Cărţi de vacanţă

„Podul de lut”, un roman de amploare epică despre pierdere, suferință și împăcare

Podul de lut de Markus Zusak este un roman marcat de durere și de optimism în egală măsură, profund uman, care atinge unele dintre cele mai sensibile corzi ale sufletului. Romanul a fost declarat câștigător la categoria Ficțiune la ultima ediție a competiției Indie Book Award. Inițiată în 2008, competiția premiază în fiecare an cele mai bune titluri apărute în Australia.

Cartea spune povestea a cinci frați adolescenți care se cresc unul pe celălalt după propriile reguli, după ce și-au pierdut mama, iar tatăl i-a părăsit. Pe măsură ce se ceartă și se împacă, cei cinci descoperă de ce a dispărut tatăl lor. Iar când acesta își face apariția și le cere ajutorul pentru a construi un pod peste un râu, Clay, unul dintre frați, acceptă. „Astfel, el vrea să trăiască un miracol care să-l vindece de tragedia prin care a trecut. Ceea ce-și dorește Clay este să facă un gest profund uman și, chiar dacă la final e posibil să dea greș, să știe că măcar a încercat”, explică Markus Zusak.

Cartea propune o călătorie captivantă care te provoacă să-ți reconsideri viziunea asupra a ceea ce înseamnă să fii uman. Este O saga de familie despre pierdere, suferință și împăcare, un discurs sincer, de la un capăt la celălalt.

Romanul este o revenire după 13 ani a scriitorului australian, cunoscut mai ales pentru Hoțul de cărți (Rao, 2011).

“Clay Dunbar nu construiește doar un pod peste un râu ca să-și ajute tatăl, el este chiar puntea între frații săi și părintele a cărui dispariție misterioasă îi umple de resentimente. Lumea haotică a fraților Dunbar din care adulții lipsesc este apărată totuși de animale, ale căror nume trimit la universul homeric: măgarul Ahile, papagalul Telemah sau peștele de aur Agamemnon. Dorința fraților Dunbar de a-și menține familia unită dezvăluie că dimensiunea masculină poate deveni maternă – cei cinci descoperă grija pentru celălalt, compasiunea, duioșia. Încercarea lui Clay de a înfăptui un miracol, de a construi ceva perfect și statornic, reprezintă însăși dorința de reîntoarcere acasă; nostalgia a ceea s-a pierdut – oameni, locuri – îi dă putere să ierte ce pare fi de neiertat”, apreciază Ioana Popa.

“La început au fost un ucigaș, un catâr și un băiat, dar nu acesta nu este începutul, e înainte de început, e despre mine, iar eu sunt Matthew, și iată-mă aici, în bucătărie, în miez de noapte – în estuarul de lumină – unde bat și bat de zor pe taste. În jurul meu, casa e tăcută. Fiindcă toți ceilalți dorm. Stau la masa din bucătărie. Sunt eu și mașina de scris – eu și bătrâna MS, așa cum spunea demult pierdutul nostru tată că obișnuia să zică demult pierduta noastră bunică. De fapt, ea îi zicea bătârna MS, dar eu nu-s omul unor așa amănunte. Eu… eu sunt știut pentru lovituri și simț practic, pentru statură înaltă și mușchi și blasfemii, și pentru sentimentalism din când în când. Dacă sunteți și dumneavoastră la fel ca mai toți ceilalți, vă întrebați probabil de ce mă sinchisesc să însăilez cuvintele într-o frază, ca să nu mai spun despre epopei ori despre greci. Uneori e bine să fii astfel subestimat, dar e și mai bine când cineva își dă seama. Eu unul am avut noroc.

Pentru mine a existat Claudia Kirkby. Au existat un băiat, un fiu și un frate. Da, pentru noi a existat mereu un frate, și el a fost acela – el între noi cinci – care a luat totul pe umerii lui. Ca-ntotdeauna, mi-a spus liniștit, și pe-ndelete, și sigur că a nimerit-o la fix. Era, da, o veche mașină de scris îngropată într-o curte dosnică dintr-un oraș dosnic, dar trebuia să măsor cum trebuie, fiindcă altfel riscam să dezgrop un câine mort ori un șarpe în locul ei (ceea ce am și făcut – și câinele, și șarpele). Și mi-am zis că dacă potaia era acolo, și dacă șarpele era acolo, atunci nici mașina de scris nu putea fi departe. Și s-a dovedit a fi comoara perfectă, fără pirați care s-o apere”.

