Tăriceanu: „Ar fi un gest egoist”

Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu consideră că o demisie a premierului pentru declanșarea alegerilor anticipate ar fi un gest „egoist”, mai ales în condițiile unei crize internaționale generate de conflictul din Orientul Mijlociu, și că acest gest ar desconsidera Parlamentul.

„Preşedintele nu mi-a dat impresia că doreşte cu adevărat să îl preseze pe primul ministru pentru a demisiona, ci consideră ca o posibilă opțiune politică alegerile anticipate. Demisia primului ministru pentru declanşarea alegerilor anticipate trebuie să aibă o justificare foarte solidă. Declanşarea unei crize politice, în contextul în care Parlamentul a votat bugetul, dându-i practic un vot de încredere actualului Guvern, necesită o explicaţie foarte serioasă, chiar dacă din anumite considerente de ordin politic aceasta ar fi soluţia dorită fie de preşedinte, fie de partidul domnului prim-ministru. Cred că nu poate să fie apanajul unui gest egoist. O criză politică este o criză politică pentru ţară. Apanajul declanşării alegerilor anticipate este de resortul Parlamentului, care ar trebui printr-o moțiune de cenzură să-l demită pe primul ministru. O demisie a premierului ar fi un gest de desconsiderare a Parlamentului”, a afirmat Tăriceanu, joi seara, la Antena 3.

Acesta a spus că liderii politici ar trebui să fie responsabili și să analizeze acest scenariu dincolo de interesele electorale.

„De aproape o săptămână, criza internaţională care a izbucnit ca urmare a situației din Iran și din Irak. În acest context, credeţi că pentru România cea mai bună soluţie ar fi să-şi declanşeze propria criză politică? Aceste considerații ar trebui avute în vedere de toţi cei care sunt responsabili politic. Ar trebui să analizeze cu foarte multă grijă, dincolo de anumite interese electorale. (…) Cred că preşedintele şi premierul vor reflecta foarte profund la această soluție”, a explicat Călin Popescu Tăriceanu.

Klaus Iohannis a anunțat că va discuta, vineri la Cotroceni, cu prim-ministrul despre posibilitatea declanșării alegerilor anticipate. Iohannis a fost întrebat dacă i-ar cere demisia lui Ludovic Orban și dacă acesta ar accepta, în vederea declanșării alegerilor anticipate.

„Asta nu am discutat. E nevoie ca Guvernul să fie demis sau să se retragă și după aceea e nevoie de două încercări nereușite pentur formarea unui nou Guvern. Tehnic și demisia e o metodă prin care se poate inițializa acest demers. Aceste chestiuni le voi discuta și cu premierul și cu alții. Chiar mâine voi avea o discuție cu premierul Ludovic Orban aici. Dl Orban își dorește alegeri anticipate, așa cum îmi doresc și eu”, a afirmat Klaus Iohannis, joi, la Palatul Cotroceni.

Ce zice PSD

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că este normal ca președintele Klaus Iohannis să își dorească anticipate „ca să poată schimba acest guvern dezastruos”.

„M-am uitat și eu la președintele României, îi înțeleg trăirile, înțeleg că observă și dânsul că România nu merge într-o direcție bună și consider că este normal să își dorească alegeri anticipate ca să poată să schimbe acest guvern dezastruos”, a spus Marcel Ciolacu, la Buzău.

El susține că toți factorii implicați trebuie să-și asume o eventuală demisie a actualului premier.

„Constituția România spune că în cazul în care guvernul este demis, se va incerca crearea altei majorități. Dacă printr-o demisie a actualului prim-ministru, fără niciun motiv, dorește să creeze o criză politică în România, într-un moment dificil, intr-un context complicat mondial, să-și asume toți cei care iau această decizie”, a mai spus Ciolacu.

Potrivit acestuia, PSD va depune o moțiune de cenzură până în 29 februarie în Parlament.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

6 Comentarii

  1. Imi cer scuze, dar ma abat de la tema in discutie pentru a-l intreba pe Tariceanu cum comenteaza interventia recenta a lui Isarescu legata de pensii. Nu de altceva, dar a fost un sustinator aprig al mentinerii mesterului Manole la butoanele BNR pentru inca un mandat.

  2. „De la Nisa pân’la Tisa'(cum zicea un politruc din Iasi,altfel baiat destept)tot romanul ajunge sa rada de Iohannis cu anticipatele lui
    Cu mintea mea slaba,a crede ca sunt „anticipate”alegeri la 7-8 luni de data oficiala,inseamna ca avem un Pinocchio presedinte
    Guvernul actual poate pregati temeinic alegeri parlamentare in septembrie sau imediat dupa locale,sau concomitent cu localele ..
    Problema este ca PNL nu este in stare sa finalizeze legi care sa-i aduca victoria clara..

  3. Problema ta domnule Tariceanu este ca vei dispărea de pe scena politică. Păcat.

  4. …KKaline, prin care ai demisionat cum este, altuist? – „Nu m-am cramponat de aceasta functie, am crezut intotdeanua ca functiile sunt facute pentru oameni nu oamenii pentru functii. Mi se pare firesc sa plec din aceasta functie din moment ce am inchieiat o alianta. Fac asta din respect si din bun simt.Sper sa fi dezamagit pe cat mai putini” / ne-ai dezamagit pe toti!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.