Trecutul care este prezent

Stau în fața televizorului, mă uit și nu-mi vine să cred când văd cum oamenii se transformă brusc în monștri. Cum este posibil ca un om pe care îl știam demn, vertical, sigur pe cunoștințele sale să vină în fața publicului cu un “document” fără să facă măcar cea mai elementară verificare aritmetică? Cum a fost posibil să nu facă un simplu calcul și să constate că este imposibil ca o fată de 14 ani să fie persoana care dădea declarații în 1941 privind apartenența la Mișcarea legionară? Există o singură explicație: a primit ordin. Și ordinele nu se discută! Trebuie să fie mare disperarea celor care dezgroapă asemenea mizerii. Câtă înverșunare au acești indivizi cu dulapurile pline de crime, de furturi, de falsuri, false doctorate, false diplome de bacalaureat sau false diplome de absolvire a unor universități la fără frecvență.

Zilele trecute am căutat prin mapele cu desene pe care le-am publicat în presa americană pe vremea când Ceaușescu schingiuia românii. M-am cutremurat cât sunt de actuale! Trecutul a năvălit peste mine și, ascultându-l pe Călin Georgescu, mi-am amintit de un interviu pe care i l-am dat lui Horia Pușcașu la Vocea Americii în primăvara anului 1989. Am avut atunci o premoniție în ceea ce privește trădarea Securității: „Vine chiar o vreme când și lemnul din coada securii își aduce aminte că și el tot din pădure vine. Și atunci coada de topor se frânge ca o surcică! Patrioții nu vor întârzia să apară din tenebrele în care sunt aruncați cu călușul în gură. Cei aflați astăzi la tribună vor fugi prin canalele subterane care leagă palatele între ele, asemenea șobolanilor!” Încheiam interviul îndemnând la revoltă: Noi, românii, avem din nefericire o vorbă, un fel de filozofie pe care ar trebui s-o abandonăm, mai ales acum. Zicem deseori: Nu-i momentul! Aș vrea să spun răspicat că a sosit momentul! Momentul istoric pe care îl așteptăm de atâta vreme, momentul Marii Opintiri! Valul din adâncurile oceanului este invizibil la suprafață. Apa este nemișcată. Liniștea e aparentă. E așa de liniște că auzi grâul încolțind. E liniștea dinaintea furtunii, când nici o frunză nu se mișcă și vântul nu adie… Voi, frații mei de dincolo, de departe! Să știți că nu sunteți singuri și uitați! O lume întreagă are ochii ațintiți spre voi!… O acțiune imediată și hotărâtă, care să curme starea dezastruoasă din România, se impune.”

Și tot din trecut, astăzi, când asistăm la ce se întâmplă cu justiția în România, la felul în care Curtea Constituțională încalcă însăși legea pe care trebuia să o apere, mi-a revenit în memorie o bătrânică dintr-un sat pierdut din Oltenia. Măruntă și ușor încovoiată de spate, îmbrăcată în negru mi-a amintit de străbunica mea care a fugit de la Tohan în Regat. S-a zbătut să se apropie de Ion Iliescu, l-a luat de revere și i-a spus: “Domnule președinte, în țara noastră Legea e Fărădelegea!”

Avem o sarcină titanică: să salvăm România de la pieire. Să dăm la o parte molozul și să curățăm Calea Victoriei poporului român. Călin Georgescu a câștigat în fața poporului, dar el e pe stradă, nu la Cotroceni. Trebuie să-l ajutăm să-și ocupe locul pe care îl merită, pentru binele poporului român. Ascultați îndemnul: să ne unim și să sărbătorim împreună cu Hora Unirii!