Atât Metamorfoza lui Kafka, cât și Ferma Animalelor a lui Orwell pornesc de la o transformare radicală care, în aparență, ar trebui să elibereze, dar care, în realitate, înrobește.

Tocmai de aceea există o adevărată obligativitate interioară de a vedea ambele spectacole: Metamorfoza de la Excelsior și Ferma Animalelor de la Teatrul Mic. Nu este vorba despre un gest cultural de complezență, ci despre o experiență necesară. În fața transformării lui Gregor și a degenerării fermei animalelor, spectatorul este obligat să se privească pe sine, să recunoască mecanismele de indiferență, de manipulare și de renunțare la demnitate care îl înconjoară zilnic. Aceste două montări nu oferă simple povești; ele reînvață privitorul să fie om cu simț critic – să nu accepte tăcerea ca pe o soluție, să nu confunde utilitatea cu valoarea, să nu lase puterea să rescrie adevărul. Cine iese din ambele săli fără să se fi cutremurat puțin în fața propriei posibile metamorfoze a ratat, poate, lecția cea mai urgentă pe care teatrul i-o poate da astăzi.

Nicușor Dan refuză să promulge legea privitoare la hidrocentralele neterminate. A retrimis-o în Parlament. Nu ca să fie puțulită pe ici pe colo, ci îngropată. Omul este contra hidrocentralelor.