Transgaz cumpără Petrostar Ploiești

Transgaz va cumpăra 51% din Petrostar Ploiești, principala companie de inginerie tehnologică, proiectare și consultanță pentru industria extractivă de petrol și gaze din România, pentru 4,5 milioane lei, potrivit unui anunț făcut la bursă.

Compania din Ploiești are o experiență de peste 70 de ani. Achiziția a fost aprobată și de acționarii companiei ploieștene.
Petrostar este deținută de cei aproximativ 360 de acționari, majoritatea foști sau actuali angajați ai companiei. Unul dintre acționarii companiei este George-Nicolae Marussi (sub 4%), inginer chimist, absolvent al Universității Petrol-Gaze din Ploiești și membru USR, deputat în al doilea pentru acest partid și fost secretar general al partidului, înlocuit acum două luni de Ciprian Necula.
Compania are capital 100% românesc și a fost privatizată în anii ’90 prin metoda MEBO. Ultimul proiect major la care a lucrat compania ploieșteană este creșterea capacității depozitului de gaze de la Depomureș, operat de Engie. Petrostar s-a ocupat de servicii de proiectare specifice.
Conform ultimelor date financiare publicate, în 2023, Petrostar a înregistrat o cifră de afaceri de 17 milioane lei și un profit de 167.000 lei.
Transgaz are în derulare un amplu program de investiții de condcute magistrale și gazoducte care duc gazul în zone din țară care nu au beneficiat de așa ceva și, totodată, este implicată și în crearea magistralelor regionale ale gazului Nord-Sud.
Recomanda [votes_up id=839256]
Mihai Soare 1365 Articole
Author

3 Comentarii

  1. Daca stiam ce ieftin este Petrostarul dupa 30 de ani de activitate, il cumparam eu, cu banii in mina.

    Nici nu stiu ei ce sansa au pierdut si cu cine din profesia asta,…5 generatii.

  2. Tii, ce mai afacere! Cu banii aceștia putea să-și cumpere un apartament relativ modest în capitalele României din occident. Al dracului Stelian āsta! A dat lovitura.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.