Tentativă de omor în stil mafiot – polițiști implicați!

Un bărbat a fost bătut cu bestialitate, aruncat în portbagaj și dus la Dunăre, unde agresorii au încercat să-l înece.

De (I.R.)
Tentativă de omor în stil mafiot – polițiști implicați!

Un bărbat a fost bătut cu bestialitate, aruncat în portbagaj și dus la Dunăre, unde agresorii au încercat să-l înece.

Şapte indivizi, între care trei poliţişti, sunt cercetați de procurorii DIICOT Caraş-Severin într-un dosar privind o tentativă de omor în stil mafiot: un bărbat a fost bătut cu bestialitate, aruncat în portbagaj și dus la Dunăre, unde agresorii au încercat să-l înece.

DIICOT, despre acest caz:

La data de 03.11.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș – Severin au dispus reținerea pentru 24 de ore a 4 inculpați într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, tentativă de omor calificat, lipsire de libertate în mod ilegal, favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu și fals intelectual.

Măsura a fost dispusă după ce, la aceeași dată, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș – Severin împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș – Severin și Serviciului Județean Anticorupție Caraș Severin au efectuat 8 percheziții domiciliare în județului Caraș – Severin, în urma cărora au fost ridicate mai multe sisteme informatice și alte mijloace de probă necesare soluționării cauzei, 7 persoane despre care există suspiciunea rezonabilă că ar fi implicate în activitatea infracțională fiind conduse în vederea audierii acestora.
În cauză se desfășoară cercetări privind activitatea unui grup infracțional organizat constituit având ca scop săvârșirea infracțiunii de omor calificat cu premeditare, grup care a fost constituit de trei inculpați din orașul Moldova Nouă, județul Caraș – Severin și care a fost sprijinit de alți 4 inculpați, trei dintre aceștia având calitatea de polițist.
Astfel, în vederea atingerii scopului grupului infracțional organizat, cei trei inculpați care au constituit grupul infracțional organizat, în noaptea de 22 spre 23 ianuarie 2021, au abordat, supravegheat și urmărit o persoană vătămată, pe care au atacat-o după ce aceasta a ajuns în dreptul imobilului în care locuiește, lovind-o în mod repetat, cu pumnii, picioarele și o bâtă de baseball și introducând-o împotriva voinței acesteia în portbagajul unui autoturism. Inculpații au transportat persoana vătămată pe marginea fluviului Dunărea unde, unul dintre aceștia a încercat să o înece, ținând-o cu forța cu capul în apă.

Întrucât inculpații și-au dat seama că au fost alertate organele de poliție, aceștia au abandonat persoana vătămată într-o zonă de la periferia orașului Moldova Nouă și au reușit să fugă cu sprijinul unui al patrulea inculpat.
Referitor la activitatea inculpaților care au calitatea de polițist s-a reținut că aceștia au întocmit în mod fals fișa de intervenție la eveniment ca urmare a apelului înregistrat la 112 și au atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, menționând că ar fi fost comisă o infracțiune de lovire sau alte violențe, faptă pentru care este necesară formularea unei plângeri prealabile.
În cursul zilei de 04.11.2022, fiind sesizat cu propunerea de luare a măsurii arestului preventiv a celor 4 inculpați reținuți în cauză, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus măsuri preventive față de inculpații care au calitatea de polițist, respectiv măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile față de un inculpat și luarea măsurii controlului judiciar față de ceilalți doi inculpați. Cu privire la cel de-al patrulea inculpat, propunerea de arestare a fost respinsă, fără a fi dispusă o măsură preventivă. Împotriva soluției de respingere a propunerii de luare a măsurii arestului preventiv (3 inculpați), procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș – Severin au formulat contestație.
Menționăm că cercetările sunt continuate în vederea tragerii la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș – Severin, Serviciului Județean Anticorupție Caraș Severin și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraș-Severin.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

IPJ Caraş-Severin a trasmis, sâmbătă, că dispus măsuri faţă de poliţiştii cercetaţi de DIICOT. Conformitate cu Statutul poliţistului. Agentul arestat a fost suspendat.

”Având în vedere măsurile dispuse faţă de trei poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, într-un dosar penal instrumentat la nivelul D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritoriul Caraş-Severin, faţă de persoanele în cauză se aplică prevederile legale, în conformitate cu Legea nr. 360 din 2002 privind Statutul poliţistului”, a transmis, sâmbătîă, IPJ Caraş_Severin.

Sursa citată a precizat că se aplica suspendarea din funcţie în cazul arestului preventiv şi punerea la dispoziţie în caz de control judiciar, dacă măsura controlului nu prevede în mod expres suspendarea din funcţie.

 ”Pentru derularea în cele mai bune condiţii a anchetei penale, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin manifestă întreaga deschidere şi disponibilitate la colaborare cu structurile abilitate, prin transmiterea tuturor informaţiilor necesare pe timpul desfăşurării cercetărilor şi sprijinirea anchetei”, a mai transmis Poliţia Judeţeană Caraş-Severin.

Distribuie articolul pe:

14 comentarii

  1. au plecat deja de aici
    vor fi gasiti cand se prescriu faptele,asta daca nu se prescrie prescriptia

  2. Se fac politisti din zbor. Tinerii invata de la batrani.

    Ce ? Cum sa ajungi interlop de top cu pensie speciala. Maine ministri.

    Iohannis piramodologu si Rares Bogdan au „uitat” ce-au promis ca s-a incheiat campania electorala.

  3. Politistii trebuie sa fie doar cu scoala de 3 ani de politie in care sa studieze legile. Apoi trebuie sa uasa politisti pe specialuzari. Unii pe zona economica, informatica. Politia locala trebuie DESFINTATA. Politistii locali sunt bodiguarzii primarilor.
    Unii se ocupa de contravanda la frontiera ca in cazul granitei cu Ucraina si Serbia.

  4. Interlopul in Costum Ministerial, analfabetul purtator de Ecuson Doctoral, Bode trebuie Deportat in Desert la Dabuleni 40 de Ani iar Gibonul Nikulaie dela Dolj sa-i care Apa cu Cobilita.
    STATUL ESUAT MAFIOT SUB REGIMUL FANARIOT IOHANNIS TREBUIE DERATIZAT URGENT !

  5. „în noaptea de 22 spre 23 ianuarie 2021” !!! Inca putin si se fac doi ani … De unde se vede ca cercetarea, cind e vorba de gabori, se misca ca ochii mortului ! Respectivii au avut timp de atunci sa faca si copii, care vor creste mari si vor deveni la fel de nenorociti ca genitorii, ca parinti nu pot sa le spun !

  6. ” unul dintre aceștia a încercat să o înece, ”
    -cica la mal in zona in tac-su unuia dintre politzisti „murise” inecat,
    situatia e clara.
    (sau locu e deocheat)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.