Sub amenințarea SUA, Europa a activat un plan de criză. Oficialii danezi exclud cedarea teritoriului, iar diplomații speră că măsurile de securitate vor calma Casa Albă.
Toate știrile
Acuzat de un jurnalist că a exagerat când s-a lăudat că piloții elvețieni au escortat pentru un timp avionul Spartan care îl aducea acasă, în semn de mulțumire pentru ajutorul dat de România în incendiul de la Crans Montana, președintele a publicat târziu în noapte un clip pe Facebook. Este o înregistrare audio între controlorul de trafic elvețian și pilotul român. Armata elvețiană a admis că escorta a fost o procedură standard, dar și că au profitat de ocazie pentru a le mulțumi celor din delegația română pentru ajutor.
Opt categorii de speciali așteaptă cu sufletul la gură decizia CCR privind pensiile speciale. Dacă va fi favorabil, verdictul ar putea fi extins apoi la polițiști, militari, angajații serviciilor de informații, Curtea de Conturi și alte categorii de privilegiați. Nu neapărat în privința cuantumului pensiei, cât în privința vârstei de pensionare. Premierul Bolojan a atras de multe ori atenția că România nu mai poate susține fenomentul pensionărilor la 48 de ani.
Cotidianul a realizat o listă cu zece pisici ale politicii românești, personaje care au reușit mereu să aterizeze într-o funcție călduță, indiferent cât de brutală a părut căzătura din funcție.
Fermierii francezi au protestat la Paris împotriva acordului UE – Mercosur, temându-se de importuri ieftine, iar Franța va vota împotriva tratatului, care ar putea fi totuși aprobat la Bruxelles.
Programele TEZAUR și FIDELIS continuă și în 2026. Statul are de gând să se împrumute și în acest an de la populație. Primele emisiuni sunt așteptate să debuteze în prima jumătate a lunii ianuarie.
Fostul ministru al Justiției, Ana Birchall o acuză pe Lia Savonea că este „toxică”, nu puternică, și susține că influența sa a afectat negativ sistemul judiciar, afirmând că a contracarat-o de fiecare dată cu argumente juridice, inclusiv la CCR.
În 2026, piața imobiliară din România se ajustează: Legea Nordis protejează cumpărătorii, TVA-ul majorat favorizează tranzacțiile second-hand, iar dobânzile fixe se stabilizează și cele variabile scad, arată o analiză OferteBancare.ro.
Pe măsura banilor vărsați în visteria propriilor partide, mulți dintre politicieni s-au ales cu locuri călduțe în Parlament sau cu funcții importante, de la nivel european până la cel local.
Presiunile lui Trump asupra Rusiei se întețesc, iar aliații nu trebuie să-și facă griji în privința Groenlandei, spun vocile neoconservatoare de la Washington
Orice înființare SRL sau înființare firmă implică de acum, în mod obligatoriu, deschiderea unui cont bancar pe numele societății.
Intervenționism, tarife, antisemitism, socialism, corupție, cursa înarmării. Bun venit în politica SUA de la 1900, scrie istoricul Niall Ferguson
Frank-Walter Steinmeier avertizează că politica externă a SUA sub Donald Trump amenință ordinea mondială și cere o intervenție activă pentru protejarea democrației globale.
Compania sud-coreeană Daesung Hi-Tech și-a deschis o filială la Bacău, România, și produce echipamente și piese de precizie pentru mașini industriale, industria auto, semiconductori și echipamente medicale, majoritatea destinate exportului în SUA, Japonia și Germania, potrivit Profit.ro.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, este de părere că românii și antreprenorii cinstiți au reușit să țină economia țării în spate, în pofida provocărilor de ordin fiscal-bugetar.
Bulgaria a lansat un program de viză pentru nomazii digitali din afara UE și SEE, care permite șederea și munca pe termen lung, pe baza unui permis de rezidență de un an, reînnoibil, cu condiția îndeplinirii unor cerințe legate de venit, cazier, asigurare medicală și cazare.
Fluxul fondurilor UE către România s-a accelerat fără precedent în ultimele șase luni. Presa maghiară notează faptul că în economia națională intră miliarde de euro.
Unii apreciază rezistenţa acoperişului, alţii ironizează locul în care şoferul a decis să „parcheze”, dar sunt și cei care cred că imaginile au fost realizate cu ajutorul AI.
Mandatele șefilor de parchete expiră în martie 2026.
Rusia l-a eliberat pe cercetătorul francez Laurent Vinatier într-un schimb de deținuți cu Franța care a vizat un baschetbalist rus aflat în detenție.
Asociaţia engleză a arbitrilor profesionişti (PGMOL) a anunţat concedierea sa „cu efect imediat” în decembrie 2024.
Noile majorări de impozite au creat valvă la început de an. Unii români au fost stupefiați de noile grile. Nu au lipsit nici greșelile de calcul, cum s-a întâmplat la Sectorul 2. Și, ca orice lucrătură românească, Ghiseul.ro a fost mai mult blocat decât funcțional.
Cazul rămâne în atenţia opiniei publice, iar familia tânărului aşteaptă clarificări suplimentare privind modul în care a fost gestionată situaţia medicală înainte de producerea decesului.
Guvernul pregătește un sistem de aplicare automată a voucherelor de energie prin reducere directă pe factură pentru consumatorii eligibili.
„Este necesar ca presiunea asupra Rusiei să continue să crească în același ritm cu activitatea echipelor noastre de negociere”, a scris Zelenski pe X.
Petrolierul a fost construit în 2005, are o lungime de 274 de metri şi o lăţime de 48 de metri, potrivit site-ul specializat Vessel Finder.