Trepidațiile și brum-ul din amplificatorul SNSPA

Nu este prima dată cînd fabrica românească de produs politicieni și analiști iese la rampă cu sarsanaua ei de unități de măsură. Cum se încinge ceva, cum și SNSPA sare cu un comunicat. Un-doi se bagă în seamă și încearcă să încline balanța într-o dispută. De data asta, este vorba de noul pericol privind antisemitismul. Societatea noastră civilă, în multe situații contrafăcută și controlată din culise, este frecvent folosită la tentativele de a influența o decizie, un dosar, o temă în dezbatere sau de a anihila un politician sau o tendință. Fostul combinat de produs activiști și politicieni, pe post de nou Ștefan Gheorghiu, joacă din cînd în cînd același rol. Cum să nu sară fabricanții de politicieni în apărarea marelui proiect al lui Klaus Iohannis? Cum să nu dea o mînă de ajutor fraților Muraru și lui Alexandru Florian? Cei mai mulți sunt și susținătorii teoriei cum că decontul părinților nu poate fi trecut asupra copiilor. Adică crimele părinților sunt numai ale lor, în vreme ce ambițiile progeniturilor, chiar dacă poartă amprenta predecesorilor sunt nevinovate și curate ca lacrima? Ce teorie deșteaptă, despovărătoare și reciclantă pentru supraviețuirea la putere a aceleași lumi!?

Reacția SNSPA poate fi privită ca o mînă de ajutor în stigmatizarea unor excese, în lansarea pericolului național al antisemitismului și la înfierarea derivelor din trecut. Dar și ca o mînă de ajutor dată președintelui Klaus Iohannis în singura campanie a carierei sale prezidențiale (cea anti-PSD fiind înghițită de autor cu prostiile spuse cu tot). Nu SNSPA i-a găzduit lui Iohannis cea mai de complezență dezbatere finală dintre toate dezbaterile cunoscute în campaniile prezidențiale? Ca să nu zic contrafăcută! Nu sunt cei de la SNSPA devotații sistemului? Fără ei, ar dispărea! Nu acolo muncesc cei mai însetați ”de sînge” anticomuniști ai patriei și chiar ai Europei de Est?

Să punem și noi umărul, tovarăși! Așa suna lozinca în anii de pomină. Acum este formulată mai prețios, dar la fel de găunos:

„Comunitatea academică din SNSPA constată cu îngrijorare o intensificare a prezenţei în spaţiul public şi mediatic românesc a unui discurs ce încearcă să relativizeze şi să cauţioneze evenimente şi actori politici condamnabili, ce aparţin unei istorii întunecate a României şi a umanităţii.”

Ei sunt fruntași și la îngrijorare, și la atitudine, și la beneficii. Ei înființează principii, reguli, cutume, ceremonii, angajamente și cer acțiune. Adică măsuri. Adevărul este că de multă vreme n-am mai primit un mesaj atît de mobilizator. Nici nu știu dacă este apel sau ordin!

”Orice persoană publică are datoria de a respecta memoria milioanelor de oameni care au fost ucişi în masă fără vină şi de a avea un discurs public corespunzător, care să nu arunce în derizoriu această dramă a umanităţii. SNSPA condamnă ferm antisemitismul, rasismul în toate ipostazele şi manifestările lor”.

Un lucru nu înțeleg. De ce SNSPA are două măsuri. Cînd este vorba de combaterea antisemitismului ia pancarta și se vrea în fruntea coloanei. Cînd este vorba de succesiunea bunurilor confiscate de la organizația fascistă Grupul Etnic German (Deutesche Volksgruppe) de către FDGR, SNSPA nu vede și n-aude. N-am auzit de nici un comunicat al profesorilor acoperiți ! Cînd este vorba de prostiile rostite de adversari sar ca arși. Campionii combaterii antisemitismului rup hainele de pe ei și striga în gura mare. Vor să mobilizeze poporul în urma lor, deși pe stradă nu-i urmează nimeni.

„Considerăm urgentă o reacţie a societăţii civile, a comunităţilor academice, a organizaţiilor profesionale şi, bineînţeles, a mass-mediei. Negarea faptelor documentate istoric este un act de complicitate la crimele întâmplate în acei ani. La fel de nocivă este şi indiferenţa faţă de aceste manifestări”.

