Plângerea unui medic german

Tăriceanu, nou dosar penal

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au declinat competența soluționării dosarului 616/P/2017 în favoarea PÎCCJ, lucrare care se referă la infracțiunea de fals în declarații comisă în anul 2010 de actualul președinte al Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu.

Prin ordonanța cu același număr, emisă pe 20.02.2018, Constantin Irina, procuror în cadrul Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție din cadrul DNA, constatând că „infracțiunea de fals în declarații nu este de competența Direcției Naționale Anticorupție, ci, având în vedere calitatea persoanei reclamate, aceasta este de competența Parchetului de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție“.

Dosarul 616/P/2017 a fost înregistrat la DNA în urma unei plângeri depuse la sfârșitul anului trecut (13.12.2017) de medicul german Vladimir Atanasie Marinescu, prin care acesta îl acuză pe Tăriceanu că, în calitate de deputat liberal, și-a falsificat declarația de avere pe anul 2011. Conform documentelor depuse de medicul german, la vremea aceea, Călin Popescu-Tăriceanu ar fi omis să treacă în declarația de avere că în august 2010 ar fi beneficiat, împreună cu familia sa, de un concediu gratuit oferit de familia Tudor (Daniel și Doina) în vila acestora din localitatea Izmir, Turcia, și de o croazieră pe iahtul Tudor. De menționat că atât Daniel Tudor (fost președinte ASF), cât și Doina Tudor (ex-senator PNL), cercetați în arest la domiciliu, au fost trimiși în judecată, în 2016, de procurorii DNA pentru fapte de corupție.

Plângerea pe care o redăm mai jos este numai una dintre sesizările adresate de medicul Vladimir Marinescu instituțiilor de forță ale țării, prin care acesta descrie amănunțit modul în care funcționa gruparea de crimă organizată din cadrul Partidului Național Liberal.

„Către

Doamna Procuror-Șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi

Doamna Procuror Șef,

Subsemnatul Dr. Vladimir Atanasie Marinescu, identificat cu pașaportul german seria…, anexat în copie, cu domiciliul ales în Germania la avocat RA Ada Haefemeier cu sediul în… Berlin, Germania, cu avocat de corespondență în România, la domnul avocat Sorin-Ovidiu Anghel – Baroul București, adresa… București, în temeiul dispozițiilor art. 289 C.p.p. şi, respectiv, 290, formulez prezenta

PLÂNGERE

împotriva domnului Călin Popescu-Tăriceanu, Președintele Senatului României, pentru fals în declarația de avere 2011, la momentul săvârșirii faptei, deputat în Parlamentul României.

Vă aduc la cunoștință următoarele fapte:

Domnul Călin Popescu-Tăriceanu, în calitate de deputat, a omis prin fals în declarația de avere din anul 2011, înregistrată la data de 09.06.2011, cu numărul de înregistrare 140, Parlamentul României, Camera Deputaților, anexată și fiind conform cu cea depusă și de regăsit în baza de date «Declarații de avere 2011, Camera Deputaților», să treacă la punctul VI, pagina 4  – cadouri, servicii sau avantaje a căror valoare individuală depășește 500 euro.

În vara anului 2010, luna august, domnul deputat Călin Popescu-Taricenu, împreună cu soția, doamna notar Ioana Tăriceanu, azi Ioana Valmar (martor), cât și cu fiul acestora, au beneficiat gratis de un concediu la invitația doamnei Doina Anca Tudor (martor) și Daniel George Tudor (martor), în vila acestora din Ilica, Izmir, Turcia, cât și de o croazieră cu iahtul TUDOR. Atât iahtul, cât și vila au fost dobândite în anul 2009. Vila este trecută în declarațiile de avere a soțiilor Tudor, iahtul Tudor (valoare 6 milioane euro) a fost omis.“

Corupție pe stil nou, cu vilă la mare și iaht

„Tot în anul 2010, între 17-24 martie, l-am însoțit în China pe domnul Daniel George Tudor, anexez copie viza R.P. China din pașaportul subsemnatului. Însoțiți am fost și de domnii Cosmin Ion Ilina, administrator în firmele domnului Tudor (SC Office Vera Unu SRL, SRL RIA SRL), cât și de domnul Vlad Alexandru (martor).

