
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a declarat joi că moţiunea de cenzură anunţată de USR este un demers „pur politicianist” și că nu vede de ce PNL ar trebui să plece de la guvernare.
„Am ajuns să facem coaliţia cu PSD pentru că USR a plecat de la guvernare şi România avea nevoie de guvernare şi de stabilitate. Atât timp cât am invocat stabilitatea în momentul constituirii acestei coaliţii, cred că stabilitatea trebuie să fie cea care trebuie să primeze până la momentul alegerilor. Dacă mă întrebaţi pe mine, moţiunea USR este un demers pur politicianist, nici măcar nu au verificat termenele legale care ar putea curge în momentul în care Guvernul să presupunem că ar fi demis în Parlament. Din perspectiva ieşirii PNL de la guvernare cred că este exclus. PNL a fost la guvernare, şi-a asumat guvernarea în momente foarte dificile. Nu văd de ce PNL ar trebui să plece de la guvernare. Cine nu doreşte să rămână e liber să plece”, a spus Turcan, la Palatul Parlamentului înainte de şedinţa BPN al PNL.
PNL nu ”stă să păzească PSD”
„Din punctul meu de vedere, rolul PNL în Guvern este să guverneze bine şi să livreze, pentru că, aşa cum am spus de multe ori, guvernarea este despre lucruri realizate, despre performanţă, integritate, despre inclusiv organizarea alegerilor corecte. Aşadar, PNL are multă treabă de făcut la guvernare. Din perspectiva mea, doar ca ministru al Culturii, pot să vă spun că avem deja proiecte care au produs efect şi mă refer la multe investiţii, iar până la momentul alegerilor mai sunt lucruri de făcut. Ca să închid, PNL este la guvernare pentru că are lucruri de făcut, nu pentru că stă să păzească PSD, însă dacă se produc abuzuri sau derapaje, PNL este un partid foarte responsabil”, a afirmat Turcan.
Întrebată dacă s-a produs vreun abuz până în acest moment din partea PSD
„Nu doresc să comentez, să spunem, acţiunea politică a PSD în Guvern pentru că sunt membru al Guvernului, ce am de spus spun în Guvern, însă să nu uităm că suntem la doar câteva zile de la un abuz, din perspectiva mea, în cadrul CCR, unde s-a creat un precedent pentru o Românie democratică extrem de periculos”.
Singurul care pica de fraier este Ciolacu pentru ca nu poate sa-i dea afara pe pedelisti de la guvernare desi toti votantii psd o cer. Nu-i dau voie securistii care il tin la lantz. Turcan este o fata instruita si face jocul PNL. Finala va fi intre Geoana si Ciuca.
Trupa lui Ciucă s-a supărat așa de rău încât nu mai discută nimic politic cu trupa lui Ciolacu.
Sigur, asta nu înseamnă că PNL iese de la Putere. Nu, liberalii vor fi tot miniștri, tot secretari de stat, tot directori, prefecți etc, dar când apare vreun pesedist prin zonă îi dau cu tifla și-l ignoră. 😈
Va fi o guvernare de-o eficiență nemaivăzută până acum… 24 de ore.
Toate femeile vrea sus.
Ha, ha! Fimeia-i di antolojie! Nu vă spui cari antolojie că știț’ la fel și ghine ca ș’ nghine… Despre faptile ei di vitejie în calitate de ministresă dacă știe ceva să ne spuie ș’ nauă…
Imi amintesc poza aceea, in perioada plandemiei, cand voi petreceati in bautura si drogangeala (mancarimile de nas ale lui Catu), in timp ce noi saraceam si multi dintre noi au murit, sacrificati de voi, pe altarul „stiintei”!
Și tu Bruto? Ți-ai adus aminte când te-ai născut? Ia-te de mana cu Neluțu Tătaru si Florin Câțu! Toți liberalii sunt hoți si arunca pisica moarta in curtea PSD! Ăștia ne sunt conducătorii,pe ăștia ii avem,cu ăștia defilam!! Atât s-a putut!Toți niste (editat) extraordinare!
Face ce face și această descendentă a vorbitorilor peste gard , bagă capul în poză cu cîte o gherlă sezonieră
In lumea elitelor este că în regatul hienelor, întâi se hrănește șefa, surorile și puii lor, ceilalți ultimii, cu resturile.
Cel mai inteligent om de pe pământ susține că poți avea o capacitate intelectuală mare, poți fi genial la matematică și să ai abilități lingvistice de necontestat, dacă eșuezi la capitolul inteligență emoțională, nimic nu mai contează. A fost acolo sus,in lumea elitelor, unde majoritatea oamenilor vor să ajungă. Nu e nimic acolo. E pustiu. Întoarceți-vă la lucrurile simple.
Madama vrea, ca întotdeauna, în poziții sus-puse. Ca și anii de vârstă, nu-i mai știe nici pe ăia de la guvernare. Dar nu s-au săturat, mai vrea… Țara are nevoie de studiile ei de la Moscova. Aprofundate!