic a fost împușcat de trei gloanțe în spate în timp ce aștepta autobuzul să meargă la lucru. El a cerut presei să aibă răbdare și să respecte doliul familiei. „Odată ce vom ieși din doliu, vom face o declarație din partea familiei”, a scris acesta pe Twitter.
Potrivit presei americane, tânărul era originar din Orientul Mijlociu.. Fratele său mai mare este absolvent al universității din Medina, în Arabia Saudită.
Vincent Lisi, agent special al FBI la Boston, a declarat că suspectul era supravegheat permanent de poliția din Boston, a statului Massachusetts și de forțe ale coaliției antiteroriste. „Îl consideram ca înarmat și periculos”, a spus acesta.