Trump. Națiunea noastră nu va mai sponsoriza ”tranzițiile de sex”

Președintele Donald Trump a semnat un nou

De (R.C.)
Trump. Națiunea noastră nu va mai sponsoriza ”tranzițiile de sex”

Președintele Donald Trump a semnat un nou

Președintele Donald Trump a semnat un nou decret care își propune marți să reducă tranzițiile de gen pentru persoanele sub 19 ani, scrie Casa Albă într-un comunicat, citat de mariustucă.

Politica Statelor Unite este să nu finanțeze, să sponsorizeze, să nu promoveze, să asiste sau să sprijine așa-numita „tranziție” a unui copil de la un sex la altul și va aplica riguros toate legile care interzic sau limitează aceste proceduri distructive și care schimbă viața”, a spus Trump într-un comunicat.

„Profesioniștii medicali mutilează și sterilizează un număr tot mai mare de copii impresionabili sub afirmația radicală și falsă că adulții pot schimba sexul unui copil printr-o serie de intervenții medicale ireversibile. Această tendință periculoasă va fi o pată în istoria Națiunii noastre și trebuie să se termine”.

Ordinul prevede că programele de asigurare administrate la nivel federal, inclusiv cele pentru familiile de militari și Medicaid, exclud acoperirea pentru astfel de îngrijiri și solicită Departamentului de Justiție să urmărească în mod energic litigii și legislație pentru a se opune practicii.

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. Ideologia anormalitatii trebuie extirpata de peste tot cu toata vointa si hotararea. Concomitent, trebuie subtiat cat mai mult mesajul neomarxist. Poate ca ar fi o idee buna gasirea/rezervarea unui spatiu pentru refugiul amatorilor de LGBTQ. Un soi de leprozerie. (nu cred c-am depasit buna cuviinta)

  2. Păi bre,.de unde dreaq a pornit curentul ăsta de lgbtq, ori libertăți trassexuale, ori alte mizerii umane ?? Acu de ai și organizații teroriste in țară, te-ai deșteptat că ești la buza prăpastiei ??

  3. Păi bre,.de unde dreaq a pornit curentul ăsta de lgbtq, ori libertăți trassexuale, ori alte mizerii umane ?? Acu de ai și organizații teroriste in țară, te-ai deșteptat că ești la buza prăpastiei ??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.