Parchetul din Udine a deschis o anchetă în cazul celor trei tineri care sunt încă dispăruți în râul Natisone din Premariacco, lângă Udine.
Italia
Trei tineri, a căror mașină avea numere de România, au fost luați de ape, în Italia, în regiunea Udine, după ce cotele râului Natisone, în mijlocul căruia se aflau, au crescut rapid.
Patru tineri din două comune vâlcene, bănuiţi că ar fi furat din magazine şi locuinţe din Italia bunuri în valoare
Sute de poliţişti au fost mobilizaţi în Italia, Elveţia, Germania şi Turcia pentru a-i aresta pe aceşti cetăţeni turci care
Inter Milano a primit trofeul de campioană a Italiei la fotbal, duminică
FC Viitorul a anunţat, joi, prin intermediul unui comunicat de presă
Victimele sunt o fată în vârstă de 11 ani, care a fost găsită decedată, și mama ei, în vârstă de 45 de ani, care a fost rănită grav, iar ulterior a decedat
Cristian Chivu a obţinut licenţa UEFA A, a doua categorie de antrenor, după ce a urmat un curs special de 210 ore
Autoritățile italiene vor declara starea de urgenţă cu privire la livrările de energie, după explozia de la terminalul de gaze de la Baumgarten, estul Austriei, a declarat ministrul italian al Industriei. Anunțul a venit după ce compania care deţine terminalul a informat că livrările de gaze naturale din Rusia spre Italia, via Austria, au fost […]
Silvio Berlusconi a sugerat că, în cazul în care Forza Italia va câștiga alegerile din 2018, generalul de carabinieri Leonardo Gallitelli ar putea deveni premier
Autoritățile italiene au făcut, la o săptămână după moartea lui Salvatore ‘Toto’ Riina, fostul cap al mafiei siciliene Cosa Nostra, un bilanț îngrijorător al forței organizațiilor mafiote.
O româncă a stat timp de zece ani sechestrată într-o pivniță din localitatea Lamezia, situată în sudul Italiei, perioadă în care a a fost supusă la abuzuri sexuale.
Un elicopter al serviciilor de salvare care se afla în misiune într-o zonă montană din Italia s-a prăbușit, transmite Reuters, citând presa italiană. Update Toate persoanele aflate la bordul elicopterului care s-a prăbuşit marţi în regiunea Abruzzo din Italia au murit, a anunţat un purtător de cuvânt al Poliţiei La bordul aparatului se aflau șase […]
Cel puțin 23 de persoane sunt dispărute după avalanșa care a distrus complet, miercuri, hotelul de patru stele Rigopiano, conform unui comunicat provizoriu dat publicității din prefectura din Pescara (centru-est), transmite AFP, potrivit Agerpres. Unsprezece persoane au fost salvate și cinci cadavre au fost recuperate. Autoritățile au întocmit acest bilanț pornind de la lista cu […]
Ministerul român al Afacerilor Externe a anunțat vinei, printr-un comunicat de presă, că doi cetățeni români, un adult și un minor, au fost găsiți în viața în urma avalanșei care a distrus un hotel din regiunea italiană Abruzzo. Cei doi se află în acest moment în afara oricărui pericol, arată sursa citată. ”Potrivit informațiilor oficiale […]
Ministerul Afacerilor Externe îi informează pe cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Italia că există un risc semnificativ de avalanșe (nivelul 4 din 5) în sectorul muntos din regiunile Marche, Abruzzo și Molise, datorită creșterii ușoare a temperaturii, începând de vineri. „Compania italiană de Autostrăzi și Drumuri Naționale a anunțat […]
Supraviețuitorii au fost localizaţi vineri dimineaţă de pompierii Update: Românca şi cei doi copii au fost salvaţi
Echipele de intervenţie au găsit patru cadavre la hotelul lovit de avalanşă în Italia, în timp ce un număr încă neclar de persoane, printre care ar putea fi şi trei români, sunt date dispărute în continuare. Doar două persoane au fost găsite în viaţă, cele care de altfel au dat alarma în legătură cu avalanşa. […]
Trei cetăţeni români, dintre care doi minori, se afla în hotelul înghiţit de avalanşă în localitatea Farindola, în regiunea Abruzzo, potrivit Ministerului Afacerilor Externe. ”În urma avalanşei care a lovit un hotel din localitatea Farindola, în regiunea Abruzzo, declanşată de seismele produse la data de 18 ianuarie 2017, Ambasada României în Italia a primit semnalări […]
„Sunt numeroși morți”, a declarat Antonio Crocetta, șeful unei echipe de…Trei români prinşi în hotelul lovit de avalanşa din Italia
Trei seisme puternice cu magnitudinea au fost resimțite miercuri, 18 ianuarie, în centrul Italiei.
Printre „controlaţi” se află şi Matteo Renzi, fostul premier al Italiei, al cărui email a început să fie…
Sergiu Balaban Duck
Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții propus de PSD lui Liviu Dragnea în programul de guvernare se dorește a fi construit după…
Insistența Germaniei asupra austerității în zona euro a lăsat Europa mai divizată ca oricând, iar o dezmembrare a Uniunii Europene nu mai este de neconceput, a declarat vicecancelarul german Sigmar Gabriel pentru revista Der Spiegel, transmite sâmbătă Reuters, potrivit independent.md. Gabriel, al cărui Partid Social Democrat (SPD) este partener în marea coaliție cu conservatorii cancelarului […]
Procurorii DIICOT efectuează joi 17 percheziții în județele Vâlcea, Argeș și Timiș pentru destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în furturi de pe teritoriul Italiei. Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis AGERPRES, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism — Structura Centrală, împreună cu ofițeri de poliție judiciară ai Direcției de […]
Premierul italian, Paolo Gentiloni, a declarat marți că teroristul tunisian autor al atacului de la Berlin…