Premierul Mihai Tudose se află, joi, în inspecție la Tarom și la Aeroportul Otopeni.
Vizita premierului la Tarom vine după schimbarea conducerii, ca urmare a reproșurilor referitoare la managementul companiei, în ultimul an fiind înregistrate pierderi de peste 104 milionane lei.
Prim-ministrul va verifica condițiile de la Aeroportul Otopeni, dar și cum se lucrează la Tarom, potrivit Mediafax.
Vizita la Tarom vine după ce, recent, conducerea s-a schimbat ca urmare a criticilor premierului Mihai Tudose referitoare la pierderile companiei. Florin Susanu este directorul interimar al companiei, după ce Eugen Davidoiu a demisionat din funcţie.
La ședința de guvern anterioară demisiei lui Davidoiu, premierul Mihai Tudose a criticat managementul acestuia. În ultimul an, la Tarom au fost înregistrate pierderi de peste 104 milionane lei.