„Trumpismul” autohton, o luptă ridicolă a lichelelor

Ideea că o mare putere precum SUA ar putea prelua, chiar cumpăra, un teritoriu precum Groenlanda de la Danemarca creează îngrijorare profundă în Europa. Aliații europeni avertizează că o eventuală renunțare la Groenlanda ar fi „un precedent periculos”, încurajând și alte puteri să revendice teritorii ale națiunilor mai mici și răsturnând ordinea mondială stabilită după 1945. Principiul de bază violat aici este sacrosanct, și anume frontierele naționale și suveranitatea statelor sunt ancorate în dreptul internațional. Cu alte cuvinte, niciun stat nu ar trebui să-și impună voința teritorială asupra altuia.

Din perspectivă istorică, România are motive să fie sensibilă la acest subiect. În 1939-1940, pactul Ribbentrop-Molotov dintre Hitler și Stalin a dus la redesenarea forțată a hărții Europei de Est. Uniunea Sovietică a ocupat și anexat Basarabia și nordul Bucovinei, teritorii românești smulse prin ultimatum și forță militară. Astfel de precedente istorice demonstrează că atunci când marile puteri tratează țările mici ca monedă de schimb, rezultatul este dezastruos. Geopolitic vorbind, cazul Groenlandei testează tocmai această lecție a istoriei. Dacă azi se acceptă încălcarea principiului inviolabilității frontierelor, stabilitatea de după Al Doilea Război Mondial poate fi compromisă peste noapte.

Pe fondul precedentului Groenlanda, pericolul pentru România, când se discută despre presiuni politice venite dinspre Budapesta pe tema Transilvaniei, nu se traduce printr-un „război” clasic. România și Ungaria sunt în UE și NATO, iar frontierele păreau că nu sunt negociabile până în noua epocă Trump. Tocmai de aceea riscul este mai greu de gestionat. Inclusiv o uzură strategică prin simboluri revizioniste, rețele de influență și polarizare internă, care pot eroda încrederea între comunități și pot bloca agenda externă a Bucureștiului exact când regiunea are nevoie de coeziune.

CITEȘTE ȘI: Unirea se amână. România și Republica Moldova în fața realității

După 2010, guvernul Orbán a întărit legăturile cu maghiarii din afara granițelor prin facilitarea cetățeniei pentru diaspora, măsură considerată drept sensibilă în raport cu vecinii. În paralel, presa din România a documentat investiții ale statului ungar în media, educație, sport și biserici din Transilvania, iar analiștii au notat că, în România, acestea sunt adesea privite cu neîncredere, ca posibilă ingerință în treburile interne. Dacă aceste resurse sunt distribuite netransparent sau condiționate politic, ele pot alimenta sentimentul de „stat în stat” și pot radicaliza discursul public.

La acest fond se adaugă gesturile și mesajele simbolice. Orbán își ține periodic discursuri la Bálványos/Tușnad și subliniază că se află în „Transilvania”, formulă care poate fi interpretată diferit la București și la Budapesta. În 2022, apariția sa cu un fular cu harta „Ungariei Mari” a generat reacții diplomatice, inclusiv din partea României, care a condamnat gestul ca revizionist. Astfel de episoade nu schimbă frontiere peste noapte, dar legitimează retorica radicală, inflamează suspiciunile și devin combustibil pentru propagandă.

În joc sunt coeziunea internă și credibilitatea României în regiune. Și, esențial, să nu lase tema să fie confiscată de naționaliștii care trăiesc din conflict. Într-o Europă tensionată, orice fisură internă devine vulnerabilitate externă.

