Madridului i-a fost acordat dreptul de a-şi disputa turneul masculin de tenis pe zgură de culoare albastră în mai 2012, a anunţat ATP, în ciuda protestelor lui Rafael Nadal, care consideră că această iniţiativă este ”împotriva istoriei şi tradiţiei”.
Românul Ion Ţiriac, directorul turneului, insistă de mai mulţi ani ca turneul său, unul din circuitul Masters 1000, să se dispute pe zgură albastră în locul celei roşii tradiţionale. El a avut astfel câştig de cauză după consultarea jucătorilor şi a altor turnee.
”ATP a decis să acorde autorizaţia pentru un an, după care problema va fi discutată din nou, în funcţie de cum va fi apreciată schimbarea de către jucători. Considerăm că este un lucru bun ca turneele noastre să caute să inoveze”, a indicat vineri ATP, care administrează circuitul profesionist.
Ţiriac s-a prevalat de faptul că albastrul, care este şi culoarea sponsorului principal al turneului, o companie de asigurări, face să se vadă mai bine mingea pentru jucători şi pentru telespectatori.
Însă nr. 2 mondial, Rafael Nadal, nu a fost niciodată un partizan al acestei iniţiative. ”Zgura este roşie”, a declarat el acum doi ani. Miercuri el a repetat pe contul său Twitter: ”Este păcat pentru istoria şi tradiţia acestei suprafeţe. Sper să nu joc într-o zi pe o iarbă albastră…”. AGERPRES