Jacques Baud este colonel în retragere și expert în chestiuni de securitate în Elveția, un stat neutru. Cu ocazia lansării volumului său ”Terorismul, minciuni politice și strategii fatale ale Occidentului”, Baud a fost intervievat de TV5 Monde.
”În realitate nu am înțeles cu adevarat mecanismul care îi conduce pe tineri către radicalizare. Am vorbit mult despre ”radicalizare”, am vorbit despre modul în care se întâmplă radicalizarea, prin intermediul internetului sau al rețelelor de socializare”, spune Baud.
Însă nu ne-am aplecat asupra motivației. Și, când citim literatura islamistă a Daesh, dar nu numai, constatăm că explicația, care este o constantă de la finalul anilor 1990, este intervenția noastră în Orientul Mijlociu.
Este un răspuns, terorismul este modul de a încerca să sugereze guvernelor noastre să înceteze să bombardeze și să intervină militar. În realitate, am putea spune, am putea compara atentatele teroriste cu ”bombardamentele strategice” ale americanilor asupra populației germane în anii 1940, pentru a forța populația să se ridice împotriva conducătorilor. Cam asta face, într-o oarecare măsură, Statul Islamic acum. Ei au citat exemplul Spaniei din 2004, pentru că aceeași strategie a fost utilizată și atunci, pentru a-i forța pe spanioli să se retragă din Irak. Iar după acele atentate au venit alegerile – care erau prevăzute deja – dar care au fost clar influențate de atentatele care au forțat guvernul să se retragă din coaliția din Irak. Începând de atunci, forțele spaniole care au fost desfășurate în Irak au fost protejate de miliții până la plecare. Iar apoi Spania a fost scutită de terorismul jihadist.
Ce vă inspiră dezbaterea asupra radicalizării, în această grilă de lectură religioasă, în Franta si Belgia în special? De ce această grilă de lectură?
În Occident ne este greu să punem sub semnul întrebării politicile noastre. Asta din rațiuni evidente: înseamnă să contestăm rezultatul urnelor. Însă în general avem un soi de etnocentrism în Europa care ne împiedică să reflectăm în mod critic la ceea ce am făcut, de a privi criric rezultatele a ceea ce am făcut.
Iată ce am obținut în Libia, de exemplu. L-am eliminat pe Gaddafi care cu siguranță nu era un individ agreabil. Dar vă amintesc că în 2010, dincolo de natura regimului Gaddafi, Libia era țara africană cu cel mai mare indice de dezvoltare umană, potrivit ONU. Deci am adus Libia la nivelul luptelor dintre facțiuni jihadiste fără a oferi nicio alternativă. Am bombardat, am distrus și am plecat. Și am făcut asta și în Irak, și am facut asta și în Afganistan. Și avem tendința de a considera jihadismul, terorismul o fatalitate determinată de dorința de a impune sharia și alte lucruri.
Or, acest discurs este privit favorabil, în special de cei care sunt împotriva politicii imigrației. E adevărat că am avut în Franța, Belgia și alte țări politici ale imigrației care au fost foarte proaste. Am gestionat prost imigrația și azi avem o societate în interiorul societății și observăm asta abia acum. Este foarte confortabil acum să faci legătura între terorism și imigrație.
Îl citați pe molahul Omar – fostul șef al talibanilor – care spune: ”Suntem binecuvântați cu adevărat! Niciodată, nici în cele mai frumoase vise, nu am sperat la un cadou atât de prețios precum Bush. Este capul de afiș al mișcării noastre internaționale”.
Exact. Acest răspuns nu se poate alimenta decât din acțiunile noastre ofensive. Nu există reacțiune dacă nu există o acțiune inițială. Prin acțiunile noastre alimentăm constant jihadul, asta spunea molahul Omar.
Este și citatul acesta din Voltaire: ”cei care vă pot face să credeți în absurdități vor putea să va facă să comiteți atrocități”. Ne faceți să ne gândim la posibilele manipulări în termeni de politică internaționala.
