PSD va face tot ce este posibil pentru ca moţiunea de cenzură să treacă în Parlament, a anunţat luni liderul formaţiunii, Victor Ponta.
Senatorii şi deputaţii PSD vor vota moţiunea de cenzură la vedere.
El a anunţat, totodată, că PSD va ataca la Curtea Constituţională al doilea proiect de lege pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea – cel referitor la pensiile speciale.
„Vom face tot ceea ce ţine de noi ca să obţinem votul necesar pentru a trece moţiunea de cenzură. Dacă moţiunea de cenzură va fi votată, nu se vor mai tăia pensiile, salariile, ajutoarele de şomaj şi alocaţiile pentru creşterea copiilor. Orice speculaţie a celor de la PDL va fi infirmată prin votul nostru de mâine”, a subliniat preşedintele PSD, la finalul Biroului Permanent Naţional al partidului.
Moţiunea de cenzură a PSD a fost citită, miercuri, în plenul reunit al Parlamentului, ea urmând să fie dezbătută şi votată marţi, conform deciziei Birourilor Permanente ale celor două Camere.
PSD a depus moţiunea de cenzură după ce premierul Emil Boc a venit, lunea trecută, în faţa Parlamentului, pentru angajarea răspunderii Guvernului pentru două proiecte de lege, care prevăd, printre altele, reducerea salariilor bugetarilor cu 25 la sută şi a pensiilor cu 15 la sută.
Constituţia prevede că Guvernul va fi considerat demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de trei zile de la prezentarea proiectului de lege, a fost votată de majoritatea senatorilor şi deputaţilor, respectiv de un număr de 236 din totalul de 471 de parlamentari.
Grupul PDL are, la Cameră, 126 de membri (inclusiv Silviu Prigoană, care a demisionat din partid), PSD-PC – 94, PNL – 54, UDMR – 22, Minorităţi – 18, Independenţi – 16, fără apartenenţă la un grup parlamentar – 4.
Grupul PDL are, la Senat, 52 de membri, PSD-PC – 43 (între care şi Cătălin Voicu, aflat în arest preventiv), PNL – 22, UDMR – 9, Grupul Mixt – 10.
Grupurile PSD şi PNL din Senat şi Camera Deputaţilor pot însuma pentru reuşita moţiunii de cenzură 212 voturi pentru, Opoziţia mai având nevoie de 24 de voturi favorabile din partea altor parlamentari.
Liderul grupului parlamentar PSD din Camera Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, a declarat, marţi, că moţiunea de cenzură depusă de social democraţi are 65-70% şanse să fie adoptată.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a declarat, luni, la finalul BPC, că parlamentarii PNL vor fi prezenţi la dezbaterile moţiunii de cenzură împotriva măsurilor de austeritate pe care Guvernul îşi va angaja răspunderea, anunţând că liberalii vor vota cu bilele la vedere.
Liderul grupului parlamentar al PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader, crede că nu vor apărea „surprize” din partea parlamentarilor PDL la moţiunea de cenzură iniţiată de PSD, menţionând că este „total” încrezător în susţinerea de către aceştia a guvernului Boc.
Senatorul PDL Georgică Severin a declarat, săptămâna trecută, pentru Mediafax, că nu şi-a schimbat opţiunea de a vota moţiunea de cenzură, deoarece nu a găsit printre amendamentele acceptate de Guvern la pachetul de măsuri pe care îşi va angaja răspunderea o modificare care să se refere la zona economică.
Deputaţii PDL Daniel Oajdea şi Clement Negruţ s-au abţinut, lunea trecută, la votul din grupul parlamentar legat de susţinerea guvernului Boc. Oajdea şi Negruţ au solicitat ca pensiile şi salariile sub 1.000 de lei să nu fie reduse prin legile pentru care Guvernul îşi asumă răspunderea, însă propunerile în acest sens nu au fost acceptate. De altfel, Daniel Oajdea ar putea fi dat afară din PDL, liberalii curtându-l intens pentru a intra la ei în partid.
Preşedintele UDMR, Marko Bela, a dat asigurări că parlamentarii Uniunii vor vota „disciplinat” împotriva moţiunii de cenzură, conducerea acestei organizaţii optând ca senatorii şi deputaţii UDMR să rămână în plen cu ocazia votului.
UNPR a decis ca parlamentarii independenţi să nu susţină moţiunea de cenzură iniţiată de PSD, preşedintele executiv al Uniunii, Gabriel Oprea, precizând că cine nu respectă decizia se situează în afara partidului.