Cînd este vorba de o pedeapsă aberantă aplicată unui mare istoric pentru un articol ce demască succesiunea dubioasă asupra bunurilor unei organizații fasciste, mucles. Profesorului Ioan Scurtu i se interzice prin sentință să mai scrie despre felul în care FDGR, condusă și tutelată de Klaus Iohannis, a obținut succesiunea asupra unor bunuri confiscate de statul român în baza unor convenții internaționale de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

Cînd George Simion bate cîmpii este pericol national și european. Cînd istoricul Ioan Scurtu demască o sucesiune de bunuri fasciste este legal, este moral. Şi istoricul să-și țină gura pentru totdeauna pentru că este vorba despre șeful nostru.

Nu contenesc să reiau sentința cu pretenții democratice și de stat de drept aplicată profesorului universitar Ioan Scurtu. Şi nu voi pregeta să o republic pînă cînd nu va fi casată. Şi pînă cînd cei implicați nu vor plăti prețul!

„Admite în parte cererea formulată de reclamantul FORUMUL DEMOCRAT AL GERMANILOR DIN ROM NIA, cu sediul în judeţul Sibiu, (…) în contradictoriu cu pârâtul SCURTU IOAN, cu domiciliul în Bucureşti, sect. 6, (…). Constată încălcarea de către pârât a drepturilor nepatrimoniale ale reclamantului la imagine şi prestigiu, prin formularea, acreditarea şi răspândirea în mass-media a unor afirmaţii şi acuzaţii denigratoare / defăimătoare prin publicarea articolului ,,Schimbarea la faţă a Grupului Etnic German din România” în ziarul Cotidianul din 15.02.2017 şi pe blogul personal al pârâtului http://ioanscurtu.ro/schimbarea-la-fata-a-grupului-etnic-german-din-Romania/. Obligă pârâtul la încetarea încălcărilor drepturilor nepatrimoniale anterior arătate ale reclamantului. Obligă pârâtul să îndepărteze din mediul virtual, respectiv de pe blogul său, articolul ,,Schimbarea la faţă a Grupului Etnic German din România” şi interzice pe viitor pârâtului să facă afirmaţii care aduc atingere drepturilor nepatrimoniale anterior arătate ale reclamantului. Obligă pârâtul să publice în ziarul Cotidianul, pe cheltuiala pârâtului, într-un singur număr, dispozitivul acestei hotărâri. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 6000 lei cu titlu de daune morale. Cu drept de a formula cererea de apel, care se depune la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.12.2017” (10451/2017 pronunțată în 15 12.2017,definitivă prin Hotărîrea 3243/2018, pronunţată la Tribunalul Bucureşti la data de 04.10.2018).

Recomanda [votes_up id=604852]

108 Comentarii

  1. Deoarece au fost „racolați” si „cumpărați” de grupul DE INTERESE al evreilor romanesti DIN SUA (satmar?) anti-sionist (de tip iudeo-mason) … pentru a le re-REPREZENTA „interesele lor finciaro-economice” si in Romania de astăzi!

  2. Persoana Rene! Vă implor, vă conjur spovediți-vă la un preot! Fiecare pasăre pre limba ei piere.. Cu Ochii mei am văzut postarile dvs când îi luați apărarea Lui Core in fața unui domn critic la Dânsa! Pot cita? Binee.. Citez: Pentru onor, cu picioarele înainte, maaaarș! Pentru onor ” cu picioarele înainte” marș! Ce e asta Rene? Ce este asta? Ați dorit „Moartea” unei persoane și nu o dată ci de doua ori! Cu mâna Dvs v-ați făcut-o, cu mâna Dvs! Nici Eu și nici Nas de Cununie și nici Charlie nu avem vină! V-am replicat la postări ca să nu mai doriți Moartea nimănui! Punem postările? V-au lăsat nervii și acum suferiți aiurea în tramvai, nu e așa? Când ziceam de prof” Constantin Dulcan eram subiect de râs, cu pH-ul corpului spre 1 înseamnă Cancer și Moarte, cu pH-ul corpului sărit de 7 înseamnă Viață, Dragoste, Mântuire! Cu Leon Dănilă sau Leon Dănăilă eram iar subiect de râs! Persoana Rene! Nu mai postați! Vă face rău…Nici eu sau Nas de Cununie nu Vă dorim Moartea, Neființa… Cotidianul a fost un os prea greu de ros pt Dvs! V-au lăsat nervii și Acum suferiți și cine știe? Citiți „Cauza energetică a Bolilor” ați dat poate in alta parte cu „Bățul in Balta” și nu aici, ca noi toți de altfel… Nimeni nu este imun….