Anterior, în luna ianuarie/februarie 2011 domnul Daniel George Tudor a mai întreprins o călătorie în China însoțit fiind de doamna Doina Anca Tudor (azi divorțați) și de doamna Ramona Gunata (martor), din 2014 Ramona Tudor prin căsătorie cu domnul Daniel George Tudor. În ambele călătorii, scopul a fost procurarea de material și mobilier pentru fostul sediu ARDAF cât și mobilier pentru vila din Turcia.

De menționat că subsemnatul 17 luni de zile am fost nonstop pe șantierele domnului Tudor, anume strada Știrbei Vodă 6, Bulevardul Primăverii 29 și Țepeș Vodă 53, toate în București, și am am avut o legătură foarte strânsă și prietenoasă cu familia Tudor, astfel aflând direct de la Daniel George Tudor multe «secrete» proprii, cât și modul de derulare.

În China, la sfârșitul zilnic al maratoanelor de cumpărături materiale de construcții și mobilier, stăteam de vorbă cu domnul Tudor în hotel. Printre altele, redau mot a mot cuvintele domnului Tudor: «Doctore, au trecut vremurile când puteai să corupi politicieni cu o plimbare pe Snagov cu o șalupă și o friptură, acum ai nevoie de vilă la mare și iaht».“

Tender, șantajat să vândă ARDAF

„La aceea vreme nu știam că presiunea referitor la mobilier destinat pentru vila din Turcia era cauzată prin vizita familiei Tăriceanu, fiind deja pentru august 2010 stabilită. Abia la agentul vamal din China, domnul Tudor a avut un puseu de nervi că vaporul ajunge prea târziu și nu se mai încadrează cu mobilatul vilei până la venirea containerelor în Constanța. Așa am aflat de la domnul Tudor, care mi-a spus clar că totul îi datorează domnului Tăriceanu și datorită dânsului Angela Toncescu, din directoare SC RAI SRL, fosta firma a familiei Tudor și vândută pachet cu ARDAF către fondul ceh PFF, a fost numită șefa CSA. (Eu accept oricând și la orice oră testul poligraf, domnul Tudor îl refuză cu siguranță.) Toate aceste aspecte le enumăr numai pentru o mai bună înțelegere, fiind subiectul unei plângeri separate împotriva lui Daniel George Tudor, Doina Anca Tudor, Angela Toncescu și alții, numindu-l pe domnul Ovidiu Tender martor. Acesta a fost șantajat: «ori e de acord să vândă ARDAF-ul cehilor, ori intră în faliment și pierde totul».“

Facturi false pentru mobilierul sechestrat

„Mobilierul a sosit în Constanța, apoi cu facturi false emise de Cosmin Ion Ilina, întârziat au fost încărcate în două TIR-uri din Turcia, au trecut Vama România – Bulgaria, dar în Turcia cele două TIR-uri au fost în vamă oprite. Facturile nu au fost recunoscute de către vama din Turcia, Cosmin Ilina nu a reușit, la toate telefoanele acide ale doamnei și domnului Tudor care se aflau deja în Turcia să rezolve situația prin facturi noi, astfel marfa a fost dată în vamă jos din TIR-uri și sechestrată. Cu greu, după o săptămână / 10 zile, Cosmin Ilina a trimis un nou set de facturi în urma cărora marfa a fost eliberată.

Am enumerat cele de mai sus pentru a arăta că nu prietenia față de familia Tăriceanu era cauza nervilor și înjurăturilor familiei Tudor referitor la sechestrarea și, implicit, întârzierea mobilei, ci devotamentul și slugărnicia fățișă a lui Tudor, care avea un singur scop: corupere și servilism, unde acesta dorea la acea vreme să între în politică / administrație cu alegerile din 2012 împreună cu Doina Anca Tudor, domnul Călin Popescu-Tăriceanu fiind la aceea vreme și președintele PNL.“

În ecuație apare și Sebastian Vlădescu

„La două zile după plecarea familiei Tăriceanu, au venit oaspeți noi, tot bine plănuit cum este caracterul domnului Tudor, adică pe bază de interes cu bătaie lungă. Oaspeții se numeau domnul Sebastian Vlădescu (martor) împreună cu partenera de viață.

