Ţigări muzicale, pantofi cu filtru, biscuiţi cu fumuri şi sucuri cu nicotină

Micii contrabandişti de ţigări de pe frontiera cu Serbia au constatat că nu mai pot cădea uşor la pace cu vameşii şi poliţiştii de frontieră, după ce o mare parte dintre aceştia au fost arestaţi pentru luare de mită.

Ţigări muzicale, pantofi cu filtru, biscuiţi cu fumuri şi sucuri cu nicotină

Micii contrabandişti de ţigări de pe frontiera cu Serbia au constatat că nu mai pot cădea uşor la pace cu vameşii şi poliţiştii de frontieră, după ce o mare parte dintre aceştia au fost arestaţi pentru luare de mită.

Micii contrabandişti de ţigări de pe frontiera cu Serbia au constatat că nu mai pot cădea uşor la pace cu vameşii şi poliţiştii de frontieră, după ce o mare parte dintre aceştia au fost arestaţi pentru luare de mită. Ei au fost nevoiţi să caute tot felul de metode ca să-i păcălească pentru a introduce ţigări în ţară. Aşa au apărut pantofii cu filtru, biscuiţii cu fumuri, sucurile cu nicotină şi ţigările muzicale.

Până în urmă cu trei luni, contrabandiştii de pe frontiera cu Serbia operau nestingheriţi în colaborare cu poliţiştii de frontieră şi cu vameşii, iar după fiecare transport ilegal de ţigări câştigurile erau împărţite între ei. După arestările principalilor actori ai contrabandei, din luna februarie, lucrurile s-au mai complicat, iar operaţiunile clandestine pentru introducerea de ţigări în ţară trebuiau derulate pe alte coordonate.

Numiţi şi cărăuşi, micii contrabandişti care mai introduc ţigări prin punctele de frontieră au căutat metode noi şi au transformat produsele alimentare pe care le traficau de la vecinii sârbi în mini-depozite de tutun.

Astfel, cutiile în care se găsea suc natural de fructe au fost golite de conţinut, iar în locul lor au fost introduse pachete cu ţigări. La fel s-a întâmplat şi cu pungile care conţin celebra Vegeta, un praf alimentar obţinut din legume uscate, şi care au fost umplute pe jumătate tot cu ţigări.

Prin punctele de frontieră au trecut şi ţigările muzicale. O „specie” de ţigări care se găseau doar în boxele muzicale montate pe maşinile contrabandiştilor. Într-o boxă de mari dimensiuni putea fi transportat chiar un bax cu ţigări, adică 50 de cartuşe.

Brusc, unii contrabandişti au început să poarte încălţăminte cu două-trei numere mai mare, iar în locul rămas liber reuşeau să înghesuie câteva pachete cu tutun. Alţii au golit pachetele de biscuiţi, iar în locul acestora au introdus ţigări vrac, aşezate vertical pe două trei rânduri, aşa cum ne-a precizat Biroul de presă al IJPF Caraş-Severin.

Capturile poliţiştilor de frontieră şi ale vameşilor, după descoperirea noilor metode de contrabandă, au fost realizate în punctele de frontieră de la Naidăş şi Moldova Veche. „Victime” au fost micii traficanţi de pe graniţă care alimenteză depozite clandestine de ţigări de contrabandă de unde se aprovizionează piaţa neagră. Ei se mulţumesc doar cu sume modeste de bani în schimbul riscului pe care şi-l asumă, dar care, în majoritate, şi-au făcut un serviciu, fără carte de muncă, din traficul ilegal de ţigări.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.