“Goarna lui Tuturuz”, o poveste incredibilă despre sufletul lucrurilor

Un deal pe care există un cătun. Un cătun din care au dispărut oamenii, iar odată cu el, a dispărut și timpul. Nu însă și amintirile. Pe care le deapănă casele, care părăsesc dealul, pornind în plină iarnă în căutarea celor dispăruți.

Goarna lui Tuturuz de Ştefan Mitroi este povestea acestei călătorii. O poveste alcătuită din multe alte povești, spuse de fotografiile de pe pereții caselor, de obiectele dinăuntrul acestora, de dealul pe care s-a aflat cătunul, de biserica de pe deal, de clopotnița bisericii, de mormintele din cimitir. Acestea din urmă nutresc dorința secretă s-o ia și ele din loc. Pe urmele caselor plecate la drum. Și după viața de care pare să le fie dor. Mai cu seamă despre asta este vorba în această carte.

Iată câteva fragmente din Goarna lui Tuturuz:

„Tot ce țin minte din clipa în care m-am născut e că doream să am o viață mai mare decât aveam. Și-am avut. Nici nu vă închipuiți cum! Am pus la un loc puținătatea existenței mele cu cerul la care mă uitam mirat. Nu mai era nicio deosebire între viața mea și viața oamenilor mari din preajmă.”

„Cea mai veche dintre case crescuse aproape peste noapte în creştetul căpăţânii de uriaş cu care semăna măgura. Aveau să apară mai apoi şi altele. Aşa se ivise cătunul, ce acoperea, începând cu fruntea, faţa lătăreaţă a uriaşului. Îl găsiseră cu ochii închişi când veniseră acolo, altminteri n ar fi avut curajul să rămână.

Casa lui Parpală fusese prima. Se poate spune că ea le a dat câte o fărâmă din îndrăzneala sa şi celorlalte.”

„Au pus şi copiii umărul la treabă, astfel încât, într o lună, casa a fost gata. Era gata dinainte, doar că stătea risipită pe câmpul de la poalele măgurii. Ei n au făcut altceva decât s o strângă la un loc, împărţind o în două încăperi. I au pus acoperiş de stuf şi o băşică de porc în golul ferestrei. Zile în şir, coliba de lut din creştetul uriaşului a privit cu un singur ochi în depărtare, tot aşteptând să vadă şi alţi oameni apărând acolo, fiindcă se simţea foarte singură, cum singură se simţea şi femeia dinăuntru, căreia i se părea, folosindu se de acelaşi ochi, că vede totuşi pe cineva. Până într o seară, când l a văzut pe bărbatul ei aducând încă o băşică de porc, pentru cea de a doua fereastră, acoperită până atunci, ca să nu pătrundă ploaia sau vântul înăuntru, cu o blană de oaie.

Dintr odată, casa lor mititică n a mai fost chioară. Iar femeia a putut să zărească peste câteva săptămâni, cu vederea sa, nu cu cea a casei, cu toate că era şi aceasta întreagă, câţiva necunoscuţi urcând dealul. Pe la sfârşitul verii s a ivit, cam deasupra urechii stângi a uriaşului, o căsuţă nouă. Mai apoi încă una, prin dreptul frunţii. Doi ani mai târziu, stătea agăţat pe fiecare obraz al uriaşului câte un şir lung de case”.

„Intens personalizate, casele, biserica, fântâna, şcoala, cimitirul sunt toate lucruri fiinţe şi se poartă ca atare: se mişcă, vorbesc, iubesc sau urăsc, se nasc şi mor, iar poezia ce rezultă din interacţiunile lor este de o frumuseţe rară. O poezie pe care o veţi regăsi pe întregul cuprins al cărţii, pompând sânge proaspăt în obiectele şi evenimentele chemate de autor la facerea şi desfacerea lumilor”, afirmă Ioan Es. Pop

Ştefan Mitroi a debutat, ca poet, în revista „Astra“ din Braşov, când era elev în anul al doilea de liceu. De la poezie, a trecut la studii de drept şi la profesia de jurnalist. La literatură, însă, nu a renunţat niciodată, păstrând o apetenţă pentru esenţe şi pentru lucrurile simple, temeinice. „Nimic despre singurătate“ – publicistică, „Maşina de scărpinat“ – două volume de teatru, „Dulce ca pelinul“ – roman, iată câteva dintre titlurile publicate de Ştefan Mitroi de-a lungul timpului. La Târgul de Carte Gaudeamus a lansat, la Editura RAO, romanul „Atunci când era mereu duminică“. El îşi aminteşte cu nostalgie de satul său natal. I se spune „Vităneşti comunei, iar satului, Siliştea, diferită, să ne înţelegem, de Siliştea Gumeşti“, unde s-a turnat filmul „Moromeţii“. Aproape nu-mi vine să cred că Marin Preda, scriitor născut în Teleorman, n-a fost încă scos din literatură“, mărturiseşte Ştefan Mitroi.