Faptul că domnul deputat Călin Popescu-Tăriceanu nu a trecut acest concediu gratis de la un controversat om de afaceri ca Tudor, dar și cu încrengături PNL Buzău și București, este inacceptabil pentru un demnitar care trebuie să vegheze la democrația României și la combaterea corupției. Chiar dacă ar fi plătit acest sejur familiei Tudor, ce cu siguranță nu se regăsește în declarația veniturilor din 2011 ale familiei Tudor, domnul Călin Popescu-Tăriceanu, fiind invitat și la restaurant de către Tudor, această sumă de 500 euro este depășită oricum.“

Penetrarea și slăbirea sistemului

„Atrag atenția că este obligatorie o distanță clară și transparentă, fără a lăsa loc de interpretări între un demnitar, aici deputat în Parlamentul României, dar și președintele partidului PNL în relația cu oameni din mediul de afaceri, sferă în care numai interesul personal și banul dictează. Nimic nu este gratis pe această lume și oricum nu ce vine din partea familiei Tudor. Familia Tudor este cunoscută pentru penetrarea sistemului și slăbirea acestuia prin numirea din umbră sau directă a persoanelor lui loiale în poziții-cheie pentru a putea astfel să aibă controlul asupra acestora.“

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Eduard O. Ohanesian 145 Articole
Author

22 de Comentarii

  1. Sebastian Vlădescu a fost toata viata un valet al lui tariceanu!L-am vazut in ipostaze nedemne pentru un barbat de stat,cum credea a fi…

  2. „Am avut o legătură foarte strânsă și prietenoasă cu familia Tudor, astfel aflând direct de la Daniel George Tudor multe «secrete» proprii, cât și modul de derulare.”. Ca sa vezi cine te toarna. Saptamanile trecute era un repoartaj la TV despre ce socati ramaneau cei care-si studiau dosarele din arhiva securitatii atunci cand aflau ca fusesera vanduti de cei apropiati. Macar acum afli din presa in scurt timp. :)) Nu zic ca nu si-o merita cei corupti.

  3. Tariceanu pe urmale lui Dragnea, face o adevarata colectie de Dosare penale!
    E numai inceputul!
    Jilava tot mai aproape!

    • Va mai intrebati de ce PSD-ALDE se da de ceasul mortii cu modificarile la Legile Justitiei ? Va mai intrebati de ce Dragnea si Tariceanu vor revocarea lui Kovesi si pandesc suspendarea Presedintelui Johannis sa aiba timp Tariceanu mai bine de o luna sa promulge ce vrea la Palatul Cotroceni ? Va mai intrebati de ce o parte a presei le sufla in panze pentru a-i scapa de bratul legii si a se prezenta in fata electoratului fecioare neprihanite ? Oamenii astia trebuie sa plateasca in fata poporului pentru faradelegile comise si pentru o adevarata lovitura de stat ticluita in laboratoare subterane prin asaltul asupra Statului de Drept in Romania .

  4. De ce ne mai miram?Cei mai vocali impotriva DNA sunt si campioni la dosare!

  5. Eu care i-am prezis ca o sa fie noul Presedinte al Romaniei , vad ca apar bube multe , mi-am schimbat parerea …!

  6. Asta nu-i medic german ; asta-i un turnator sadea si neamt din Piatra Neamt . Vai de capul lui …

    • Comentariul tau valoreaza doi centi. Neamțul acela din Piatra Neamt a vrut sa construiasca un birou cum Romania de azi incolo, 100 de ani nu pupă. Nu ca nu poate, nu se vrea. Il citez pe marele roman de la Conarg, Valentin Visoiu: ” doctore, eu aşa o calitate nici nu pot si nici nu vreau sa fac. Romanului ii place sa fie furat, el nu pune pret pe calitate” ! Vezi w w w. o c o24. c o m scris impreuna, şi apoi mai vorbeşte.

  7. Nici nu-i de mirare de ce vor „distruigerea legilor justitiei dar si a institutiipor care aplica legile”. Tariceanu, trebuia sa fie demult in puscarie doar ca, aranjamentele politica au dus la altceva, Tariceanu, un politruc votat de doar 3 % dintre romani a ajuns ilegal „·seful senatului …”.

  8. Nu mai merge cu menținerea aprinsa, vie, pana la alegeri, a stării de ura populare, prin propaganda și metode stalinisto-leniniste, a de ex defăimraza, defăimeaza ca tot rămâne ceva. Așa ca, bagaboando, efortul tău e inutil. Vezi ca mai și Poarta Alba, Targusor pentru hoatele de buzunar….