  3. ” Frații Muraru de ce consideră România ” cuib” antisemit in buricul Europei? ”
    Deoarece au fost „racolați” si „cumpărați” de grupul DE INTERESE al evreilor romanesti (satmar?) anti-sionist (de tip iudeo-mason) … pentru a le re-REPREZENTA „interesele lor finciaro-economice” si in Romania de astăzi! Adică, pentru a culpabiliza, defaima si reCUCERI Romania, TARAM rămas FOARTE BOGAT în RESURSE chiar și astăzi!

  4. Clovn … care este TARAMUL tău SPIRITUAL (istorie, cultura, religie) ?
    Ca, sigur, nu este SPIRITUALITATEA (istorie, cultura, religie) cea de pe TARAMUL cel al DACILOR, DACO-ROMANESC si ROMANESC !
    Explica-ne si noua CINE ESTI, DE UNDE ESTI, CARE SUNT INTENTIILE TALE si DE CINE AI FOST RACOLAT pentru A FI TRIMIS (ca iscoada si trol defaimator) pe acest TARAM Romanesc?
    SUNTEM FOARTE CURIOSI … NOI toți cei de SPIRITUALITATE Romaneasca ?

  5. A mai trecut o săptămână din Pomul Vieții…Dl Nistorescu tot cu nedumeriri, tot cu nedumeriri! Vlad Voiculescu diploma sau demisia, Vasilică Câțu Fișă Matricolă de la Liceul Industrial din Vâlcea și nota de „admitere/neadmitere” de la treapta a 2-a de liceu sau demisia… Frații Muraru de ce consideră România ” cuib” antisemit in buricul Europei? Că este ceva real sau pentru că frații Muraru „profită” din asta Decribilizand România în fața Instituțiilor de Credit Internaționale și în fața Israelului? Frații Muraru merită pușcărie minim 20 de ani sau unu’ Ambasador în State la 39 de ani și altu’ Comisar al lui Johannis cu pușca la umăr, împușcând in cap Antisemiți Români? Unii la sapă, la cules porumb cu 100 de lei pe zi și un pachet de țigări plus apă fiartă și frații Muraru cu 24 000 de mii de EURO pe cap căpățână cheală lunar pe spinarea celor dintâi? Scuipi pe România dar Mănânci un Colț de pâine făcut tot de România? Cum vine Asta? Violezi o fată și apoi în scârbă te măriți cu ea? Frații Muraru, frații Muraru, Românie, Românie…

  6. Dragă Rene, deoarece acum aflu de problemele tale de sănătate te rog să-mi scuzi absența din rândul celor care ți-au dorit și transmis însănătoșire grabnică , cuvinte de îmbărbătare atât de necesare în astfel de situații.
    Cum te știu puternic și iubitor de Cele Sfinte sunt sigur că vei trece cu bine și peste această cumpănă existențială pentru care am să mă rog și eu Bunului Dumnezeu .
    Sfatul meu este să eviți să mai intervi la discuții pentru ceva timp, pentru că sincer să-ți spun, nimănui nu i-ar face bine , nici măcar unui om sănătos să citească toate mârșăviile unora care-și dau zilnic arama pe față și cinstea pe șekeli, într-un ritm amețitor, dar și amenințător !
    Multă sănătate și Doamne Ajută , să auzim numai de bine !
    În special de tine …. 😉

  7. ” Am ajuns sa ma bucuR cind moare un pensionar special , un bugetar special . Pacat ca astia traiesc mult , o duc bine , bani nemunciti .”– Asa spune comentatoarea MIMI ! Este ingrozitor ce spune aceasta doamna ! Dar nu cred ca este ea vinovata . Cred ca este o expresie a disperarii din sufletul ei . Vinovatii sunt in Parlament , CCR , Av. pop . Ei au adus-o pe Mimi in situatia sa doreasca moartea unui semen al ei , prin legile lor scelerate , prin imensele nedreptati sociale . Si nu inteleg … in continuare ei fac acelasi lucru . PS : RENE , imi pare sincer rau sa aud ca ai probleme de sanatate ! Iti doresc cu adevarat sa te faci bine si sa mai scrii mii si mii de postari la Cotidianul . ro !

