Mihail Wieder, un altfel de Steinhardt

Când se fac referințe la convertiri de la mozaism la creștinismul ortodox în România, orice om relativ citit se gândește la Nicu Steinhard. Alții, care au aprofundat problema, își aduc aminte și de Marcel (Mihai) Avramescu, fost fachir și hipnotizator, poet, pasionat de islam, dar devenit preot ortodox în cele din urmă. Scobind prin niște dosare primite acum ceva vreme de la CNSAS, am dat peste un alt caz, foarte spectaculos, despre care azi nu mai zice nimeni nimic.

E vorba de nici mai mult, nici mai puțin decât de un rabin devenit preot și misionar ortodox.

La începutul secolului XX, satul maramureșan Repedea avea o mare comunitate evreiască. Spre deosebire de majoritatea coreligionarilor lor, care se ocupau în general cu meșteșugurile și comerțul, evreii de aici erau agricultori sau ciobani.  La Rozavlea, s-a născut, în 1904, și Mihail Wieder, despre care o să fac vorbire.

De la rabin la preot, cu bătăi

Despre copilăria și tinerețea lui nu știu încă prea multe. Cert e că a urmat o școală-seminar pentru rabini și a slujit o perioadă în localitatea natală. Mulți dintre evreii maramureșeni erau habotnici și respectau cu strictețe preceptele religiei mozaice. Greu de crezut că Wieder ar fi fost acceptat dacă era un „rabin liberal”. De asemenea, nu am date cum și când a interacționat cu viitorul mitropolit al Moldovei, Irineu Mihălcescu. Acesta era unul dintre cei mai culți teologi ai Bisericii Ortodoxe Române, cu studii în Franța și Germania. În plus, există și suspiciunea credibilă că la Paris ar fi fost inițiat în Francmasonerie, ale cărei idei de toleranță religioasă le adoptase. În 1935, pe când Mihălcescu era preot, decan și profesor la Facultatea de Teologie din București. Cum-necum, l-a convins pe Wieder să își schimbe religia, și i-a fost naș. Mai mult chiar, l-a ajutat să și devină preot ortodox. Următorii ani au însemnat pentru fostul rabin muncă de misionar în comunitățile evreiești maghiarofone din Ardeal. Lucra sub îndrumarea episcopului de Arad, Andrei Magieru. La Arad, la Editura Diecezană, a scos primul său volum de teologie creștină, “Convertirea Sf. Apostol Pavel”, în 1940. Documetele din arhiva CNSAS cercetate de mine, care fac vorbire despre Wieder, spun că evreii ardeleni nu se prea lăsau convertiți, ba chiar, misionarul, poate folosind niște metode nediplomatice de convingere, a mâncat bătaie de câteva ori.

Speriat

Unele surse, de la începutul anilor 50, spun chiar că ar fi simpatizat cu Mișcarea Legionară, dar, atunci, această acuză era aruncată de multe ori fals asupra oricui nu era comunist.

Știu că o perioadă a fost redactor la revista “Glasul monahilor”, unde a semnat sub pseudonimul “M. Stavrofil”. În 1944, la Editura Tipografia Modernă, îi apare cartea „Sub imaginea crucii”. Habar n-am dacă ea a fost tipărită înainte sau după 23 august, așa cum nici nu știu în ce fel a fost afectat Wieder de legislația rasistă a legionarilor și a lui Ion Antonescu. Ceva mai multe informații despre el am găsit din perioada de după război. Părea speriat și dezorientat. În 1947, la sfârșitul anului, misteriosul Dudu Velicu, un fel de spion bisericesc care a lăsat în urma sa două foarte interesante volume de „Însemnări zilnice”, spune că Wieder stătea în București, după o serie de peregrinări pe la episcopiile ortodoxe din Ardeal. Pregătea două cărți, una despre Cabală și creștinism și alta despre convertirea sa la ortodoxie.

