Patru persoane au fost ucise, alte 15 intoxicate şi circa 1.500 evacuate din cauza unei scurgeri de amoniac dintr-un gazoduct al companiei publice Petroleos Mexicanos (Pemex) într-o zonă rurală a statului Oaxaca (în sudul Mexicului), au anunţat marţi autorităţile, relatează AFP.
Muncitori care lucrau la extinderea unui drum au lovit accidental gazoductul cu o maşină grea şi au deschis o breşă, a declarat presei directorul Serviciului de Protecţie civilă al statului Oaxaca, Manuel Maza, care a precizat că patru persoane au decedat după ce au fost „intoxicate cu amoniac”.
„Circa 1.500 de locuitori din Chivaniza, Campo Nuevo, El Sardinero şi Rio Grande, între alte localităţi, au fost evacuaţi”, a afirmat Maza, adăugând că ‘alte 15 persoane au fost spitalizate”.
La rândul său, Pemex a anunţat că scurgerea de amoniac – „provocată de avarierea gazoductului de către o maşină a unei societăţi private” – a fost oprită de personal specializat.