CITEȘTE ȘI: Trump și-a amintit brusc de importanța NATO după ce a fost făcut KO de UK

Regula că frontierele nu pot fi schimbate prin forță a stat la baza păcii relative în Europa postbelică. Însă această regulă este pusă la încercare nu doar de discuțiile despre Groenlanda, ci și de acțiuni concrete, precum agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Orice precedent de acest fel este extrem de periculos pentru țări vulnerabile ca Republica Moldova. Vecin al Ucrainei și al României, micuțul stat R. Moldova nu este membru NATO și deja găzduiește pe teritoriul său o enclavă separatistă pro-rusă, celebra Transnistrie, instalată tot în urma unui conflict armat la începutul anilor ’90. Dacă Moscova reușește să impună revizuirea frontierelor Ucrainei prin forță, următoarea țintă ar putea fi chiar Chișinăul. Nu întâmplător, oficialii occidentali subliniază că sprijinul pentru Ucraina este esențial și pentru supraviețuirea Republicii Moldova.

Un înalt oficial european a rezumat recent această temere: „Este clar care e cea mai mare îngrijorare aici: dacă Ucraina cade, Republica Moldova este următoarea țară la rând”. Cu alte cuvinte, orice modificare prin forță a granițelor în Europa de Est reaprinde anxietăți existențiale la Chișinău, o țară care știe prea bine prețul jocurilor geopolitice făcute peste capul națiunilor mici, amintindu-ne că Basarabia, nucleul Moldovei de azi, a fost cedată forțat în 1940. Pentru R.Moldova, menținerea ordinii internaționale bazate pe reguli nu este doar principiu abstract, ci o chestiune de supraviețuire națională.

CITEȘTE ȘI: Vă apăra armata română Republica Moldova?

În timp ce în jurul României se joacă aceste partide geopolitice periculoase, scena politică internă oferă un spectacol cel puțin ironic. O parte a clasei politice pare mai preocupată de cine se proclamă primul “trumpist” al țării decât de problemele reale de securitate și politică externă. Asistăm la o competiție absurdă în care unii lideri încearcă să se prezinte drept cei mai aprigi admiratori sau imitatori ai fostului președinte american Donald Trump, ca și cum asta ar fi o virtute în sine. Această întrecere vanitoasă este nu doar ridicolă, ci și periculoasă prin mesajul pe care îl transmite. Modelul pe care îl imită acești politicieni, și anume trumpismul, contrazice direct interesele fundamentale ale României în plan extern. Să nu uităm că securitatea României depinde de unitatea NATO și de relația solidă cu partenerii din UE, tocmai acele lucruri pe care trumpismul le-a subminat adesea. Chiar și în actualitatea imediată, Donald Trump a ajuns să amenințe că „pune gheara pe Groenlanda” și să pericliteze NATO și relația cu Uniunea Europeană, exact valorile și alianțele de care depinde România.

CITEȘTE ȘI: Mesaj din Groenlanda pentru Trump: „Nu schimbăm minerale pentru suveranitate”

Lupta politicienilor dâmbovițeni pentru a poza în „Trump de România” apare nu doar ca o farsă, ci și ca o dovadă de orbire strategică. În loc să se concentreze pe apărarea intereselor naționale într-o perioadă tensionată, ei consumă energie într-un concurs de idolatrizare a unui lider străin care și-a pus adesea propriul ego înaintea principiilor alianțelor din care facem parte. Concluzia este amară pentru lumea civilizată. Precedentul Groenlanda ne arată cât de fragilă poate deveni ordinea mondială dacă uităm lecțiile istoriei, iar teatrul politic autohton ne arată cât de ușor se poate aluneca în derizoriu dacă pierdem din vedere prioritățile reale.

În loc de epilog, rămâne întrebarea. Vom înțelege să ne ferim de precedente periculoase și să ne protejăm granițele, atât fizice, cât și valorice, sau vom continua să ne risipim atenția în ambiții politice mărunte și imitarea unor modele străine nocive? România și Republica Moldova, la fel ca alte state care au trăit tragedia frontierelor impuse, a invaziilor militare nu-și pot permite luxul amneziei geopolitice, nici pe plan extern, nici pe plan intern.