  8. Ce nostim e „rene”, ce si-a zis, ce-ar fi sa-mi justific absenta CU ACEST PSEUDONIM profitand de terapia…din spital si cu cine putea sa monteze subterfugiul decat cu „core” care se stie nu numai in HAITA ca se sacrifica pentru Cauza! De boala pentru care a fost in spital ii doresc sa scape curand, dar nevindecabila e cealalta boala, SECURISMUL hipertrofic, care ii da forme somnambulic-halucinnogene, rupandu-l brutal de realitate, boala CRONICIZATA!!! Deci, nu numai ca nu am avut vreo tangenta cu personajul iesean in afara invitatiei acestuia de acum cativa ani de a intra in contact, invitatie respinsamla fel cum nu i-am raspuns acestui „rene” rugamintii sa-i recenzez niste comentarii de la un articol mai vechi, tot cu cativa ani in urma, de aceea i-am considerat aceeasi persoana. In ce-l priveste pe Ilici-GENOCID, nu cred ca mai e cineva aici care sa-l fi demascat impreuna cu ASASINII CONTRA UMANITATII AGENTI Comintern cu care a comis Lovitura de Stat
    SOVIETICA!!! De altfel, acest individ „rene” e de o monstruozitate infernala, de-a lungul timpului catalogandu-ma inclusiv „legionar”, adica exact noua LEGENDA data de Securitate HAITEI din care face parte…

  9. Persoana din Spatele pseudonimului Rene! Ați făcut AVC? Vă jur nu Este de la Mine! Eu v-am iertat de mult, îmi văd de pătrățica mea, de scârbit scârbeșc dar să doresc moartea cuiva e deja prea departe, mult prea departe…Eu postez Pentru dl „Nistorescu” pentru a cultiva populația ca să nu mai fie „trasă pe sfoară” ci să trăiesca in DE-CEN-TA… Am fost umilit de mic, am văzut pe alții umiliți, sărăciți, morți de tineri, morți cu zile ..Puteau ca să atingă 90 de Ani dar de unde Muncă de unde Industrie? Acum Rene „pricepeți” ce se va întâmpla cu sufletele domnilor „Ne-Serafimi” Adrian Năstase, Manole de la BNR, frații Muraru, Bogdan Aurescu, Securitatea de la butoane? Pe cine păcălim? Pe Dumnezeu care ne-a dat Viață? Aveți AVC? .PE BUNE? Sunt șocat…Semnat T.

  10. Persoana cu Mimi pseudonim! E Iad să nu doriți „NI-CIO-DA-TA moartea cuiva, niciodată! Se resfrange asupra Dvs sau a rudelor Dvs până la al 9-lea neam! Alta e problema! Ion Iliescu a intrat în 92 de ani și la Călan un tânăr a aruncat de la etaj altă tânără; lipsă locuri de muncă, pauperizare TO-TA-LA, alcool, mâncare ieftină, frica zilei de Mâine…Cine e vinovat? Cum cine? Cine a distrus Economic Romania și i-a vândut resursele? Frontul Salvării Naționale, Adrian Năstase, Dan Ioan Popescu, Sorin Dimitriu de la FPS… persoana Mimi! Citiți Biblia? Vă place Fizica Cuantică? Sunteți capabilă ca să „discerneți” Binele de Rău? Ai fost la Putere, ai condus o țară Ortodoxă tare blândă și tu nu ai dus-o în secolul XXI ci în secolul IV? Să știți Mimi că Dumnezeu nu pedepsește Răul făcut ci și „Binele nefăcut” puteai ca să faci ăsta dar nu ai făcut! Mimi! Nu știu dacă ați făcut mișto sau bășcălie, sau adevărnu mă interesează deloc! Altceva e CUM-PLIT, Jenant, Jegos, Neuman, Diavolesc! Cei care au distrus România, „acum” râd de bucură ei, familiile lor, curvele lor, proștii lor, copii lor și românii cinstiți emigrează, fug scuipând „înapoi” cu năduf…Concluzia? România o insula de Latinitate și Ortodoxism, Gradina Maicii Domnului se topește ca zapada in August…Dle Iliescu! 125 de ani să trăiți…

