Teo Trandafir le-a urat tuturor, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, „Sărbători fericite”

Teo Trandafir afirmă, într-o scrisoare deschisă, că acum este fericită şi şi-a exprimat recunoştinţa faţă de cei care au sprijinit-o pe  perioada internării sale la clinica din Viena. Fosta vedetă TV  le-a urat tuturor, cu ocazia Sărbătorilor Pascal, „Sărbători fericite”.

Prezentăm scrisoarea deschisă adresată de Teo Trandafir:

„Dragii mei,
Vă scriu pentru că vreau să vă mulţumesc tuturor pentru căldura pe care mi-aţi transmis-o în toată perioada în care am stat la Viena şi să vă doresc sărbători fericite. Sunt tare bucuroasă că am revenit acasă şi că voi putea petrece sărbătorile de Paşte lângă Maia mea, lângă prieteni şi rude. Tuturor celor care sărbătoresc Învierea Domnului, le doresc să aibă parte, în această perioadă, de multă tihnă, linişte şi belşug. Trăim într-o ţară, nu foarte bogată azi, dar foarte frumoasă. Cred eu că aceste locuri minunate merită, măcar de sărbătorile pascale, să fie populate de oameni solidari unii cu alţii, de oameni care încearcă, fiecare, să aducă o bucurie celui de lângă el.

De aceea, îmi doresc ca toţi cei care au mai mult belşug astăzi să încerce, în aceste zile, să-l împartă câte puţin şi cu cei care sunt mai amărâţi, dar care merită în egală măsură să sărbătorească cum se cuvine Învierea.

Am ales din nou această cale de comunicare cu prietenii mei, cu presa, cu toţi cei care mi-au fost atât de aproape, pentru că nu mă simt încă suficient de în putere să pot dialoga mai mult acum. De aceea, îi rog să mă scuze şi le promit că, imediat ce programul de recuperare pe care îl voi urma îmi va permite, vom avea timp să povestim.

Până atunci, le doresc tuturor jurnaliştilor ca, de sărbători, să aibă parte de multă odihnă şi bucurii. Le mulţumesc şi acestora pentru grija pe care au exprimat-o constant pentru sănătatea mea. Am depăşit, după cum spun şi medicii, momentul critic, însă urmează o lungă perioadă de recuperare.

De aceea, sprijinul pe care îl simt din partea prietenilor, rudelor şi jurnaliştilor este în continuare foarte important pentru mine şi vă rămân tuturor recunoscătoare. Sărbători fericite! Teo”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.