Din informațiile pe care le am, acestea nu au apărut niciodată și aș fi curios să aflu dacă mai există pe undeva manuscrisele lor. În opinia lui Velicu, Wieder era speriat și căuta soluții să o ștergă din „paradisul comunist” care tocmai se înfiripa în România. După scrisele lui Dudu, exrabinul considera că nu e apreciat de B.O.R.. Spunea chiar că s-ar face și catolic dacă asta l-ar ajuta să plece.

Anul următor, în 1948, conform lui Velicu, Wieder s-ar fi refugiat „strategic” la Mânăstirea Cocoș, din județul Tulcea. Se dusese acolo de teama unei arestări sau a începerii unui nou război mondial între URSS și SUA. Acolo ar fi beneficiat de protecția episcopului de Galați, Antim Nica, dar ar fi trebuit să se supună tuturor rigorilor vieții monahale. Nu era bine văzut de popii apropiați de regimul de „democrație populară”. Drept dovadă, Gala Galaction, deputat în parlamentul comunizat, îl califică drept „fanfaron și parazit” (Jurnal 1947-1952, pag 27).

În ianuarie 1950, îl găsim pe Wieder, conform unor turnătorii, plasat sub protecția Patriarhului Justinian la Mânăstirea Antim, în relații de prietenie cu starețul Benedict Ghiuș și bibliotecarul Andrei Scrima. Sursa ”Vlaicu”, altfel un onorabil cleric, spune că Wieder refuzase o muncă de corector la tipografia Patriarhiei și viza probabil un post de profesor la o școală teologică. În plus, nu prea era prudent, pentru că la masă a închinat un pahar de ceva spunând „hai noroc și dă Doamne vremuri mai bune!”. În plus, a vorbit despre Sfântul Agatanghel, care ar fi prezis izbucnirea unui război în 1950, soldat cu înfrângerea comunismului. Ar fi vrut să se refugieze până la clarificarea situației sale personale la Mânăstirea Prislop, unde era stareț Arsenie Boca, despre care încă de pe atunci umbla zvonul că face oarece minuni. Nu se știe dacă întâlnirea dintre cei doi s-a produs. Fostul rabin însă, din discuții, părea decis să-și continue munca misionară printre evrei.

Probabil lui Wieder nu i-au ieșit apele din punct de vedere profesional, fiindcă în mai 1950 îi mărturisea lui Scrima că se întreține din dat meditații.

Un sfârșit nebulos

Unele surse spun că Mihail Wieder ar fi fost arestat și anchetat brutal de către Securitate, după care ar fi reușit să emigreze din țară, unde i s-a pierdut urma. Ultimele informații pe care le-am găsit despre el, vin tocmai de la Nicu Steinhardt și nu sunt tocmai precise. În cartea de dialoguri dintre Ioan Pintea și Nicolae Steinhardt, „Primejdia mărturisirii”, apărută la Polirom în 2009, la un moment dat monahul Nicolae spune despre Wieder: „Fie de teamă, fie constrâns, a trecut înapoi la evrei. Nu mai știu exact ce s-a întâmplat cu el; am auzit spunându-se că a plecat în Israel, în Palestina. Cred că a murit. Era mai în vârstă ca mine, mult mai în vârstă. O fi murit în țară, o fi murit în Israel, nu știu. Cărțile lui sunt foarte frumoase, eu le-am citit. Sunt foarte frumoase.”

Dialogurile dintre cei doi au fost înregistrate la Mânăstirea Rohia, între 1984 și 1989. Eu am găsit pe un site de genealogie un Mihail Wieder născut în 1907 și mort în 2001 în Brooklyn. Habar n-am dacă e doar o coincidență. În plus, îmi pun întrebarea cum l-o fi primit înapoi comunitatea evreiască după convertirile contondente mai sus-pomenite. Dacă s-a întâmplat așa, să o fi făcut Wieder doar ca să plece din țară? Sfârșitul său rămâne nebulos și de aceea, rog pe oricine are mai multe amănunte despre ultima perioadă a vieții lui Mihail Wieder să-mi scrie. La fel și pe cei care au orice informație suplimentară despre personaj.