Povestea porcului, argumentul lui Mihai Tudose

Mihai Tudose a declarat miercuri că relația sa cu serviciile de informații este strict instituțională și a făcut referire la afirmațiile lui Victor Ponta care îl acuza pe Dragnea că a tăiat un porc la un sediu al SRI, spunând că el nu a participat la petreceri nici în vie, nici la tăiatul porcului.

„Mă deranjează să aud că sunt făcut ba securist, ba comunist. Dacă nu-l dau afară pe Despescu, înseamnă că am primit ordin din Băneasa (n.r. un sediu al Serviciul Român de Informații). Eu nu am tăiat porci cu nimeni acolo. Să stabilim că SRI și SIE sunt nocive și să le desființăm. Sunt instituții în regulă, nu sunt în regulă? Să le dăm foc dacă nu, să le închidem. Se spune: <<clar, are dublă comandă! >> Am o relație instituțională și odată pe săptămână am obligația să interacționez”, a declarat Mihai Tudose, la Antena 3, răspunzând astfel acuzațiilor din spațiul public că ar fi „omul SRI”.

Discuția dintre Tudose și moderator:

Mihai Tudose: Asta este viaţa. Evident că din nou voi fi un comunist şi un securist, asta e. Dar eu vă spun că m-am cam săturat de tot felul de abţibilduri de astea.
Realizator: V-aţi săturat?
Mihai Tudose: M-am cam săturat.
Realizator: De ce?
Mihai Tudose: Fiindcă pe de o parte sunt bucuros că dacă atâta poate cineva să îmi pună în cârcă e în regulă.
Realizator: Vă referiţi la faptul că unii încearcă să vă trimită într-o zonă din asta spunând că, cum aţi zis?, comunist şi securist?
Mihai Tudose: Da, securist, că Băneasa…Am văzut şi astăzi, da, e clar a primit…la dvs, pe la post, chiar la dvs la postul dvs, pe la prânz aşa: „Domnule dacă nu l-a dat afară pe Despescu astăzi şi îl mai ţine o săptămână, e clar, a primit ordin din Băneasa”.
Realizator: A primit ordin din Băneasa: se referă la SRI, nu?
Mihai Tudose: S-a referit la SRI, da. Domnule, eu m-am cam săturat şi eu nu am tăiat porci cu nimeni după acolo, nu am cărat /…/ de la nimeni de pe acolo./menescu

