Ministerul Apărării Naţionale anunță că a fost informat duminică, 16 august, în jurul orei 10.00, printr-un apel la 112, despre prezenţa unor resturi de dronă în Marea Neagră. Acestea se aflau la aproximativ 1,5 kilometri travers de plaja Modern din Constanţa. O echipă EOD a Forţelor Navale Române a intervenit rapid, deplasându-se în zonă cu o şalupă de mare viteză, mai anunță MApN. După verificări, specialiştii au confirmat că obiectul era o dronă. Acesta nu avea însă o încărcătură explozivă. Aceasta a fost recuperată şi predată Gărzii de Coastă pentru investigaţii suplimentare.
Tot duminică, turiştii aflaţi pe plaja din Eforie Nord au observat un obiect cilindric adus de valuri la mal. Zona a fost imediat securizată, iar oamenii au fost îndepărtaţi până la sosirea echipelor specializate. După evaluare, autorităţile au stabilit că obiectul nu prezenta niciun pericol, urmând să fie ridicat pentru analize.
În acelaşi interval, o posibilă dronă a fost observată plutind în zona Portului Tomis din Constanţa. Echipele Gărzii de Coastă au intervenit şi au preluat resturile, care, potrivit primelor verificări, nu conţineau elemente explozive. Cercetările continuă pentru stabilirea provenienţei şi a eventualelor conexiuni între incidente.
Descoperirile de duminică se adaugă seriei de fragmente de dronă ajunse în ultimele zile pe plajele din Costineşti, Saturn şi Olimp, aduse la mal de valurile puternice.
Autorităţile monitorizează zona litoralului şi analizează fiecare obiect recuperat pentru a determina dacă acestea fac parte din acelaşi tip de dispozitiv şi dacă există un traseu comun care să explice apariţia lor în Marea Neagră.