Trump: A fost TRĂDARE. Asta înseamnă închisoare

”Guvernul a spionat cetățeni americani. Nu-mi imaginez vreun loc în lume unde nu s-ar cerceta dacă asta s-a facut cu respectarea legii” – procurorul general al SUA

Trump: A fost TRĂDARE. Asta înseamnă închisoare

”Guvernul a spionat cetățeni americani. Nu-mi imaginez vreun loc în lume unde nu s-ar cerceta dacă asta s-a facut cu respectarea legii” – procurorul general al SUA

Au trecut trei luni de la numirea sa până ca noul Procuror General al SUA să ofere primele interviuri, însă acestea au avut un impact mare. William Barr a declarat pentru The Wall Stret Journal: ”Puterea guvernului a fost folosită pentru spionarea cetățenilor americani. Nu-mi imaginez că există vreun loc în lumea asta unde nu s-ar cerceta dacă asta s-a facut cu respectarea legii”. Barr a anunțat că a inițiat ”ancheta anchetatorilor” în cazul dosarului implicării Rusiei în alegerile din 2016.

Procurorul general a declarat că este foarte curios să afle care au fost informațiile care au dus la decizia FBI de a lansa, în vara aului 2016, o investigație de contrainformații privind echipa de campanie a lui Donald Trump. Pentru moment, investigația lansată de Departamentul Justiției nu este una penală, ea se poate incheia cel mult cu modificarea protocoalelor după care acționează FBI în campaniile electorale.

Reacționand la declarațiile procurorului general pe care l-a numit la jumătatea lunii februarie, președintele Trump a fost mult mai dur. ”Campania mea pentru președinție a fost în mod clar spionată. Așa ceva nu s-a mai întâmplat în politica americană. Este o situație cu adevărat rea. TRĂDAREA înseamnă mulți ani de închisoare, iar aceasta a fost TRĂDARE”, a scris Trump pe Twitter

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. @Mihai : de unde „comunismul”, „extrema stânga”! De unde! SUA spioneaza TOT, si prin traditie, TOT se-asculta, TOT se filmeaza! Ai uitat scandalul international pe care l-a provocat NSA, cu spionarea tuturor ambasadelor lumii? si la Paris e notoriu ca Ambasada SUA spioneaza tot, si nici nu se-ascunde: e la doi pasi de Elysée, palatul prezidential al Frantei, si cu antene pe-acoperis. Vizibile. Ostentative. Si francezii, „mare putere” (?) tac, bine-nteles, din gura.

  2. Da asta a început in timpul lui obama si a extremei stângi ,,democrate,, . Ei fac cam ca la noi unde oamenii in comunism erau controlați urmăriți. Extrema stânga face e xact ce se făcea in tarile comuniste.

  3. Pai puteai sa continui.In Franta In Romania si in multe state in care li se urca la cap puterea vrememelnica.

  4. ”Puterea guvernului a fost folosită pentru spionarea cetățenilor americani. Nu-mi imaginez că există vreun loc în lumea asta unde nu s-ar cerceta dacă asta s-a facut cu respectarea legii”. Vino-n Franta, @Donald Trump. Vino-n Franta. Ïn care imaginatia cea mai nebuna e-ntrecuta de fapte: madam Taubira (ministra justitiei, nu altcineva) l-a ascultat pe Sarkozy, fost presedinte al tarii, timp de peste-un an de zile, „în orb”, fara mandat, ca „doar-doar pica ceva” sa-l inculpe cu orice pret.Rafuieli de-ale (national)-socialistilor cu dreapta suveranista si pro-rusa. Când afla presa (Mediapart), individa si Hollande se grabesc sa valideze ascultarile ilegale. Si-au înfundat puscaria? nu. Tot Sarkozy a fost inculpat, fiindca si-ar fi … depasit plafonul cheltuielilor campaniei electorale. Dupa ce mai fusese o data condamnat de autoritatea electorala centrala la restituirea sumei pe care-o-ncasase partidul pentru campanie, partid care-a si trebuit sa recurga la o cheta nationala. La fel cum, si tot în Franta, aceeasi … justitie confisca banii publici si cotizatiile alocati si alocate alegerilor ai/ale membrilor Frontului National, devenit le Rassemblement National. Te-ntrebi în ce tara din lume. În Franta.

  5. Puterea guvernului a fost folosită pentru spionarea cetățenilor americani. Nu-mi imaginez că există vreun loc în lumea asta unde nu s-ar cerceta dacă asta s-a facut cu respectarea legii”.

    Ba exista un asa loc in lumea asta, se numeste ROMANIA!!!!

  6. Obama și Soros ar trebui sa ajunga la un interviu cu anchetatrorii.mai devremne sau ami tarziu. Cu asemenea senili nspalati pe creier de extrema stinga, Visul american nu va mai fi acelasi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.