Mihai Tudose: …şi dacă am stabilit cu toţii că hai să stabilim odată că SRI, SIE, SPPP, domne’ sunt nocive şi le desfiinţăm, dar hai să ne hotărâm. Sunt instituţii ale statului şi sunt în regulă? Domne’ sunt în regulă. Nu sunt în regulă? Hai domne să le dăm foc la toate sau să le închidem. Nu credeţi că e bine să le închidem dacă tot aşa sunt nocive?
Realizator: Nu. Dar cum dvs. vreţi să reformaţi guvernul cred că şi aceste instituţii trebuie să …
Mihai Tudose: /…/ e nu are dublă comandă, serviciile fac nu ştiu ce.
Realizator: Care e relaţia dvs. cu serviciile?
Mihai Tudose: Instituţională. Şi vă spun că odată pe săptămână cel puţin am obligaţia să interacţionez măcar pe linie de siguranţă naţională, CSAT sunt o mulţume de probleme. Dar atât instituţională. „Domne’ a făcut şcoala acolo”, hai să închidem şcoala. Domne’ şcoala e jumate pentru interni jumate pentru civili. Şi la fiecare serie de civili că am făcut colegiu acolo, da, domne’ sunt cel puţi doi din presă doi ziarişti care se duc să înveţe, nu, uitaţi-vă că e public, care se duc să înveţe despre ce înseamnă conceptul de siguranţă naţională de la nişe oameni care se pricep la chestia aia. Asta nu înseamnă că te racolează, fiindcă chiar… iertaţi-mă dacă vrea să te racoleze păi te ţine departe de gard.
Realizator: E foarte important că dvs. aţi deschis acest subict, pentru că dacă tot aţi deschis haideţi să clarificăm momentul ăsta. Dvs. aţi făcut un doctorat iar acolo, la teza dvs. de doctorat prefaţa /a fost faţa/, au fost semnate de George Maior director în funcţie la momentul respectiv şi de generalul Coldea primul agent.
Mihai Tudose: Domnule a fost prima promoţie.
Realizator: Aţi avut o relaţie specială cu cei doi?
Mihai Tudose: Au fost profesori, relaţii speciale nu. Depinde ce înţelegeţi din speciale. Dar au fost cei care au venit, ne-au predat şi le-am prezentat lucrarea. Aşa s-a considerat atunci. Asta nu înseamnă că nu ştiu… Dumnezeule, sunt duşman cu ei sau prieten cu ei, sau… poţi să ai o relaţie instituţională cu ei, ei conduceau unitatea atunci. Am făcut un doctorat acolo. Un doctorat nu în panseluţe ci în securitate naţională, ca să ştim despre ce este vorba în ţara asta şi cam ce se întâmplă de jur împrejurul nostru. Eu recunosc că nu l-am făcut nici ca să câştig mai mult nici ca să… aveţi o carte de vizită de a mea o ştiţi nu am trecut nicăieri doctor în ştinţe. Nu, am făcut-o pentru mine să înţeleg eu nişte lucruri. Nu m-a racolat nimeni acolo nici pe mine nici pe ceilalţi.
Realizator: Cum aţi descrie relaţia dvs. cu gemeralul Coldea?
Mihai Tudose: Păi relaţie care a fost cât era în funcţie… cât am fost şi eu ministru al economiei, dar domnia sa conducea structura respectivă, cred că de câteva zeci de ori am vorbit pe diverse teme. Şi atunci eram membru în CSAT, coleg cu domnul general. Atât. Repet, nu am tăiat porci, nu am fost în vie, nu am cărat sticle de vin.
Realizator: Am înţeles aluzia cine a tăiat porci, cine a dus sticle de vin.
Mihai Tudose: Nu ştiu că tot o spune…
Realizator: Se ştie.
Mihai Tudose: Iertaţi-mă, dar eu cam pe acolo am fost. Nu am fost la cumetrii, nu la revelioane, nu petreceri împreună.
Realizator: Bun, aici e o întrebare importantă însă domnule prim-ministru. Întrebarea cea mai importantă este: cum vedeţi dvs. perioada în care aceşti oameni în ultimii ani de zile şi mai ales de când generalul Coldea nu mai e acolo s-au întâmplat nişte lucruri, în sensul de a apărea nişte informaţii. Nu a fost deloc în regulă modul în care aflăm că au fost în noaptea alegerilor într-o sufragerie. Nu are cum să fie asta în regulă în nicio democraţie.
Mihai Tudose: Domnule Gâdea, înţeleg că este o anchetă în curs.
Realizator: Nu mai este, s-a închis.
Mihai Tudose: Că este.
Realizator: Păi nu, s-a închis.
Mihai Tudose: Că mai e comisie la parlament ceva, de genul ăsta. Nu ştiu, nu ştiu. Ştiţi dvs. ce a fost acolo? Eu nu ştiu.
Realizator: Eu nu ştiu ce a fost acolo, dar ştiu că ideea în sine …
Mihai Tudose: Ideea în sine nu este foarte ok, nu este ok.
Realizator: Pe de altă parte aflăm o serie întreagă de lucruri despre modul în care SRI, la momentul în care era condus de Maior şi de Coldea, dezvoltaseră un câmp tactic în justiţie, ceea ce nu are cum să fie în acord nici cu constituţia, nici cu legile în vigoare şi nici măcar cu reglementările internaţionale. Apar deci aceste informaţii care ridică un semn mare de întrebare cu privire la tot ceea ce s-a întâmplat în acei ani de zile în care Băsescu era preşedinte, în care Maior era şeful SRi şi Coldea era primul adjunct./dursache/menescu

