Întâlnirea Tănăsescu-Bolojan, analizată de Senat

Întâlnirea dintre Simina Tănăsescu și Ilie Bolojan va fi luată la bani mărunți de Biroul Permanent al Senatului care se reunește luni după ședința CCR.

Întâlnirea Tănăsescu-Bolojan, analizată de Senat

foto: Facebook/ PNL

Întâlnirea dintre Simina Tănăsescu și Ilie Bolojan va fi luată la bani mărunți de Biroul Permanent al Senatului care se reunește luni după ședința CCR.

Întâlnirea dintre Simina Tănăsescu și Ilie Bolojan va fi puricată de Biroul Permanent al Senatului care se reunește luni după ședința CCR. Forul se va reuni luni, 17 august, de la ora 14.00, pentru a analiza și clarifica situația creată în urma întâlnirii dintre președinta Curții Constituționale, Elena-Simina Tănăsescu, și premierul demis Ilie Bolojan.

Reuniunea conducerii Senatului are loc în contextul scandalului declanșat după informațiile privind o întrevedere neanunțată public, care s-ar fi desfășurat în biroul președintelui Senatului, Mircea Abrudean.

SURSE Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu s-ar fi întâlnit în biroul lui Mircea Abrudean. Cât ar fi durat discuția

Potrivit informațiilor publicate de Cotidianul.ro, Tănăsescu și Bolojan s-ar fi aflat în biroul lui Abrudean în jurul orei 14.00. Cei doi ar fi părăsit ulterior încăperea la intervale diferite.

Președinta CCR nu a negat faptul că s-a aflat în același birou cu premierul. Totuși, ea a respins ferm orice speculație potrivit căreia ar fi fost discutate cauze aflate pe rolul Curții în afara cadrului legal.

„Respingem ferm și categoric orice speculație privind discutarea cauzelor aflate pe rolul Curții în afara cadrului strict legal”, a transmis CCR.

Premierul Ilie Bolojan nu a oferit până în prezent un punct de vedere public referitor la întâlnire. La rândul său, Mircea Abrudean a declarat că se afla la Cluj și a susținut că nu își folosește nimeni biroul în lipsa sa.

Președinta CCR nu neagă întâlnirea cu premierul

Momentul este unul sensibil, întrucât CCR urmează să analizeze luni, de la ora 11.00, mai multe acte normative importante pentru PNRR, între care Legea integrității și Legea privind Strategia națională pentru conservarea biodiversității.

La numai trei ore după ședința CCR, Biroul Permanent al Senatului va discuta situația, urmând să stabilească dacă sunt necesare explicații sau alte demersuri instituționale.

Nu au fost precizate deocamdată măsurile concrete care vor fi discutate și nici dacă la reuniune vor fi solicitate explicații din partea președintelui Senatului, Mircea Abrudean, în al cărui birou a avut loc întrevederea.

Și Grupul Parlamentar PACE – Întâi România va solicita luni înfiinţarea unei comisii de anchetă privind întâlnirea premierului Ilie Bolojan cu preşedintele CCR Simina Tănăsescu,anunță News.ro

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. In loc sa se ocupe de problemele tarii parlamentul se ocupa de mojicii. Placuta nordica are ochiul si timpanul in subordine, iar parlamentul creatie a sobolanismului celor trei trandafiri discuta despre o intalnire de taina intre un barbat si o femeie. Sunt legi care trebuiesc dezbatute, sa dezbata cum recupereaza banii aruncati in vant de covrigar, sa dezbata raspunderea lui ghinda cel care nu a pus in practica cresterea volumului de apa la centrala de la Cernavoda si costurile de azi. Au daramat un guvern, i-au luat atributiile si nu suplineste acele atributii esentiale in democratia unui stat de drept. Demisia, sau demiterea intregului parlament si alegeri anticipate. Nu mai reprezinta vointa poporului.

  2. Doamna în discuție mai are la activ o intervenție neprincipială, petrecută în anul 2018, cu cel căruia i-a luat locul. După care a trebuit să-și dea rapid demisia. Exercițiu e făcut, acum trebuie doar repetat. Hai, curaj cucoană, că de acum știi cum se face!

  3. O analiza senatoriala foarte serioasa,cum sta bine unor taietori de frunze:nr de oameni cu care a interactionat in perioada respectiva Simina,ce pregatire aveau,ce au discutat,de unde pana unde se cunosteau ..etc
    Vorba poetului ;cand e dragostea mare,sexul nu conteaza!

  4. din nefericire prof.u.iv. Simina Tănăsescu
    președinte al CCR nu si-a onorat pozitia pe care o are,mai ales ca ea a fost trimisa la CCR de Iohannis si servicii!
    Trebuie sa-su dea demisia!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.