  11. @Nas de cununie,” amărâtul de rene” , cum tu mă numești, nu-și pune mintea cu un trol eviscerat de sufletce se
    crede infailibil,inteligent și se ascunde sub trrei sau patru nume în cotidianul: TE dau de gol șabloanele verbale, tonalitatea postărilor,nuditatea intelectuală , epitetele, sărăcia de idei, mereu aceleași teme și, nu în ultimul rând , misoginismul, promiscuitatea în care vă colcăie mintea fără sa fiți atacați de AVC , comportamentul deviant al unor „pești” cu dosare în instanță pe motiv de trafic fetițe aflate în mare nevoie.
    Ai înțeles, Giuseppe de cine vorbesc?
    Dar tu, Charlie?
    În ce mă privește,Voi prefera dialogul cu o „babă ” cu suflet mare precum o numești pe core, o babă cu suflet veșnic tânăr, școlita de Solomon Marcus și Grigore Moisil, dacă ați auzit de ei, iar dacă nu, vă zice Wikipedul Doru Popescu)
    Prefer o *babă ” precum core cuore,
    unor trepăduși comuniști care schimba blana, stapanii, dar năravurile,ba
    Sper să nu oprească nimeni delirul vostru verbal, doar asa va puteți face iremediabil de râs continuând a o ataca pe core, Gelu, Radu sau rene, dar nici nu realizați ce mici veți deveni dacă nu luați o pauză în a deversa jigniri la adresa mea, ori a celorlalți.
    Nu contați pe un rene slab, ușor de batjocorit, nu sunteți voi în stare de atâta ură , Câtă iubire pot eu dărui. .
    @nas de cununie, nu-i doresc papusarului tău, sa experimenteze AVC-ul meu, căci are deja un mare handicap, este în urma mea cu multe ture.
    Iar ție, Core, îți mulțumesc că exiști!
    Și doresc din toată inima multă sănătate tuturor cetățenilor Republicii Cotidianul și „Președintelui” Cornel Nistorescu!
    spune, Tică draga, , ai vreo PĂRERE deapre postarea luinas de cununie? Poate despre postarea mea?
    Te rog,Tică, ești invitatul meu special!
    POATE TU, CHARLIE?, sper ca nu ai amuțit!

  12. Nici n-am laudat-o bine pe „core” pentru incercarea de a se detasa de monstruozitatea abjecta a lui Humoroid/gelu ca i s-a si bagat pumnul in gura reintrand in carapace.Dupa ce „Giuseppe” a strecurat cateve expresii tipice mie, acum sunt convins
    ca cu reaua-credinta pe care i-o cunosteam, mai ales ca o ataca pe „core”, iata si „nas de cununie” o ataca pe „core” si chiar mai dur, ambii ca sa poata HAITELE sa sara pe mine, chiar ieri o CANA LIE acuzandu-ma ca sunt si nas de cununie”!?
    De fapt aceste creaturi grosiere si-au gasit nasul cu mine…
    PROS-tracul „gelu/Humor” e cea mai mare canal ie de pe forum, chiar si comparativ cu „rene/marius” care au fost retrasi la baze…Dejecta deunazi ca Mossad-ul e duperagentia mondiala de spionaj care manevtreaza statele Lumii si suratele care deservesc aceste state!? Un IDIOT nu se poate decat AUTODEMASCA, prin sustinerea concomitenta ca pe vremea Tatucului lui Dej au fost trimisi zeci de mii de BOLSEVICI/AGENTI evrei!!! Avand limite de informare nu a putut sa adauge cate ZECI DE MII au trimis celelalte colonii sovietice si cate SUTE DE MII Imperiul sovietic!!! Nataraul nu realizeaza ca FOSTII evrei
    BOLSEVICI au fost trimisi sa ridice calitatea operativa a agenturii, dar mai ales sa o CONTROLEZE mult mai ferm decat de
    la crearea ei de catre specialistii detasati dupa Procesele Spectacol din anii 1947-1954 incheiate cu EXECUTII CU GLOANTE OARBE!!!

  13. conckluzia-romania, cea mai corupta, suvbdezvoltata din UE, cu cel mai pauperizat popor, cu cea mai mare patura de bugetari paraziti. Am ajuns sa ma bucur cand moare un pensionar special, un bugetar special.Pacat ca astia traiesc mult, o duc bine, bani nemunciti.

  14. „Mult stimate si iubite” Charlie! Era sa spun tovaras.
    Oarece „notiuni specifice” sunt de notorietate si cum am un respect profund pentru romani, le utilizez atunci cand cred de cuviinta.
    Ma scuzati, daca dvs. considerati ca v-am plagiat gandirea novatoare.
    Sanatate!