Realizator:… cu privire la tot ceea ce s-a întâmplat în acei ani de zile în care Băsescu era preşedinte, în care Maior era şeful SRI şi Coldea era prim-adjunct.
Mihai Tudose: Eu înţeleg că lucrurile s-au schimbat. Atât am înţeles eu.
Realizator: De tot?
Mihai Tudose: Cine ştie? Repet, suntem noi înăuntru acolo să ştim? Eu nu am drept de control asupra serviciilor speciale ale României. Nici dvs. Dar eu cred că nu-şi mai permite nimeni să mai facă ceea ce se crede că se făcea într-o anumită perioadă. Are cine să se ocupe de chestia asta. Eu vă spun că n-am simţit nicio presiune şi nu mă sună nimeni de nicăieri să-mi spună: bă, ştii, ia-o mai la dreapta un pic! Ocoleşte pomul ăsta un pic şi nu pune mâna pe cana aia! Chiar nu s-a întâmplat chestia asta. Sunt beneficiar de informaţii, beneficiar legal şi, repet, credeţi-mă că, câteodată, chiar solicit eu informaţii la mai multe servicii despre anumite lucruri.
Realizator: Ceea ce vreţi în seara asta, să înţeleg, să comunicaţi…
Mihai Tudose: Tot felul de acuzaţii, iertaţi-mă, dar au toate o limită. Au toate o limită. Şi multe dintre ele câteodată mă fac să zâmbesc, pe principiul… zic: Dumnezeule! Iar am călcat pe furnici, iar am deranjat nişte interese. Că apar aşa, ciclic: mai trimiţi corpul de control undeva, mai strici nişte jucării la nişte oameni, trimiţi dosarul pe la Parchet sau pe la DIICOT sau pe la DNA, a doua zi începi să afli noutăţi despre tine. O mulţime! Iar eşti securist, iar eşti corupt, iar nu ştiu ce dracu ai făcut, iertaţi-mi dicţionarul, pentru mine ăla e un semnal că sunt pe drumul cel bun acum, că am început să le leg, am început să văd când se întâmplă. Cum, repet, calci pe câte un interes la câte cineva…gata! Şi încep nişte băieţi să mişune, prin redacţii, prin de-astea; domne, vă spunem noi de Tudose, de ăla, de ăla. Uitaţi-vă la miniştri. Face unul ceva, îi şi spun cuiva: în două zile eşti vedetă! Dar n-apucă două zile. Apar nişte băieţi cu informaţii.
Realizator: De unde vin informaţiile astea?
Mihai Tudose: De ce la cei deranjaţi. Eu am văzut în ultimul timp nişte – mă bufneşte şi râsul – informaţii despre mine, unele aproape, dacă nu erau despre mine, încercam să le cred şi eu, dar pregătite să fie lansate. Bă, dacă nu te potoleşti, te facem! Dicţionarul exact ăsta. Bă, nu mă potolesc!
Realizator: N-ar fi bine să-i daţi cu nume şi prenume?
Mihai Tudose: O să-i dau! Chiar o să-i dau cu nume şi prenume şi am şi spus că o să-i dau cu nume şi prenume.
Realizator: Când?
Mihai Tudose: Când o îmi termin mandatul, o să-i dau!
Realizator: Ar fi bine înainte.
Mihai Tudose: Nu, nu îi dau înainte că nu mă bat cu nimeni în poziţia de premier. Dar în secunda când nu mai sunt, o să facem un spectacol mic, fiindcă credeţi-mă că îi ştiu. Şi cu probe.
Realizator: Pentru 2018, apropo de obiectivele dvs, există obiective guvernamentale şi există obiective personale. Şi aici, eu mă bucur foarte mult. De când dvs sunteţi prim-ministru nu am avut şansa să ne întâlnim înainte…
Mihai Tudose: Sau norocul.
Realizator: În relaţia de jurnalist – prim-ministru am avut şi sper să am o relaţie corectă cu dvs şi în seara asta, pentru faptul că iată am ajuns în acest punct foarte important al discuţiei, şi într-un fel şi foarte personal, dvs făcând referire la lucrurile astea că vă deranjează. Problema pe care sunt sigur că o înţelegeţi perfect, la fel care orice cetăţean al acestei ţări, este următorul lucru: în momentul în care cineva este preşedinte, în momentul în care cineva este ofiţer de informaţii, în momentul în care cineva este procuror e bine ca fiecare să-şi dezvolte activitatea în conformitate cu ceea ce înţelegem noi că ne spune Constituţia şi ne spun legile în vigoare, cum ar fi: eşti judecător?, eşti procuror? Este exclus prin lege să fii ofiţer acoperit sau agent de influenţă. Este exclus. E puşcărie. Eşti om politic şi ai fost ales de oameni, tu eşti responsabil în faţa oamenilor şi desigur ai obligaţia legală să colaborezi cu toate instituţiile statului ca ceea ce tu faci, să nu faci nici împotriva interesului naţional să nu faci… te trezeşti în situaţii în care, dacă n-ai informaţii, poţi face erori majore. Dar au fost politicieni care păreau la un moment dat, la acea perioadă în mod special mă refer, care păreau confiscaţi şi teleghidaţi din alte zone. Că erau, că nu erau, datele ne arată şi de multe ori deciziile lor ne arată că slujeau anumite interese. Vedem noi acum, şi suntem cu toţii uluiţi, de, nu ştiu, dl Sebastian Ghiţă. Dl Sebastian Ghiţă nu era un deputat de Prahova care se trezise în Comisia SRI, care pleda pentru Legile Big Brother, care avea contracte uriaşe cu serviciile secrete, aşa, din senin. Acolo era un gen de relaţii care nu au ce căuta într-o democraţie şi întrebarea mea pentru dvs este: respingeţi orice fel de legătură nefirească de, cum să spun eu, de încercare – poate că dvs aţi respins – ca cineva să vă teleghideze într-o direcţie sau în alta din partea serviciilor secrete?
Mihai Tudose: Absolut. Absolut da. Sunt destul de greu de teleghidat totuşi. Acum mă cam ştiţi de o vreme. Destul de greu de trimis după fentă. Dar n-a încercat nimeni sau oricum poate că, na, am fost păcălit! Dar eu n-am simţit-o.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

