Tăcerea lașă și rușinoasă a ”lumii libere”

Fostul preşedinte egiptean Mohammed Morsi a decedat luni, după o audiere în faţa tribunalului din Cairo. Principalele ziare în arabă au trecut sub tăcere sau prezentat într-un mod foarte puţin vizibil în ediţiile lor tipărite de marţi moartea fostului preşedinte egiptean Mohamed Morsi, primul ales democratic la urne. Aceeași tăcere și din partea liderilor occidentaili, liderii lumii libere.

Jurnalistul Robert Fisk scrie pentru The Independent despre moartea lui Morsi și despre tăcerea Occidentului.

”Moartea lui Mohammed Morsi a fost foarte predictibilă, cu adevărat revoltătoare și, în opinia mea, ar putea fi vorba despre o crimă. Pentru mine, când mori în închisoarea unui dictator – chiar și dacă nu ești singurul președinte ales al Egiptului – ești, într-un anumit sens, asasinat. Nu contează dacă a fost vorba de izolare, de lipsa tratamentului medical. Un deținut care stă în asemenea condiții își așteaptă moartea în fiecare zi, cu excepția cazului în care porțile închisorii se deschid, ceea ce ce nu s-a întâmplat pentru președintele egiptean Mohammed Mosri.

Îi folosesc acest titlu oficial pentru că un președinte dat jos de o lovitură de stat militară rămâne un președinte ales. La fel cum omul care a condus lovitura poate fi acum numit președintele Abdel-Fattah al-Sisi. Primul titlu este o onoare, al doilea este o realitate.

Morsi a câștigat turul al doilea al alegerilor cu puțin peste 51%. Sisi a câștigat anul trecut alegerile cu 97%. Cifrele vorbesc de la sine, nu-i așa? Primul procent înseamnă democrație. Al doilea înseamnă ceea ce nu pot numi decât infantilizarea Egiptului.

Într-un fel, democrația egipteană a murit în acea închisoare din Cairo. Nu e de mirare că înmormântarea lui Morsi s-a făcut repede și în mare măsură în secret.

Nu că bietul Morsi ar fi fost un personaj romantic. Președinția sa, care a durat mai puțin de un an, a fost simbolică, coruptă, tot mai brutală și foarte, foarte arogantă. Însă simbolismul contează când ultimul președinte al unei țări moare în fața judecătorilor, într-o cușcă folosită pentru criminali și, potrivit fiului său, i se refuză o înmormântare publică.

Ne putem imagina reacția la această solicitare din partea familiei: Morsi era judecat pentru spionaj, pentru că era în contact cu Hamas. Nu s-a ținut cont că negocierea încetării focului între Hamas și Israel în Gaza era una dintre atribuțiile sale prezidențiale, atribuție pe care succesorul sau și-a asumat-o. Mareșalul președinte Sisi nu va fi judecat pentru spionaj, pentru că printre politicile sale militare este și siguranța graniței sudice a Israelului.

Ne putem imagina reacția judecătorilor lui Morsi când cel ales președinte în 2012 a căzut brusc la pământ în fața lor. Situația în care te pregătești să condamni un om la moarte prin spânzurare și apoi vezi cum acuzatul se duce la cele sfinte mai repede decât planificaseși trebuie să fi produs o mare tulburare în mițile judecătorilor. Însă au fost ei surprinsi cu adevărat? Familia lui Morsi protesta de multă vreme și arăta că președintele nu-și primește tratamentul. La fel au făcut și grupurile pentru drepturile omului. Morsi era ținut în izolare totală 23 de ore pe zi.

Presa mondială și șefii de state au trecut cu vederea aceste proteste. Morsi era un deja-vu, iar aparițiile sale în fața instanței erau plictisitoare. A surprins doar că a fos capabil sau a încercat să vorbească cu judecătorii cinci minute, înainte să iasă de sub juridicția lor pentru totdeauna.

Doar trei vizite ale familiei în aproape șase ani de detenție, fără acces la avocați și chiar fără acces la un medic – toate acestea arată că gardienii, judecătorii și singurul om din Egipt care nu poate fi contrazis au sperat ca el să moară.