“Fals jurnal de supraviețuire”

Volumul Ruxandrei Săraru prezintă o selecție de interviuri cu personalități politice, culturale, diplomați, jurnaliști etc. luate de autoare în cadrul emisiunilor realizate la postul public de radio Radio România Actualități, precum În Casa Radio și Oameni care mișcă România, în perioada 2005-2018. Printre acestea, dialoguri cu: Emil Hurezeanu, Mugur Isărescu, Paul Grigoriu, Jana Gheorghiu, Adrian Păunescu, Ion Ţiriac, Bogdan Aurescu, Dumitru Prunariu, Teodor Meleşcanu, E.S. Michele Ramis, Mihai Chifor, Călin Popescu Tăriceanu, Ion Cristoiu, Dinu Săraru, Corina Crețu și alții.

Ruxandra Sărau lucrează de peste 30 de ani în radio şi televiziune, fiind realizatoarea unor emisiuni îndrăgite precum Postmeridian, Five o’clock, Semnături celebre, Întâlniri esenţiale, Oameni care mişcă România, În Casa Radio cu Ruxandra Săraru…

„Ruxandra Săraru este pentru oamenii obișnuiți sinonim cu jurnalismul de calitate. Reporter incisiv, realizator talentat, Ruxandra folosește în interviurile sale, la modul cel mai surprinzător, toate armele jurnalistului de radio. Este, într-o manieră surprinzătoare, când prietena interlocutorului, când observator, când analitică, dar niciodată agresivă. Interviurile pe care le veți redescoperi, sper eu, constituie o declarație de credință față de destinul de jurnalist al Ruxandrei, niciodată pe deplin împlinit, întrucât… cele mai bune și interesante interviuri sunt mereu, pentru ea, cele care vor urma!”, consideră Maria Țoghină

“Regina nebunilor” 

Editura Trei vă invită la lansarea romanului Cameliei Popa joi, 27 iunie, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Alături de autoare se vor afla: Conf. Dr. Adela Ciobanu, scriitorul Michael Haulică și Virginia Costeschi, coordonator editorial TREI.

Regina nebunilor este un roman despre lumea misterelor psihologice, surprinse în cabinetul medicului psihiatru Carla Samson, este povestea practicilor non-etice dintr-un sistem medical corupt, care provoacă un rău de neimaginat pacienţilor şi familiilor acestora. 
Dr. Samson, o psihiatră nimfomană şi profund imorală, acţionează ca un Pygmalion al psihiatriei negre, modelând destine şi schimbând, prin hipnoză, traiectorii de viaţă. 
Romanul este oglinda perioadei agitate pe care o parcurgem cu toţii, care îşi pune amprenta asupra vieţilor noastre şi ale oamenilor cu care ne intersectăm şi care au tot mai multe probleme psihologice. 
Ce se poate întâmpla însă atunci când unii dintre aceşti oameni sunt trataţi de dr. Carla Samson sau de partenerul de afaceri al acesteia, gigolo-psihologul Giorgio Carrara, este însă aproape de neimaginat. De la probleme psihice minore, pacienții ei ajung la probleme psihice majore pentru ca, în final, vârtejul nebuniei să devină de neoprit pentru toţi cei aflaţi în terapie. 

„Ideea scrierii acestei ficţiuni a apărut atunci când soţul meu, Daniel Popa, aflat pe ultimii metri ai vieţii lui, a căzut în mâinile unor lucrători dezumanizaţi ai sistemului medical. Sinistra lui experienţă a fost declanşatorul unor trăiri pe le-am transpus, împreună, în planul cărţii pe care el, din păcate, n-a mai apucat s-o vadă. Însă mi-a lăsat, prin testament nescris, misiunea finalizării ei. O vei scrie, da?! O voi scrie, Dănuţe! Şi am scris-o, în scop psihoterapeutic personal şi profilactic social, în momentul crunt al despărţirii de el. În locul Spitalului de Psihiatrie nr. 14, unde se manifestă Regina nebunilor, ar putea fi orice spital corupt, în care etica e aleatorie. Am ales unul de boli mintale pentru că problemele lui îmi sunt familiare. A rezultat o carte vie şi fâşneaţă, pe care i-am dedicat-o: Să plângi şi să râzi printre îngeri!”, mărturiseşte autoarea.

