Tranziția energetică între ideologie și realitate tehnico – economică. De ce energia regenerabilă nu înseamnă automat energie mai ieftină?

Cum influențează geografia și istoria cererea de energie

Consumul de energie în România este defalcat în energie termică, utilizată pentru încălzirea locuințelor sau în procese industriale (34%), energie consumată pentru transporturi (27%) și energie folosită pentru producția de energie electrică (21%). Fiecare țară, regiune, localitate sau individ consumă energie în funcție de geografia și istoria locului în care se află. O regiune nordică are alte nevoi energetice decât una sudică, iar o regiune muntoasă are un consum energetic diferit față de una de șes. Într-un fel arată consumul energetic într-o țară fost comunistă și în alt fel arată într-o țară vestică, deoarece sistemele energetice au fost concepute și s-au dezvoltat diferit în ultimul secol.

Pentru reducerea poluării, generarea de energie termică și energia utilizată în transporturi, care se bazează în mare parte pe tehnologii ce folosesc combustibili fosili, sunt treptat înlocuite cu energie electrică, obținută preponderent din capacități regenerabile, în special eoliene și fotovoltaice, considerate mai ieftine.

Electrificarea nu înseamnă scăderea costurilor

Există o tensiune fundamentală în politica energetică contemporană: pe de o parte, există presiunea politicilor climatice care duce la electrificarea accelerată bazată pe surse regenerabile (în special eolian și solar), iar pe de altă parte persistă nevoia pragmatică de securitate energetică, care menține investițiile în combustibili fosili și infrastructură tradițională.

Această dezbatere este profund distorsionată de o înțelegere incompletă a costurilor reale ale energiei electrice. Nu este o supoziție ci un lucru demonstrabil: cu cât crește ponderea energiei eoliene și solare într-un sistem, cu atât costul total al electricității crește, ce este contrar narativului dominant despre „energie ieftină regenerabilă”.

Nu este o opinie ideologică, ci un rezultat al unei analize al costului complet al electricității, adică nu doar cât costă să produci energia, ci și toate costurile din sistem: investiții și decomisionare (de care numai nuclearul ține cont), operare și mentenanță, combustibil, transport, rețea, echilibrare, stocare, dezafectare și, uneori, costuri de mediu și sănătate. Trebuie spus că nu exista date despre un bilant energetic și al unuia de mediu pentru regenerabile. Toate acestea trebuie sa se circumscrie cu durata de viață a capacității de producție.

Limitele idealismului regenerabil: costuri ascunse și realități sistemice

Apărătorii energiei regenerabile adoptă adesea o abordare simplificată, care ignoră investiția inițială și costurile de demolare, eventuala reciclare, aducerea la starea inițială a terenului, costurile operaționale, prețul combustibilului și amenzile aplicate poluării (certificatele de CO2), subvenții (pentru regenerabile certificate verzi și CFD-uri – contracte pe diferență), factorul de capacitate (randamentul funcționării pe un an) și durata de viață a instalațiilor.

Energia electrică nu se poate depozita eficient decât în condiții specifice și cu costuri ridicate, deci trebuie consumată exact când este necesară, în cantitatea potrivită și respectând cerințele tehnice de stabilitate a tensiunii și frecvenței.

Eolianul și fotovoltaicul (chiar și hidro) nu produc energie în momentele de vârf de cerere, ci doar când condițiile meteo sunt favorabile, adică cand strălucește soarele, bate vântul, nu este secetă și nu sunt temperatiri minime extreme când apa îngheață. Astfel, apar costuri sistemice suplimentare pentru capacități de back-up, stocare și întăriri ale rețelelor de transport și distribuție.

Un alt factor esențial este piața: prețurile pot atinge valori extreme în perioade de cerere mare (dimineața sau seara sau în sezonul rece) sau pot deveni negative când producția depășește consumul.

Să dăm explicațiile pe rând!

Costurile ascunse ale tranziției energetice

Investițiile cele mai mari și cu cea mai lungă perioadă de realizare sunt cele din domeniul nuclear. Reactoarele modulare mici (SMR) se află încă în faza de aprobări pentru utilizarea comercială a tehnologiei, însă au avantajul că echipamentele sunt modulare și pot fi transportate relativ ușor. Prețul acestora este încă ridicat, deoarece tehnologia nu este produsă la scară largă.

Energia geotermală nu este disponibilă în multe zone. Se pot realiza centrale geotermale, însă costurile forajelor de câțiva kilometri sunt enorme, iar întotdeauna sunt necesare două puțuri: unul pentru extragerea apei și unul pentru reinjectarea acesteia în zăcământ.

Costul investiției pentru o hidrocentrală în Europa depinde de debitul apei, de dimensiunea barajului și de geografia amplasamentului.

CITEȘTE ȘI

ANALIZĂ AL JAZEERA. Trump a mers la Xi pentru Iran, dar Beijingul l-a lăsat să plece fără o victorie

Am aflat din presă că există probleme majore legate de echipamentele utilizate în sectorul eolian și fotovoltaic, acestea neavând încă soluții eficiente și mature de distrugere sau reciclare. Multe componente ajung să fie îngropate efectiv în pământ. De asemenea, trebuie menționat că energia eoliană și cea fotovoltaică beneficiază de scheme de sprijin, precum certificatele verzi și contractele pentru diferență (CfD-uri).

În același timp, nu există multe capacități pe biomasă, agrobiomasă și biogaz, unde putem include și valorificarea energetică a deșeurilor urbane solide, deși aceste tehnologii sunt deja validate de piață. Cu toate că sunt surse regenerabile, ele nu beneficiază de același nivel de subvenționare.