Sisi a încercat multă vreme să amestece imaginea Fraților Musulmani cu al-Qaeda, cu Isis, cu atacatorii bisericilor creștine și atentatorii împotriva creștinilor. Dacă Isis, Hamas și Frații Musulmani sunt acuzați împreună acum pentru revoltele islamiste din Sinai, pentru atrocitățile din Cairo, chiar trebuie să ne mai întrebăm dacă a existat sau nu vreun regret printre colegii lui Sisi când fostul președinte diabetic de 67 de ani a murit și a scutit guvernul de plata cheltuielilor cu execuția prin spânzurare?

Doamne, cât de curajos a fost răspunsul nostru la moartea revoltătoare, într-o cușcă, a lui Mohamed Morsi (…). Din Downing Street și până la Cancelaria germană, până la Elysee și, să nu uităm, până la Comisia Europeană, oamenii noștri de stat ne-au făcut să ne simțim mândri. Să ne plictisească cu condoleanțe nu ar fi fost suficient pentru a-și arăta remușcarea și revolta față de moartea lui Morsi.

Nu a existat nicio reacție: tăcere, niciun cuvânt, nici musca, niciun tweet prezidențial, nici cea mai banală expresie de regret. Cei care pretind că ne reprezintă au fost muți, la fel de muți ca Morsi în cușca sa și, acum, în mormântul său din Cairo. A fost ca și cum Morsi nici nu ar fi existat, ca și cum perioada sa la putere nu ar fi existat – cam ceea ce Abdul Fattah al-Sisi ar vrea să consemneze si cățile de istorie.

Este adevărat că Morsi a fost a doua variantă pentru președinție – omul pe care Frații Musulamni îl nominalizaseră a fost interzis pe crierii tehnice – și este corect să spunem și că anul petrecut de Morsi la putere a fost unul de mâna a doua – neinspirat, dezamăgitor, uneori violent și alterat de ambiții dictatoriale. Sa întrerupi ședințele cabinetului pentru a-ți suna prietenii din Frăție pentru a cere sfaturi nu înseamnă tocmai să conduci guvernul pe principiul primus inter pares.

Însă nu a fost un om rău. Nu a fost un terorist și nu a închis 60.000 de deținuți politioci, cum a făcut-o succesorul său care, desigur, ese văzut ca ”un tip de treaba” de către celălalt tip de treaba de la Casa Albă.

E important să notăm cât de diferit a fost tratat Morsi după lovitura de stat care l-a distrus. Închis, izolat, fără să poată vorbi cu familia, privat de ajutorul medicului. Sa comparăm asta cu confortul în care predecesorul său, Hosni Mubarak, a trăit după propria lui detronare – tratament la spital, vizitele familiei, exprimare publică a simpatiei și chiar un interviu. Ultimele cuvinte ale lui Morsi s-au pierdut în izolarea fonică a cuștii în care stătea.

Tăcerea noastră lașă și rușinoasă este o dovadă a naturii patetice a politicienilor nostri. Este o încurajare pentru orice lider din Orientul Mijlociu că faptele sale vor fi nepedepsite, neștiute, că nu se va face dreptate, iar cărțile de istorie nu vor fi citite. Tăcerea noastră nu-i va face să tremure pe bin Salmani și pe Bashari sau pe prinții din Golf sau pe milițiile din Libia, Liban, Siria, Irak. Desigur, nici pe Sisi.

Însă, pentru milioane de arabi musulmani, Morsi a fost un martir – asta dacă martirii au o cauză. Procesele, execuțiile, condamnările în masă la închisoare împotriva Fraților Musulmani, o organizație teroristă în ochii lui Sisi, toate acestea nu vor distruge mișcarea. Însă vor mai fi oameni ca Morsi, gata să își riște viața în închisoare, să plătească prețul înlăturării de la putere? Morsi i-a spus unui amic, medicul egipteano-canadian Wael Haddara, că, dacă ar putea conduce Egiptul spre democrație, se va aștepta să fie asasinat. Și asta, presupun – având în vedere tratamentul, izolarea, procesele nedrepte –, a fost în cele din urma soarta lui”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.