Camelia Popa este profesor universitar de psihologie, psiholog clinician şi coordonatoare a unui laborator de psihologie a personalităţii şi psihopatologie socială. A semnat mai multe volume de psihologie şi psihiatrie. Timp de 16 ani a fost jurnalist în presa centrală. În literatură a debutat cu volumul Sălbaticul din Balcani, Editura Trei, 2016.

“De la Frodo la Kullervo”, aventura finlandeză a lui J.R.R. Tolkien

Cartea spune povestea unui tânăr blestemat, care este vândut ca sclav și care jură să se răzbune pe magicianul care i-a omorât tatăl.

În 1913, tânărul Roland Tolkien aștepta examenul de literatură clasică – un curs pe care îl urmau cei mai buni studenți de la Oxford. Să ai o bursă la Oxford era o mare șansă pentru Roland, un orfan sărac. O diplomă în literatură clasică i-ar fi asigurat viitorul. Însă Roland nu se pregătea pentru acest examen. În loc să repete, încerca să învețe limba finlandeză. Dar ce l-a făcut pe viitorul autor să lase deoparte atâția ani de muncă, într-un moment atât de important? Dragostea și Kalevala. Cele două obsesii ale lui Tolkien erau, la momentul acela, Edith Bratt, viitoarea lui soție, și epopeea națională finlandeză. Este vorba despre o colecție de poeme, mituri, vrăji și povestiri adunate și publicate la începutul secolului al XIX-lea, care nu semăna cu nicio altă mitologie europeană și care l-a cucerit pe tânărul Tolkien.

„Senzația aceea de nou și de straniu greu de descris, te tulbură sau te vrăjește pentru totdeauna, scria Tolkien la momentul acela. Îmi închipui niște copaci care pornesc spre orizont, păsări care cântă o muzică ciudată, oameni care vorbesc o limbă sălbatică, primară… Asta am simțit când am citit Kalevala – ca și cum aș fi traversat cu vorbitori ai unei limbi indo-europene și acest tărâm mic al celor care vorbesc o limbă uitată și care păstrează amintirea unor ere de demult…”

După ce a încercat fără succes să învețe finlandeza, Tolkien a hotărât să adapteze una dintre poveștile care l-au atras cel mai mult: cea a lui Kullervo, băiatul care distrugea tot ce atinge. Povestea lui Kullervo, editată de Verlyn Flieger și apărută la începutul lunii în România, aduce în sfârșit în fața cititorilor, unele dintre primele pagini scrise de autorul seriei Stăpânul inelelor. Cei care se așteaptă la stilul obișnuit al autorului, vor fi surprinși: este un personaj urât fizic, plin de mânie, distructiv și necontrolat. Cartea include povestea adaptată a lui Kullervo, dar și două eseuri despre Kalevala. Cu toate că acestea nu sunt șlefuite, cartea aduce cititorului pasionat de opera lui Tolkien suficient material pentru o lectură fascinantă.