Fig. 1 – Costul si factorul de capacitate al diverselor capacități de producție de energie electrică (realizat Cosmin Păcuraru – Surse: aici, aici și aici)

În tabelul de mai sus, datele evidențiate cu galben sunt calculate pentru România, în anul 2025.

Factorul de capacitate măsoară cât produce efectiv o centrală electrică în raport cu producția maximă posibilă dacă aceasta ar funcționa permanent la capacitate nominală. Deoarece soarele, vântul sau debitele râurilor nu sunt disponibile continuu, aceste capacități au un factor de capacitate relativ redus.

CITEȘTE ȘI

Euro își reia creșterea. Moneda Euro este cotată azi la 5,2088 lei

Factorul de capacitate pentru capacitățile securitare — nuclear, gaz și cărbune — este, în general, de aproximativ 95%, deoarece acestea funcționează pe tot parcursul anului, cu excepția perioadelor de reparații și mentenanță. Observăm însă din tabel că gazul și cărbunele nu mai au în practică un factor de capacitate atât de ridicat.

Explicația este că, atunci când regenerabilele intră masiv în producție, centralele convenționale sunt reduse sau trecute în rezervă. Acestea rămân într-un regim de consum minim continuu pentru a putea fi repornite rapid atunci când vântul scade sau radiația solară se reduce. Aici apare costul de back-up al sistemului energetic.

Mai observăm că energia eoliană și cea solară au un handicap structural: produc cel mai mult atunci când condițiile meteorologice sunt favorabile, însă exact în acele momente prețurile din piață tind să scadă puternic.

Deși centralele convenționale au o producție controlabilă, adică pot livra energie în perioadele de consum maxim, ele devin la rândul lor intermitente din cauza modului de funcționare impus de integrarea regenerabilelor. Acest lucru conduce la creșterea costurilor de producție.

Nu trebuie să uităm că, pentru fiecare MWh livrat în sistem, cărbunele este penalizat cu aproximativ 0,93 certificate CO₂, iar gazul natural cu circa 0,43 certificate. În prezent, prețul unui certificat de CO₂ depășește 70 de euro.

Generatoare sincrone versus generatoare digitale – riscul invizibil al tranziției energetice

Un aspect este adesea ignorat în dezbaterea publică este că rețeaua electrică este un sistem fizic extrem de complex, nu doar o piață economică. Centralele clasice (termice și nucleare) oferă inerție mecanică, stabilitate în frecvență și rezistență la perturbări.

În schimb, eolianul și solarul sunt „generatoare digitale” (bazate pe invertoare), acestea nu contribuie la stabilitatea sistemului în același mod. Rezultă că înlocuirea masivă a generatoarelor sincrone reduce buna funcționare a sistemului și crește riscul de avarii majore. Să ne amintim de blackout-ul din Spania și Portugalia din aprilie 2025.

De ce energia regenerabilă nu este echivalentă cu energia fermă – aspecte fizice și economice

Energia electrică respectă legi fizice clare de circulație într-un sistem complex alcătuit din transformatoare și linii de transport de diferite tensiuni și dimensiuni.

Am menționat deja costul de back-up generat de energiile intermitente. Paradoxul economic este că, cu cât sunt utilizate mai puțin capacitățile securitare (de rezervă), cu atât costul pe MWh al întregului sistem crește.

La acestea se adaugă costurile de stocare: bateriile rămân încă foarte costisitoare și limitate, mai ales pentru stocarea pe termen lung, iar costurile reale sunt frecvent subestimate.

Există, de asemenea, costuri importante de rețea. Integrarea regenerabilelor necesită extinderea și modernizarea masivă a rețelelor, iar transportul energiei pe distanțe mari crește pierderile fizice în sistem.

Rezultă că, pentru a compensa variabilitatea producției, este necesară instalarea unor capacități excedentare.

Ideea principală este că aceste costuri suplimentare cresc odată cu ponderea regenerabilelor în mixul energetic și sunt frecvent ignorate sau externalizate în analizele economice standard.

În concluzie, energia electrică furnizată de capacitățile securitare nu este echivalentă cu cea furnizată de sursele regenerabile. Prima beneficiază de o proprietate esențială în plus: disponibilitatea oricând, la cerere.

Politicile energetice europene actuale sunt bazate pe simplificări excesive, fiind focalizate aproape exclusiv pe reducerea emisiilor de CO₂, în timp ce ignoră costurile sistemice reale. Rezultatul este cel pe care îl vedem deja: prețul energiei electrice crește, fiabilitatea sistemului scade, iar Europa devine tot mai vulnerabilă economic.

Specialiști versus birocrați – cine ar trebui să decidă mixul energetic al Europei

Birocrații Uniunii Europene neglijează câteva adevăruri tehnice și economice demonstrate: electricitatea trebuie evaluată ca sistem integrat, nu ca sumă de tehnologii izolate. Costurile reale cresc odată cu integrarea masivă a surselor regenerabile intermitente, iar ignorarea acestor costuri poate genera consecințe economice grave. O tranziție energetică care ignoră costurile sistemice riscă să submineze chiar obiectivele pe care își propune să le atingă.

Nu ne rămâne decât să ne întrebăm: dacă electrificarea bazată preponderent pe eolian și solar este una dintre cele mai scumpe opțiuni, de ce continuăm să investim masiv în ea?

Răspunsul îl trăim chiar în aceste zile, privind blocarea Strâmtorii Ormuz sau consecințele războiului din Ucraina. Europa are nevoie de cât mai multe și mai diversificate surse de energie. Însă acestea trebuie să asigure un echilibru real între fiabilitate, costuri și securitate energetică – și să fie proiectate de specialiști, nu de birocrați.