Românii își pierd tot mai mult încrederea în clasa politică, iar scena electorală se restrânge dramatic, arată un sondaj IRES.
Toate știrile
Fundaşul român a revinit alături de colegii lui.
Accident grav în Timiș. Cinci persoane rănite, între care și un copil, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat într-un canal de colectare
INS: 35,2% dintre managerii din comerţul cu amănuntul şi 40,3% din construcţii consideră că preţurile vor creşte, până în februarie
ANM anunță trei coduri galbene succesive de vânt și ninsori până marți seară.
O zi aglomerată pentru salvatorii montani. Zeci de apeluri şi intervenţii rapide pentru turişti aflaţi în pericol.
Judecătorii propuși de PSD au boicotat din nou ședința. Nu au intrat în sală. Legea pensiilor speciale ale magistraților nu va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2026, așa cum prevăzuse Guvernul Bolojan.
Cristiano Ronaldo vrea să atingă un nou record. Starul portughez a dat deja 956 de goluri.
Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” a anunțat, pe Facebook, că a murit Ion Vasile Banu, veteranul de război decorat de președinte.
„Sunteţi binevenit”, i-a transmis Zelenski lui Trump.
Trenul transporta nouă membri ai personalului și 241 de pasageri.
Băncile centrale și investitorii se grăbesc să cumpere aur. Prețul atinge niveluri record.
Taiwanul a declarat că îşi pune forţele în stare de alertă şi a numit guvernul chinez „cel mai mare distrugător al păcii”. Acțiunile Beinjingului sunt un avertisment „sever” la adresa „forţelor externe”, după tensiunile cu SUA şi Japonia, spun oficialii chinezi.
O fostă primă doamnă este acuzată că a transformat influența politică în afaceri cu bani și bijuterii. Ancheta dezvăluie un posibil lanț de favoruri la nivel înalt.
Conform legislației în vigoare, firmele din România nu sunt obligate să acorde tichete de masă și nici să majoreze cuantumul valoric al acestora în raport cu deciziile guvernamentale. Decizia aparție exclusiv angajatorilor.
Coreea de Nord a efectuat două teste cu rachete de croazieră cu rază lungă de acţiune. În cadrul acestui exerciţiu organizat duminică, primul de acest gen de după începutul lunii noiembrie, liderul nord-coreean Kim Jong Un a supravegheat operaţiunile şi a cerut o dezvoltare „nelimitată şi susţinută” a forţelor nucleare ale ţării sale, a scris agenţia oficială de presă KCNA.
Întâlnirea dintre Zelenski şi Trump din Florida aprinde speranţa pentru pace.
Doi liberali cu funcții în partid acuză că blocajul de la Curtea Constituțională ar putea fi girat de social-democrați.
Pensiile au fost înghețate în 2025 și vor fi înghețate și în 2026. După marea recalculare din 2024, pensionarii nu au mai primit niciun ban în plus, în ciuda unei legi adoptate în 2023 care prevede indexarea anuală. Dimpotrivă, cei cu pensii peste 3.000 de lei dau la stat, începând cu 2025, 10% pentru asigurarea la sănătate. Când ar putea crește pensiile totuși?
Cei cu trei sau mai multe mandate ajung să încaseze o pensie specială de aproximativ 14.000 de lei.
Bardella, în vârstă de 30 de ani, ”este ţinta unei campanii de denigrare absolut fără precedent.”
Unii experţi estimează că această fază de activitate nu are nimic neobişnuit, însă rămâne atent supravegheată.
Mulți români nu vor să accepte că industria din zilele noastre este mai performantă și valoroasă decât cea din perioada lui Nicolae Ceaușescu.
Fotbalistul Andy Carroll riscă o pedeapsă cu închisoarea. El a fost acuzat de încălcarea unui ordin de protecţie.
Prin acest transfer, CSM Bucureşti începe reconstrucţia echipei în perspectiva realizării obiectivelor din competiţiile interne şi europene pentru următorii doi ani.
„Ard materiale sanitare, mase plastice şi alte materiale combustibile”, precizează ISU.