Târziu – cârtița rusă în AUR?

Declarațiile de la Iași, din 24 ianuarie, ale lui Claudiu Târziu, numărul 2 în AUR, nu pot trece neamendate. Cităm: ”Astăzi, istoria ne pune iar într-un context în care marile imperii se luptă între ele. Noi suntem la răscruce de vânturi ca de obicei și trebuie să ne descurcăm cu aceste mari imperii, pentru a ne obține suveranitatea sau pentru a ne păstra ce este păstrat din ea și a o întregi. Nu vom fi suverani cu adevărat decât după ce vom reîntregi statul român în granițele lui firești. Basarabia nu poate fi uitată. Ea trebuie să vină acasă. Bucovina de Nord nu poate fi uitată, sudul Basarabiei nu poate fi uitat. Ținutul Herța, Transcarpatia, tot ce a fost și este al națiunii române trebuie să se întoarcă în granițele aceluiași stat.”

Ne-am cam săturat de declarațiile în dodii ale unor membri (de frunte) AUR de cauționare a agresiunii Rusiei în Ucraina, mascată sub forma invocării revizuirii statutului teritoriilor românești de acolo. Până a nu ataca Putin Ucraina, niciunul nu visa nici de Bucovina, nici de Herța și nici de drepturile românilor de acolo. Cum au intrat tancurile ruse (vorba lui Brejnev: balșoi tankinst), cum s-a trezit „patriotismul” în ei. A se lăsa.

Oricum am întoarce-o și am suci-o, a pune pe același plan Statele Unite și Rusia („marile imperii se luptă între ele”) și a călca astfel în picioare azimutul strategic al României este nu numai o gogomănie simplistă și o grandomanie prostească (de care dl Târziu, cam fanfaron mesianic, nu e străin), ci este de-a dreptul iresponsabilitate, în propensiunea spre actul de guvernare a partidului AUR.

Tot așa, a pune pe picior de egalitate – din perspectiva interesului național românesc -politica externă în zonă a unui președinte american vs. un dictator/țar rus („trebuie să ne descurcăm cu aceste mari imperii”) este nu numai o gafă monumentală, mai ales în an electoral, ci și, în subsidiar, o poziție anti-românească, dovedind o lipsă crasă de cultură istorică vis-a-vis de multiplele agresiuni (cel puțin 12 la număr) pe care le-am suferit din partea rușilor în ultimii 300 de ani, începând de la războiul ruso-turc din 1735, când au invadat Moldova trecând Nistrul, și culminând cu ocuparea țării de către Armata Roșie și de către „consilierii” NKVD la sfârșitul războiului, în 1944-45, urmată de aruncarea în prăpastia comunistă din care nici acum nu ne putem reveni.

Apoi, a amesteca statutul Basarabiei, care, într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, ar putea, teoretic și poate și practic, să revină la patria mamă, cu statutul Bucovinei de Nord – care este parte dintr-un stat cu care România (pentru a fi admisă în NATO) a semnat un tratat, în februarie 1997, de recunoaștere a integrității teritoriale și deci nu poate să revină la țară, în viitorul previzibil, nici teoretic nici practic – este o altă șmecherie populistă târzie, bună de adormit copiii. Dezmembrarea Ucrainei cu oferirea teritoriilor istoric aparținătoare altor țări este exact narativul otrăvit al Kremlinului pe baza căruia își motivează agresiunea în Ucraina. A colporta acest narativ îndrituiește suspiciunea că Târziu ar putea fi omul rușilor în AUR.

Dl Târziu n-a înțeles nici până acum că România nu e la „răscruce de vânturi”, ci e parte din NATO. E parte din Carta ONU de respectare a suveranității și integrității teritoriale a statelor membre. E parte din Actul final de la Helsinki (inviolabilitatea frontierelor și integritatea teritorială a statelor). E parte a Dreptului internațional. Dacă nu înțelege despre ce e vorba, dacă a rămas în faza de sanculot, să stea acasă.

Iată însă că, opac la toate acestea, el dă cu bâta-n baltă, trăgând partidul înapoi, la stadiul în care era nefrecventabil, și dând apă la moară etichetărilor pro-ruse care i s-au lipit – în scopul de a-l compromite – de către adversarii politici (pe care nu e exclus ca Târziu să-i slujească pe dedesubt). Omul se compromite singur. Ori e prost, ori face jocul binomului PSD-PNL, ori e cumpărat de ruși. Înclin spre prima variantă.

