Noua fabrică va avea o hală de aproximativ 23.500 de metri pătrați și ar urma să creeze cel puțin 200 de locuri de muncă. Construcția este programată să înceapă în vara lui 2027, iar producția este estimată să fie demarată în 2028, potrivit informațiilor prezentate de primarul Oradei, Florin Birta.
Terenul pentru fabrica Schmitz Cargobull costă 3,76 milioane de euro
Consiliul Local Oradea a aprobat în unanimitate vânzarea terenului către Schmitz Cargobull, în cadrul unei ședințe extraordinare desfășurate online. Parcela se află în zona Căii Sântandreiului, în Parcul Industrial Eurobusiness IV, iar suprafața este de 11,75 hectare.
„Urgența acestei ședințe a fost dată în special de acest material, pentru că mâine va avea loc semnarea contractului de vânzare-cumpărare a terenului între colegii noștri de la ADLO (Agenția de Dezvoltare Locală Oradea) și reprezentanții Schmitz Cargobull”, a declarat primarul Florin Birta în timpul ședinței online.
Pe teren, compania va construi o hală de aproximativ 23.500 de metri pătrați, destinată producției de subansamble de șasiu pentru semiremorci și asamblării de vehicule complete. Investiția asumată de Schmitz Cargobull este de minimum 25 de milioane de euro și nu include costul terenului.
„Această sumă se referă strict la construcția halei și la dotările acesteia. Terenul va fi plătit separat”, a precizat Florin Birta.
Potrivit primarului, proiectul este cea mai mare investiție industrială atrasă de Oradea în 2026. Totodată, fabrica ar urma să fie cea mai mare investiție din Parcul Industrial IV.
Fabrica din Oradea va produce subansamble și va asambla semiremorci
Schmitz Cargobull are deja activitate de producție la Oradea, în condițiile în care, din ianuarie 2026, compania operează într-o hală închiriată de aproximativ 6.000 de metri pătrați, pentru care a investit circa 3,5 milioane de euro. Unitatea produce în prezent remorci cu prelată, iar din al doilea trimestru sunt prevăzute și basculante pentru construcții. Capacitatea ajunge la 16 vehicule pe zi, respectiv aproximativ 4.000 de vehicule pe an, dintre care circa 1.000 sunt basculante pentru construcții.
Pe termen lung, compania intenționează să extindă producția din România și să reducă dependența de componente aduse din alte țări. Potrivit informațiilor Profit.ro, anumite piese ar putea fi produse direct la Oradea sau furnizate de companii din România, Ungaria, Slovacia ori Polonia.
Pentru noua fabrică, compania germană își propune să producă subansamble de șasiu și să realizeze asamblarea completă a semiremorcilor. Capacitatea maximă anuală menționată pentru unitatea de producție de la Oradea este de 4.000 de semiremorci cu prelată și basculante pentru transportul materialelor de construcții.
Lucrările depind de relocarea unei linii de înaltă tensiune
Calendarul investiției depinde și de pregătirea terenului.
Pe amplasament se află în prezent două linii electrice de înaltă tensiune, iar una dintre acestea trebuie relocată înainte ca proiectul să poată avansa.
„Relocarea uneia dintre linii, care este cea mai importantă și îi afectează cel mai mult, este deja în procedură de licitație demarată de ADLO. Luna aceasta ar trebui încheiat contractul și undeva la finalul anului să înceapă lucrările. Investitorul va face între timp proiectarea fabricii pentru ca anul viitor să poată începe construcția efectivă”, a spus Florin Birta.
Costurile pentru relocarea liniei de înaltă tensiune sunt estimate la aproximativ 10 milioane de lei și vor fi suportate de municipalitate. A doua linie electrică urmează să fie relocată în cadrul proiectului parcului de specializare inteligentă, finanțat din fonduri europene.
Primăria Oradea își va asuma separat amenajarea accesului către viitoarea fabrică și aducerea utilităților până la limita parcelei.
România a concurat pentru această investiție în principal cu Ungaria și Slovacia, potrivit datelor prezentate anterior de Profit.ro. Printre argumentele care au contat în alegerea Oradei s-au numărat evoluția vânzărilor Schmitz Cargobull pe piața românească și calitatea angajaților.
„Completăm astfel o lacună strategică în rețeaua noastră internațională de producție și ne consolidăm proximitatea față de companiile de transport din Europa Centrală. Obiectivul nostru este să le oferim sprijin cu soluții de transport fiabile și inovatoare, care creează o valoare adăugată durabilă și concretă”, a declarat Andreas Schmitz, CEO al Schmitz Cargobull AG.
Schmitz Cargobull a avut în ultimul an fiscal o cifră de afaceri de 2,16 miliarde de euro și o producție de peste 57.000 de vehicule. Grupul are peste 6.500 de angajați la nivel global.
În România, compania a raportat în 2024 o cifră de afaceri de 327,8 milioane de lei și un profit net de 2 milioane de lei, cu 32 de angajați.