  15. Nu, Charlie, Bogdan Giuseppe nu te copiază, cred ca e un trol care uită zilele când trebuie sa semneze „Charlie” și când Giuseppe*” Nu te supăra pe tine însuți, Charlie…

    @core, mesajul tău a ajuns la inima și sufletul meu și înseamnă mult pentru mine. Am întrerupt” terapia cu îngeri din spital”, acum contez pe bunul Dumnezeu, familie, dar mai ales pe pe nepoțeii Mihail și Gabriel care așteaptă să-mi respect promisiunea de a ma face bine cât mai repede cu putință: voi încerca să nu-i dezamăgesc.
    Terapia mea se întrevede a fi de durata, dar nu disper și aleg să lupt cu nuanțele de gri din aceste clipe, fără a-mi plânge starea actuală.
    Iar voi, cei care vreți sa fiți cenzorii acestui site, ca reminiscențe ale trecutului vostru de cenzori comuniști , vă spun atat:Aveți mila de sufletul vostru, începeți a vă ierta pe sine și a-i înțelege pe ceilalți.
    Fiecare postare semnată rene va fi o etapa a revenirii mele la normal.
    Tu, Charlie, ai fost cumva cenzor „apărător” al liniei partidului în perioada pseudo dizidenței ieșenea lui Ion Ilici Iliescu?
    Acolo te-ai intersectat cu Liviu Antonesei, care ți-a făcut zile fripte cu scrierile lui în revistele studențești ieșene?
    În numele căror interese îți permiți sa cenzurezi să critici și sa ataci comentatori la Cotidianul și să „reinterpretezi prin scoatere din context, articolele lui Nistorescu? Dacă nu te ascultă nimeni, de ce perseverezi în a greși?
    Timpul tău de mahar ceaușist atotputernic a expirat Charlie, nu te îmbată cu apa rece!
    Ai semnat pentru punerea în aplicare a punctului 8 a roclamatiei de Timișoara?
    Ori nu ai vrut sa riști” cariera” de cenzor comunist, un zbir ce interzicea autori, cărți și reviste aflate pe contrasens politicii comuniste?

  16. Tara arde si babele ( securistoido – comunistoido ) de pe site , se piaptana ! Razboiul bate la usa si ele ( babele ) ii dau cu doamne – ajuta ! Sa nu se lege cineva de jegoasele lor pensii speciale , de revolutionari ( vezi baba Arsinel ) , cumul de functii , de de fel si fel de pomeni si parastase de la care nu lipsesc ca
    e mincare si bautura moca ( experta si nelipsita Baba CORE ) ! Auitat baba si de amaritul de Rene , si de maretul Radu Humor , si de fratii siamezi Marius -Bugetaru – Batrinu ! Acum amusineaza pe linga studentii tineri de la Drept . Ca nu se lasa Baba Vanga , aaaa , Baba Core !!! Ai grija babo , ca s-ar putea sa vina niste vremuri sa nu mai avem nici chiloti in c.r , nu doar pensii speciale . Ai grija ce-ti doresti !!!

  17. @Charliemus/E normal ca orice om liber sa-si puna intrebari vis-a-vis de Adevarul vostru pe care vreti sa ni-l bagati cu forta pe gat??? De ce trebuie sa va credem pe voi, sunteti mai presus de Dumnezeu??? Si da bai, cand susti ca in fiecare zi in plin razboi Germania irosea combustibil pentru arderea a 5.000 de cadavre ridica mari semne de intrebare. Germanie care era bombardata in draci de americani si englezi. Ca-n al doilea razboi mondial au murit peste 50 milioane de oameni, civili si soldati e clar ca lumina zilei. Cand mori, numai conteaza de ce mori. Mai ales cand minciuna cu sapunul uman s-a dovedit doar o minciuna, la fel ca si cele 6 milioane de evrei ce chipurile au fost ucisi in primul razbioi mondial asa cum sustinea propaganda sionista atunci. Alta minciuna. Si atunci de ce sa va credem ca ceea ce sustineti voi este intru totul adevarat? Voi ne acuzati de Holocaust in Romania in schimb ce negati aportul uscaturilor voastre la genocidul dus impotriva poporului roman comis de evreii comunisti veniti cu tancurile sovietice in tata noastra dupa 23 August 1944. Noi, romanii ca si oricare cetatean al planetei Pamant trebuie sa acceptam 100% ceea ce sustineti voi cum ca, voi sunteti fauritorii adevarului absolut??? Fratii Muraru si Alexandru Florian sunt platiti cu mii de euro pe luna de poporul roman ca sa-l denigreze si batjocoreasca in timp ce multi dintre romanii ce le platesc din taxele lor salariile sunt muritori de foame. Dar urla din toti bojogii lor ca-n Romania dospeste anti-semitismul. Si-n timp ce statul roman mai plateste pensii, acelor care mai traiesc din cei 500 de securisti si activisti evrei ce au emigrat in Israel dupa ce au fost pusi pe liber de Gheorghiu Dej in 1964. Ca o rasplata a muncii lor neobosite si metodice dusa de ei in a umple Romania de gropi comune in care au fost ingropati cei 200.000 de romani omorati in timpul dictaturii proletare.

