Europarlamentarul Eugen Tomac a criticat, într-o emisiune Tv, coaliția PSD-PNL, arătând că nu e vorba despre o reformă, ci, mai degrabă, de o încercare de a justifica măririle de taxe și impozite.
„Una dintre problemele serioase pe care le are statul român este faptul că nu avem entități care să se ocupe independent de verificarea și controlul tuturor activităților din statul român”, a arătat Tomac.
Politicul controlează aproape fiecare entitate. Orice cosmetizare pe care o încearcă acum PSD și PNL va eșua, a mai spus europarlamentarul.
”Tot ce fac în momentul de față este superficial. Ei nu vor decât să mimeze că încearcă o reformă a statului pentru a justifica măririle de taxe și impozite, ceea ce înseamnă de fapt că îi vor invita pe români să vină cu bani de acasă în plus pentru a acoperi găurile din buget.
Vine anul 2024, un an cu patru rânduri de alegeri și urmează pomeni electorale. Nu am văzut niciun fel de analiză serioasă și transparentă prezentată de acest Guvern prin care să ne explice care sunt măsurile pe care urmează le ia, care sunt etapele tranzitorii pentru că nu poți să alungi peste noapte investitori din România sau să bagi într-un haos fără margine întreaga economie, asta se întâmplă în momentul de față”, a susținut Tomac.
România va reveni la normalitate atunci când instituțiile care se ocupă de control și verificare vor fi independente și își vor face treaba, este de părere europarlamentarul.
”Nu sunt aplicate legile, când se constată abateri sau nu există un management eficient nu poți să pui ordine atâta timp cât nu există o implicare excesivă a politicului. Nu poți face nici performanță, nici să îi dai afara pe cei care nu sunt capabili”, a conchis Tomac.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Și pe cine interesează de ce crede un Tolomac ?? Unul din borfașii mizerabili din politicul românesc.. Sau o fi articol comandat, contra cost ?? Trebuie să fii influențat in vre-un fel inspre ”competențele ” lui de cornut ?/