“Povestea lui Kullervo trebuie privită din mai multe unghiuri pentru a-i înțelege pe deplin rolul în creația lui J.R.R. Tolkien. Este cea mai scurtă dintre scrierile lui Tolkien și, totodată, prima lui încercare de a scrie în manieră tragică, dar și prima tentativă de a crea mituri în proză, astfel că reprezintă precursorul întregii sale opere de factură fantastică. Privită mai îndeaproape, ea constituie izvorul de căpătâi pentru așa-numita „mitologie pentru Anglia“, anume „Silmarillionul“. Repovestirea peripețiilor nefericitului Kullervo reprezintă materia primă din care Tolkien a plămădit una dintre cele mai remarcabile povești ale sale, cea a Copiilor lui Hurin. Mai precis, personajul Kullervo a fost germenele din care a răsărit cel mai tragic erou – unii ar spune unicul – al mitologiei tolkieniene, Túrin Turambar. Știm de mult din scrisorile lui Tolkien că, în perioada școlii, descoperirea Kalevalei sau a „Tărâmului eroilor“, o colecție recent apărută (la acea dată) de cântece sau runos ale țăranilor analfabeți din regiunile rurale ale Finlandei, și-a pus puternic amprenta asupra imaginației sale și a reprezentat una dintre primele surse de inspirație pentru legendarium-ul său. Într-o scrisoare din 1951, în care își descrie mitologia editorului Milton Waldman, Tolkien își exprima îngrijorarea mult mai veche față de „sărăcia“ mitologică a țării sale. În opinia sa, Angliei îi lipseau „poveștile autohtone“ care s-o treacă în rândul mitologiilor altor țări. Acestea erau „cea greacă, celtică, latină, germanică, scandinavă“ și, anume lăsată la urmă, „mitologia finlandeză“, care l-a „marcat profund“ (The Letters of J.R.R. Tolkien, p. 144, abreviată de acum înainte ca Letters). Impresia făcută asupra lui a fost puternică într-adevăr, căci, adâncit în studiul lor, aproape că a ratat examenele preliminare în 1913, după cum avea să-i mărturisească fiului său, Cristopher, în 1944 (Letters, p. 87), și l-au „propulsat în lumea poveștilor“, după cum îi scria lui W.H. Auden în 1955 (Letters, pp. 214-215)”, putem citit în Studiul introductiv

Lecturi de vacanță după care te vei topi

Mult așteptata vacanță de vară este, fără îndoială, perioada de care profităm pentru a ne relaxa alături de cei dragi sau pentru a călători și a descoperi locuri noi și interesante. Și o carte bună este, cu siguranță, cel mai bun companion al unei vacanțe reușite. Iată așadar o selecție a celor mai “hot” apariții Pandora M care îi vor încânta atât pe cei mici, cât și pe cei mari. Și nu uitați că până pe 30 iunie puteți cumpăra 4 cărți cu 40% reducere!

Pentru cei mai mici cititori recomandăm simpaticele cărticele publicate în colecția PanDA: Ziua de naștere a lui Elmer, Iepuraș s-a pierdut, Tărăboi în grădina de zarzavaturi, Lupul care a căzut din carte, În căutarea inspirației și O poveste despre lup…

Pentru puștii care adoră să călătorească avem Atlas Obscura: ghidul exploratorului pentru cei mai aventuroși copii din lume – pașaportul ideal pentru o expediție nespus de captivantă și minunat ilustrată, în care vor cunoaște 100 dintre cele mai uimitoare locuri de pe pământ. Vor călători din țară în țară și vor descoperi o mulțime de atracții: grota cu cristale strălucitoare din Mexic, cea mai mare peșteră din lume, aflată în Vietnam, Cascada Sângelui din Antarctica și multe, multe altele.

Tot pentru copiii de peste 8 ani avem în colecția LITERATI, titluri noi din seriile pe care le îndrăgesc atât de mult: Frank Einstein de Jon Scieszka, volumul cinci – Frank Einstein și Bioacțiunea, Samuel Johnson de John Connolly, volumul doi – Infernalii și seria de autor Harry Horse – Ultimii cowboy.

Părinților le recomandăm cea mai nouă apariție semnată de Elena Ferrante: Frantumaglia. Viața și scrisul meu, apărută în colecția Literary Fiction. O invitație adresată cititorilor de a păși în atelierul ei de creație și de a arunca o privire în sertarele biroului său, din care au ieșit cele patru volume ale celebrei Tetralogii Napolitane, precum și romanele care au precedat-o.

Din aceeași colecție vă recomandăm Manhattan Beach – povestea tulburătoare a vieții primei femei scafandru din lume și a secretelor care se ascund în spatele dispariției neașteptate a iubitului său tată. Un roman istoric și thriller noir în același timp, scris de Jennifer Egan, laureată a Premiului Pulitzer, Manhattan Beach este o explorare inteligentă a unui moment de cotitură din istoria Americii și a lumii, precum și a schimbării de paradigmă în felul cum se definesc bărbații și femeile.

Iar pentru cei care caută biografiile spectaculoase și scandaloase ale artiștilor contemporani, volumul Încălcând toate granițele, de Marina Abramović, apărut în colecția StArt, este alegerea perfecta pentru această vară. Nucleul acestei cărţi îl constituie o poveste de dragoste pasională — colaborarea de doisprezece ani cu artistul performativ Ulay. Mare parte din această perioadă au petrecut-o aproape fără niciun ban, călătorind cu o dubă prin Europa, iar în cele din urmă relaţia s-a încheiat în mod dramatic, pe Marele Zid Chinezesc.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.