  18. Despre ANTI-sionism:(II)
    De aici provine (posibil dupa postari) si clovnul semit anti-sionist … adept al PRINCIPIULUI „de ce sa nu furam din Transilvania si Romania, cele BOGATE in REAURSE, daca putem” … si sa ne „ducem” intr-o zona SARACA si fara RESURSE de prin deserturile semitice !?!

    Dupa PROPRI sa AFIRMATIE:
    „ca SIONISMUL a fost o MISCARE EVREIASCA declansata de marxistoizi/bolsevicoizi pt mobilizarea evreilor neintegrati, respectiv neasimilati in mediile unde se asezasera de mai mult sau mai putin timp!!”

  19. Despre ANTI-sionism:(I)
    Sionismul politic-herzelian a fost combătut prin vorbe și fapte de persoane, grupări și state care s-au aflat în contradicție cu această mișcare de renaștere națională. Între cei mai radicali critici religioși ai sionismului s-a numărat rabinii Joel Teitelbaum (1887-1979) și Moshe Teitelbaum (1914-2006), reprezentanți ai dinastiei hasidice Satmar (Satu Mare).
    Satmar este o școală rabinică de tradiție hasidică înființată în anul 1905 la Satu Mare (Transilvania, Romania) de rabinul Joel Teitelbaum (1887-1979).
    Yoel Teitelbaum ( n. 13 ianuarie 1887, Sighetu Marmației, Comitatul Maramureș, Austro-Ungaria – d. 19 august 1979, Manhattan, New York, SUA) a fost un rabin hasid din Maramureș, care a activat în Austro-Ungaria, România, Cehoslovacia și apoi în Statele Unite, fondatorul și primul mare rabin (în ebraică – admor) al dinastiei hasidice Satmar. Figură importantă a iudaismului ultraORTODOX și a renașterii postbelice a curentului hasidic, a promovat o concepție strictă, foarte conservatoare și izolaționistă. Teitelbaum a fost un adversar îndârjit al sionismului, pe care l-a descris ca fiind eretic, considerând că înființarea unui stat evreiesc de către oameni contravine preceptului religios conform căruia Dumnezeu își adună poporul în Țara Sfântă.
    Printre adeptii satmareni se numara si Moshe Teitelbaum (sau Moses Teitelbaum; n. 1 noiembrie 1914, Újfehértó, Szabolcs-Szatmár-Bereg, Ungaria – d. 24 aprilie 2006, New York City, New York, SUA) a fost un rabin român, lider mondial al comunității hasidice Satmar. A fost și fondatorul localității Kiryas Joel din SUA.
    Deci ambii reprezentanti de seama a iudeo-masoneriei din Romania interbelica si ajunsi in „tara sfanta” a anti-sionismului” America”(SUA) !!!

  20. B. G., imi doresc ca acei tineri studenti, absolventi de Drept, artisti amatori sa fi exagerat din motiv de reclama pentru filmuletul lor cu tema „infractionalitatea…” si noi sa fim pe niste locuri neglijabile intr-un astfel de clasament.