Vrem să credem că declarațiile lui Târziu, în „contextul” total nepotrivit al agresiunii ruse în desfășurare, cu scopul declarat de Putin al revizuirii extinderii NATO din 1997, nu sunt și opțiunile liderului AUR, din partea căruia așteptăm o punere la punct. George Simion trebuie să se debaraseze cât mai repede de acest „cal troian”, în afară de cazul în care el însuși a cauționat declarațiile lui Târziu – și-atunci avem Koneț Film.

Recomanda 3

11 Comentarii

  1. ./.,./3-4 VFEB.1954Sovieticii au mai trimis mălai, făină, ceai, orez, rații militare și pufoaice din excedentul militar. Cehii au trimis multe pături groase de lână, conserve diferite și medicamente. Polonezii au trimis două trenuri cu cărbune pentru foc în sobe, conserve de carne și multă votcă. Iugoslavii au trimis carne congelată, fructe uscate și mult zahăr. Și ucrainienii au trimis ceva. Un nou viscol!iar statele unite niște „autiști” în munți care s-au predat repede,repede-0dioasei securități moghioroșene! mai citiți ,mai citiți!

  2. Numai rușine să primești, Șerbăbescule, gură smintită! Jos dușmanii României reîntregite, jos prietenii dușmanilor noștri, jos trădătorii români!

  3. A doua trimitere. Cenzurati? FYI, arhivez comentariile nemoderate la Internet Archive.

    *

    Ce valoare ‘publicistica’ are aceasta insiruire de balarii care amesteca slugarnicia oficiala vis-a-vis de Ucraina si Zelenski cu lovituri prostesti sub centura la adresa lui Tarziu (‘putinist’ si alte timpenii)? Cum justifica Nistorescu faptul ca ipochimenul asta are platforma la Cotidianul?

    Un lucru e clar: Ucraina e un produs al Uniunii Sovietice din teritorii cucerite de la Polonia, Slovacia, Romania si Ungaria, cu ceea ce ramine, provenind de la Rusia insasi. Remedierea acestei enormitati istorice ar fi trebuit sa fie unul din primele lucruri care sa se intimple dupa 1990. In schimb, NATO, SUA, UE au pus stampila pe samavolnicia istorica pepetuind cadrul Ribbentrop-Molotov si aratind prin asta cine si ce sint. Apoi, neoconii americani (Victoria Nuland) au pus mina pe tevatura in 2014 aducind-o la razboiul de acum…

    Situatia nu se va incheia decit prin repunerea istoriei in drepturi, adica reducerea Ucrainei la cel mult o fisie intre Polonia si Rusia. De altfel, Polonia, cu acordul tacit al UE/NATO/Zelenski insusi procedeaza in liniste la anexarea de facto a Ucrainei de Vest. Pina si Ungaria e pe cale sa obtina drepturi maximizate pentru minoritatea de acolo. Vezi sinteza excelenta publicata ieri la The Gateway Pundit (https://www.thegatewaypundit.com/2024/01/broken-ukraine-russia-poland-romania-hungary-reportedly-have/)

    Dar ciolacii isi vind pina si mama (Serbanescu inclusiv).

  4. Vestala trans vestita Cpt core/Core. seful HAITELOR Securitatii ceausiste rebotezate in fostele DIRECTII si-a adus aminte cum i se adresa lui Cezar cand defila in valuri transparente care-i tradau persuasiv nurii feciorelnici…In chestiuni de URA si NECREDINTA
    normal era sa i se adreseze lu doru popescu FARA Dumnezeu si FARA PATRIE/APATRID ALOGEN UCRAINEAN BOLSEVIZAT…Nu a lipsit nici ticacalosu tomlin alias marius hemo roidu gelu Munteanul care se deplaseaza intre arbori cu Lianul, Editat

  5. Pseudoistoricul ceausist Anonim s-a dat din nou in petec prin falsificarea grobiana a REALITATII ca Polonia si consecutiv Ucraina
    AU FOST TRANSLATATE CATRE VEST, aceasta CRIMA DE DREPT INTERNATIONAL fiind COMISA EXCLUSIV de Stalin dupa al doilea MACEL BOLSEVIC MONDIAL, Hitler fiind EXTRAS deja din aprilie 1945 cand I S-A INSCENAT SINUCIDEREA!!!

    Ne volnicilor SCLAVETI SOVIETICI pe fatza sau sub „acoperire antisovietica” precum acest Anonim, Paktul din 1939 dintre Stalin si ILEGALUL sau Hitler A IMPARTIT IN FAMILIE BOLSEVICA STATUL SUVERAN Polonia, NU Ucraina!!! Paktul l-a adus pe Hitler la GRANITZA NOUA a URSS si I-A ASIGURAT SPATELE pentru CUCERIREA Europei occidentale cu URIASELE RESURSE FINANCIARE, MATERIALE si UMANE!!!