  9. @Gigel Peticel. Exact. La fel uneia (nu stiu a câta) din sotiile lui Tariceanu. De care-a divortat, pacatosu’. Asa ca tipa devenit (si mai) nedelicata. „Martora” din articol, faptasa sadea, în realitate. Plus c-a accepta invitatia cuiva, fie si gratuita, nu-i o infractiune. Vreau sa-l vad pe ala care nu profita de-un prieten caruia sa-i faca o vizita, vara, mai ales daca-i în strainatate. Nimic din ce enumera DNA nu-i fapta penala. Ca de obicei. Indivizi formatati + pentru ca regimul sa fie complet, submediocri. @Românul : Tariceanu ar fi trebuit sa fie-n puscarie pentru .. Viorel Catarama, care-a distrus industria tarii desfiintând centralele ministeriale, care-aveau si contractele, comenzile externe, si valuta. Intreprinderile de stat n-aveau mai nimica, centralele ministeriale aveau tot. De unde si subevaluarea patrimoniilor primelor, la „privatizare” (= „de ce sa gospodaresc, fiindca tot nu ma intereseaza”). + Isarescu Mugur, cu devalorizarile-reevaluarile galopante ale leului, adica haosul general pe care l-a creat.

  10. E klar !
    Trebuie finalizate legile justitiei in regim de urgenta !
    Asa nu se mai poate ! muncesti o viata intreaga sa furi niste bani deoparte pentru ca la batranete cand sa te bucuri de ei sa apara una tanara si inalta fosta baschetbalista si sa ti le ia pe toate ba mai mult sa tetrimita si la azil !
    Jos Justitia ! Traiasca PSD-ALDE-UDMR ca ne-au salvat.

    • Christian Wulff, fostul Presedinte RFG , a demisionat pentru o presupusa factura de hotel de 700 Euro. Romanul nu demisioneaza nici la 7 miliarde Euro furate…..mentalitate acceptata si incurajata de mai toti romanii !!! Dar un Marcon made in Romania pentru Cotroceni nu gasim ? Sau tot dinozaurii ala Tariceanu, care clar este corupt, este idolul Romaniei ?

  11. Inteleg sa declari un ceas ,ou stilou un cotum primit ,dar o vacanta?Miine o sa vina unu sa spuna ca Xulescu nu a declarat o masa la Capsa primita de la Y.Pai america ar trebui sa-si mute Senatu de pe Capitoliu la Sing-Sing, daca ar fi cautati la oua citi din ei au vacante oferite de „admiratori” nedeclarate.Te apuca plinsul, ca risul nu poate la asa imbecilitati.

    • Gigi vine sigur de la Gigel, deci orice comentariu la imbecilitatea scoasa din tine, nu are rost. Ai mare noroc ca prostia nu doare. Felicitari !

  12. Adica, daca esti invitatul cuiva si acesta te gazduieste, te plimba cu iachtul, etc…asta trebuie trecuta in declaratia de avere?!?!? Mare-i gradina Domnului si multi nebuni are in ea………..Si toate aceste porcarii, numai pentru ca „s-ar putea” sa candideze la presedintie!!

    • Grig, poate candidează președinte azil de bătrâni, sau ești nostalgic PCR?

  13. Intamplator, am asistat la „parerile unui afiliat Tariceanu-ALDE”, am ramas interzis, omul ala nu accepta nici o parere contrara lui Tariceanu si ALDE, nici chiar acele hotarari ALDE-PSD care il afecteaza financiar chiar si pe el !. Nu accepta nici o parare contrarea (constructiva !!!), nimic altceva decat „acceptarea NEconditionata a parerilor sefului sau Tariceranu – ALDE”. Stiam ca exista un oarecare nivel al spalarii creierilor adeptilor dar, nici intro asemenea masura si la o persoana cu un oarecare nivel de pregatire si educatie. Concluzia, „amara rau de tot”, nici o diferenta intre „fostii activiti de partid PCR care ne minteau cu galantarele de carne goale in fata” si „adeptii … ALDE … PSD si restul increngaturilor politice”. Cum a ajuns Romania cu aproape un sfert din populatie care a emigrat, circa 5 milioane de romani in pragul sau sub pragul saraciei, zeci de mi de copii care abandoneaza scoala din cauza lipsurilor materiale si toate celelalte !!!, explicatia este cea de mai sus. Pacat doar ca romanii, nu prea au ce sarbatori la 100 de ani de la Marea Unire decat, minciuna, minciuna, minciuna si corupti.

  14. Hmm, Tariceanu inculpat pentru marturie mincinoasa si favorizarea faptuitorului, acum este suspectat si de fals in declaratii publice. Iar un individ ca asta, vrea sa conduca Senatul Romaniei. Demisia !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.