  21. La fel a procedat Confreria si cu NATIONALISMUL prin propagandisti/agitatori si prin profesori universitari de istorie
    care au educat de la catedre si prin publicatii mii de studenti recrutandu-i cu usurinta la varsta lor in MISCARI de tot mai mare anvergura…Miscari in fruntea carora s-au pus cu usurinta „mentorii” si astfel speculand sentimente inaltatoare, vorba lui „core”, s-au creat MASE DE MANEVRA pentru subminarea societatilor existente in alte scopuri decat nationalismul
    pe pur care l-au trait si pentru care au militat IN ORB masele nationaliste!!!O dubla malformare, a spiritului nationalist sanatos transformat in NATIONALISM EXTREMIST prin legitimarea ASASINATELOR NATIONALISTE si folosirea ca masa de manevra!!!
    Devenirea Romaniei ca STAT si NATIUNE e un exemplu pentru faza istorica reprezentativa a nationalismelor secolului 19…
    Dat mult mai reprezentativ e exemplul celor TREI POLONII…Romania de dupa 1859 a fost folosita ca PLACA TURNANTA pentru TERORISMUL MARXISTOID, aici fiind retrasi asasinii dupa ce aruncau bombe in Europa si Asia ruseasca, aici erau inarmati, aici li se emiteau pasapoarte false si LEGENDE, din bugetele Romaniei erau finantati…CONTINUITATEA…

  22. Oare Giuseppe imi foloseste unele notiuni specifice dintr-un respect regasit cu greutate in timp sau doreste sa le mai ofere HAITELOR Securitatii de pe forum sa ma considere a fi si…EL?
    „diferenta”, daca nu ai stofa de intelectual,vroiam sa zic de pros-trac, de ce te bagi unde nu ai loc fiind pe dinafara!!!
    Si daca nu va mai explicam NATA RAILOR, ca SIONISMUL a fost o MISCARE EVREIASCA declansata de marxistoizi/bolsevicoizi pt mobilizarea evreilor neintegrati, respectiv neasimilati in mediile unde se asezasera de mai mult sau mai putin timp!!! Prin aceasta „miscare” s-au descatusat energii si „mase” nebanuite extrem de usor de manipulat de FOSTII EVREI legendati
    la conducerea miscarii!!! Timp de peste 50 de ani sute de mii de evrei au servit de carne de tun in operatiunile regizate
    de sefii organizatiilor locale si mondiale create special in acest scop!!! Timp de milenii evreii nu se organizasera decat
    in micile comunitati create pe Mapamond si iata, TERORISTII MARXISTOIZI/BOLSEVICOIZI le-au dat un IDEAL…Toate formele de organizare sindicala, profesionala si etnica sunt produsul din ultimile doua secole a IDEOLOGIEI GENOCIDULUI care, prin acestea, dupa ce le-au creat si controlat la varf, LE-AU ARUNCAT IN LUPTA pentru Cauza!!!

  23. Stimate Domn! Bănuiți cam cine sunt n-așa? Să știți că 95% dintre parlamentari au vorbit o singură dată atunci când au depus jurământul! 75,6% dintre ei au diplome la VECEURI de facultăți particulare! Dle Gelu! Avem cei mai mulți Generali din Armată, Servicii etc de pe Planetă! Avem cei mai mulți angajați în servicii de pe Planetă! Avem cel mai numeros Aparat Bugetar de pe Planetă! Avem cea mai mică speranță de viață și cel mai Mare procent Mortalitate Infantilă din Europa! Dle Gelu! Unde sunt Iudeii, Israelienii, Evreii Kazari in Ecuația Asta? Avem exod de români, depopulare masivă! Ce rol au Evreii! Dle Gelu! Sunteți mina de Aur Pentru absolvenții de Zootehnie care sunt in CA la Nuclear Electrica pe 15 000 de Euro lunar, pentru proștii din Administrație intrați pe post pe „Neexamen”.. Toți ăștia dle Gelu vă pupă pa suflet! Sunteți Omul perfect pentru ei că distragere „atenție”! Aur sunteți aur, aur, aur ..

  24. Cine a FURAT, la anul 900 AD, de la POPORUL DACIC, DACO-ROMANESC si ROMANESC de pe acest TARAM … Transilvania ?
    … sa ascultam „gesta huigura” , despre ce au FURAT cei huiguri:

    „And while they tarried there some while, Tuhutum, father of Horca, as he was a shrewd man, when he learned from the
    inhabitants of the goodness of the land of Transylvania, where Gelou, a certain VLAH [quidam BLACUS], held sway, strove
    through the grace of Duke Árpád, his lord, TO AQUIRE the land of Transylvania for himself and his posterity. „

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.