    Paktul, MONSTRILOR CEAUSISTI care falsificati REALITATEA/ADEVARUL ISTORIC, A PROVOCAT CONSTIENT si CRIMINAL declansarea celui de-al DOILEA MACEL BOLSEVIC MONDIAL!!!

    Paktul a prevazut in Anexa secreta si CEDAREA Ardealului de Nord lu Hitler, in CUSTODIA lu Horthy si a TERITORIILOR ROMANESTI lu
    Stalin care le-a inglobat in IMPERIUL COLONIAL BOLSEVIC URSS!!!

  6. Felicitari AUR si mult respect ,mult succes politic iar gunoaiele tradatori PNL ,cocalarii PSD si homalaii USR la gunoi

  7. Ave Charlie, te dadusem disparut si tu erai prins in inclestari pe aici.
    Ai dreptate, „… nu pricepeti ca IDEOLOGIA marxistoid/bolsevicoida nu pune pret pe ORIGINEA ETNICA, IENICERII IDEOLOGICI FOSTI de o ETNIE ii intrec pe ceilalti de alte etnii in MASACRAREA PROPRIILOR CONATIONALI precum Ceausescu si Dej!!!”? Dar daca ar accepta aceasta realitate, tot esafodajul de ura, s-ar prabusi. Ura este mult spus? Poate, caci Ura nu este un sentiment crestinesc. Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti!

  8. „Ce zice Tarziu este PERFECT ADEVARAT”

    Nu conteaza, doar adevarul stabilit de SUA si de Rusia, prin negociere, conteaza ! Invingatorul ia totul, adevarul este al lui. In 1989, la Malta, s-a stabilit ca Romania si Bulgaria tin de grija URSS. Mai tarziu, tot ce tinea de URSS tine de Rusia. Apoi, im 2014, in timpul Olimpiadei de la Sochi, doua babe americane s-au sucit, fara acordul rusilor, Ukraina tine de ele. Ukranii sa le multumeasca, rusii i-au transformat in Tara Nimanui de 1.500 km lungime, si toate furaciunile staliniste vor fi retrocedate vecinilor, proprietari de drept. Din pacate, R.Moldova va fi cedata de catre SUA Ukrainei, in compensatie la pierderea Crimeea, deci toata Basarabia se reunifica sub steagul ukran. Asa se face adevarul, tuasu Retard.

  9. Nea Eugene, Serbanescule!!!
    Noi te intelegem ca esti ori cu simbrie, ori esti prostut.
    Nu, nu te jignim, doar ca atunci cand nu ai ce scrie, sau nu ai papa de pus pe masa, te trezesti sa fii deontolog.
    Esti un om mic, mic, mic.

  10. Claudiu Tirziu are dreptate. Frontiera de Vest a Ucrainei este cea facuta de Hitler si Stalin. Nu poate ramine asa la nesfirsit, indiferent de tratatele facute cu de-a sila, cum a fost cel din 1997. In privinta celei de Est, aceasta a rezultat ca urmare a unor acorduri in cadrul URSS. Este treaba rusilor si ucrainenilor sa dezlege ce au inodat cindva. Totusi, trebuie spus ca solutia adoptata de Putin nu poate sa duca la nimic bun. Infringerea ucrainei va marca mentalul comun ucrainean mai ceva decit Holodomorul.

  11. Autorul comite cu buna stiinta, alteori din nestiinta, erori. Sunt anti AUR dar si anti Helvig. Toata lumea sare pe AUR mintind de ingheata apele. Iata raspunsul edificator dat lui Hellvig al acestui Tarziu acuzat de autor ca este om al rusilor: ”Da, și în context spun că, sigur, pentru orice stat este de dorit să aibă relații bune cu toate statele vecine, cu toate statele din lume, dacă se poate, dar nu în orice condiții, ci în condițiile în care se sting litigiile dintre ele, în condițiile în care sunt plătite datoriile istorice. Și aici reiau datoriile istorice pe care Rusia le are față de România și care trebuie rezolvate. Întâi de toate, tezaurul, după aceea consecințele pactului Ribbentrop-Molotov și, nu în ultimul rând, conflictul din Transnistria. Spun asta în mod explicit. Ce spune Hellvig, ce reține el? Că eu vreau relații cu Rusia ca și cum aș fi spus că vreau în orice condiții și acum. (…) Nici vorbă, domnule, am spus foarte clar”. Printre altele AUR are succes si pt ca lumea e satula de grotesca political correctness si de progresism, precum si de servilismul secular autohton.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.