14 Comentarii

  1. Acest individ nu a lucrat in viata lui decat ca asistentul unui deputat , iar, dupa asta, a fost deputat cateva mandate.Nu stie sa faca nimic, e specialist doar in mis-mas-urile de partid si din parlament.In plus, are si ceva „goluri” in CV pe la inceputul „carierei”, ceea ce ma duce cu gandul la padurea Baneasa…E, alaturi de Grindeanu, cel mai slab prim-ministru pe are l-a avut Romania dupa 1990.In plus, e si ingamfat si tupeist.Probabil, misiunea lui e sa duca PSD in groapa si o va indeplini , numai ca trage si toata tara in jos!

    • „Stefane” a fost sef de birou senatorial incepand din 16 octombrie 1992, cand avea vreo 22-23 de ani pana prin septembrie, octombrie 2000 cand a fost dat afara pentru „uneltiri” impotriva propriului senator. Dupa aceea din decembrie 2000 pana in prezent este deputat. Asa e nu a muncit o zi in viata lui, nu a semnat o condica de prezenta, nu stie decat sa chibiteze sa faca bascalie, golanie, un derbedeu, derbedeu grobian care se uita precum curca in craci de pe scaunul de Prim Ministru si habar nu are ce-i cu el acolo…?!

  2. Da ,nu partcipat la taiatul porcului, ci le- a fost profesor „doctor”.Daca asta e rezerva de cadre a albastrilor, pot sa-si lege o piatra de moara de gat și sa se arunce in Dambovita inainte de a fi secata….

  3. Mizerabilă namilă acest portuar dunărean hiclean ! Vorbește repezit fără noimă de gândire băltărețul . Execrabilă apariție mumia aceasta brăzdată .

  4. A uitat sa spuna: cine l-pus premier: „statul paralel” sau PSD? Vad ca i se alatura unii despre care credeam ca nu sunt de pe acolo ci ca ar fi din psd, respectiv vrancea si dambovita! Pana la urma… sunt alesii nostri.. sau sunt protocoalele sri? Gadea nu a stiut sa fie ferm si sa puna intrebarile cuvenite. L-a lasat sa spuna cumintenii despre el si sri, el si o acaademie mafiota!