Există o nuanță a conspiraționismului. Conspiraționismul are ca element de bază ideea că există o inteligență superioară, ascunsă, clandestină, care trage sforile comploturilor pentru a obține avantaje strategice. Nu împărtășesc deloc această optică. Dimpotriva, nu cred că sunt calcule machiavelice și atent orchestrate, ci serii întregi de prostii, oportunisme politice pe termen scurt…
Să luăm cazul atentatelor de la 11 septembrie. Vicepreședintele Dick Cheney a spus că ”nu am declarat niciodată că avem dovezi” că bin Laden se află în spatele atentatelor. Cum saă ne gândim până și la veridicitatea faptelor care ne înconjoară în fiecare zi?
Uitați-vă la investigația FBI în cazul bin Laden. Nu se menționează 11 septembrie! A fost un fenomen care s-a reflectat în presă dar, în realitate, nu este nicio informație care să permită incriminarea lui bin Laden pentru aceste atentate. Însă era confortabil atunci să găsești o personalitate… un individ emblematic și care să permita focalizarea investigațiilor și să arătăm că, în ciuda faptului că acești teroriști au trecut prin ochiurile plasei, avem idee cine a comis atentatul și asta te poate face să îți salvezi imaginea într-o oarecare măsură.
Avem un caz care ne contrazice. Premierul Canadei, Justin Trudeau, a spus: ”Populațiile terorizate de Statul Islamic nu au nevoie de răzbunarea noastră, ci de sprijinul nostru”. Si el a decis să-și retragă țara din coaliția care bombardează în Irak și în Siria.
Așa este. Și cred că este o decizie înțeleaptă, care este logică. Cred că este rezultatul unei analize și cred că serviciile de informații sunt cele care l-au determinat să ia decizia.
Terorismul s-a intensificat în ultimii 25 de ani. În 1999 erau 400 de atentate pe an. Acum avem 15.000 și nu ne întrebăm deloc de unde aceasta creștere. Dacă vrem să nu mergem către o societate foarte securizată – uități-vă ce se întâmplă la Campionatul European de Fotbal – dacă nu vrem sa mergem in această directie, trebuie să reflectăm serios la urmările acțiunilor noastre, cu atât mai mult cu cât nicio acțiune occidentală în Orientul Mijlociu din acești 25 de ani nu a fost cu adevărat legitimă.
De fiecare dată am trișat puțin. Evenimentele din 2003 care au precedat atacul american din 2003 în Irak au fost documentate pe larg. Însă toate celelalte conflicte au fost înconjurate de mici trucuri și de dezinformare.
Atentate în Liban, care nu intervine în străinătate. Atentate în Tunisia, care nu intervine in străinătate. De ce sunt vizate aceste țări?
Nu e chiar asa, pentru că avem Hezbollah, care este de partea guvernului sirian. Hezbollah are unități combatante. Este una dintre forțele care a pierdut cei mai multi oameni în fața Statului Islamic. Avem un efort considerabil al Hezbollah în lupta Statului Islamic și avem tendinta de a uita acest lucru. Însă cealaltă fațetă sunt atentatele din Liban, în special in zonele din Liban unde sunt mulți șiiți și creștini.
Care ar fi sfatul pe care l-ați da liderilor din Occident pentru a evita noi lovituri pe teritoriul lor?
Cred că soluția cea mai înțeleaptă este de a profita de aceste schimbări, de exemplu de a profita de scadențele electorale pentru a spune că am reanalizat situația și că este mai bine sa încetăm bombardamentele. Nu trebuie să arătăm că ne e teamă, pentru că nu despre asta e vorba. Este vorba despree o schimbare de strategie.
Va reamintesc că în 2014 Statul Islamic era considerat de către americani ca nefiind o amenințare pentru Occident. Numeroase servicii de informații occidentale au susținut atunci această idee. Însă chiar în 2014, din rațiuni de politică internă, fie Franța, fie Statele Unite au bombardat Statul Islamic, care nu reprezenta o amenințare atunci.