  5. Un individ infam, de un grobianism revoltator, brutal in tinuta si exprimare, fara alta educatie decat aceea de securist
    cu reciclare sereista. „Jucarica” de care vorbeste si cu care da de pamant este Romania. O jucarie pe care nu o lasa din mainile sale de salahor din Balta. Blestemul lui a fost obligatia de a face de garda la catafalcul Suveranului, comunist
    fiind si inca unul de cea mai joasa speta. Cu astfel de lichele Romania a ajuns si ramane in prapastie. Sunt cu sutele
    de mii si asteapta cuminti, in conspirativitate, sa primeasca ordinul de a veni in prima linie…

  6. ce să faci nu te poate obliga nimeni să faci ceva ce nu vrei. deocamdată nu am văzut oameni în stradă contra guvernului. deci de ce strigi. oricum nu interesează pe nimeni problemele tale „sentimentale”.

  7. Ce pervers…?! „Sedintele” lor aveau loc direct la sediul PSD din Cuza unde isi executa „dusmanii” impreuna cu „baietii si fetitele” de la „Monitoru” si alte scarnavii si mizerii umane din presa, militie, servicii, DNA, etc.. Asa e, Tudose are alt „stil” invatat la scolile inalte din occident, de spionaj, pe unde l-au trimis sa se perfectioneze. Batea tare la ochi, asa la sediul PSD nu-i vedea nimeni…?!

  8. Cine erau domnii Grindeanu, Tudose, Badalu si altii din PSD ‘nainte de alegerile din 16.dec.2016, putini romani auzisera de ei, domnul Tudose parca a fost ministrul economiei anterior functiei de azi de Premier dar destul de putin cunoscut ! Faptul ca azi este Premier dupa cascadoria politica de matrasire a Premierului Grindeanu baricadat in functie in Palatul Victoria iar PSD-ul a uzitat de motiune de cenzura sa isi debarce propriul Premier haiducit ii fac pe cititorii comentatorii la gazeta si nu numai sa suspecteze de apartenenta la securitate, sau cum se mai numeste azi socoteala asta, ghidonata de sotul doamnei Carmen ! Faptul ca domnii astia Grindeanu, Tudose, Badalau, sunt pusi la butoane de cel care este ” aga ” in PSD si la Camera Deputatilor din Parlamentul ROMANIEI, adica domnul Liviu si Dragnea te face sa banuiesti ca si respectivul este sa spunem cu ”ochii albastrii ” la fel ca multi altii care decid ceva in tara asta numai ca nu prea raspunde la comenzile omului din Dealul Cotrocenilor, poreclit si ” Palton Voda ”, identic si la fel este domnul C.P. si Tariceanu ” aga ” in ALDE si in Senatul Parlamentului ROMANIEI ! In rest sa avem sanatate ca este mai buna ca toate !

  9. Este evident ca „lucreaza” in interesul statului impreuna cu „serviciile” …Intr-o tara ca a noastra, acestea au luat locul unei institutii monarhice, deasupra tutoror celorlalte institutii, incepand cu presedintia…daca asa este in SUA&Rusia de ce nu ar fi asa si pe aici!?

  10. relaţiile mele cu serviciile sunt mult mai profunde decât un sui(n)cid stropit cu vin scump, în curtea măcelarului trădător coldea, a spus în gând pm terente…

  11. Pt.anado taurirga.Domnule, apropos de ” terente ” zicerea despre bancile din ROMANIA ale actualului Premier Tudose si Mihai ca ” Terente era mic copil … ”, a fost sa spunem o perla destul de la obiect, adica cam de Braila dar merge si in orasul unde se da ora exacta chiar daca este ” pm ”, cum bagati dvs. in comentar’ ! Sanatate maxima ! p.s.- legat de relatiile respectivului ” pm ” cu serviciile aveti dreptate si eu un simplu condicar, lefegiu, cred ca ” sunt mult mai profunde ” ! p.s.- nu mai este un comentariu trimis cu textul asta.

  12. Îi știe pe toți dar nu are treabă .Doctor la „Oprea University” …doctor cu vocabular de 11 clase și atitudine de șmenar …cine e cu noi striga ….dacă mai da PSD jos inca 10 prim miniștrii sa sa ajungă să-l pună pe coldea săracu Dragnea cum ii nimerește el o avea și ghinion ..chiar așa numai securiști in PSD ? Dragnea o fi șeful lor …

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.