Turcia construiește un zid de doi metri înălțime la granița cu Siria

Turcia construieşte un zid înalt de doi metri de-a lungul unei părţi a graniţei sale cu Siria, în apropierea unei zone unde se desfăşoară frecvent confruntări, pentru a opri traficul şi imigranţii ilegali, au anunţat, luni, oficiali turci, conform Reuters, preluată de AGERPRES. Excavatoarele au început să sape fundaţia zidului la Nusaybin, la 10 km […]

De cotidianul.ro - Autor

Turcia construieşte un zid înalt de doi metri de-a lungul unei părţi a graniţei sale cu Siria, în apropierea unei zone unde se desfăşoară frecvent confruntări, pentru a opri traficul şi imigranţii ilegali, au anunţat, luni, oficiali turci, conform Reuters, preluată de AGERPRES. Excavatoarele au început să sape fundaţia zidului la Nusaybin, la 10 km […]

Turcia construieşte un zid înalt de doi metri de-a lungul unei părţi a graniţei sale cu Siria, în apropierea unei zone unde se desfăşoară frecvent confruntări, pentru a opri traficul şi imigranţii ilegali, au anunţat, luni, oficiali turci, conform Reuters, preluată de AGERPRES.

Excavatoarele au început să sape fundaţia zidului la Nusaybin, la 10 km nord de oraşul sirian Qamishli, unde s-au desfăşurat frecvent lupte între kurzi, unităţi rebele şi triburi arabe.

‘Nu am avut probleme cu securitatea la graniţă în Nusaybin până acum, însă în această regiune este extrem de uşor ca oamenii să treacă ilegal. Este aproape ca şi cum nu ar exista nicio graniţă’, a afirmat un oficial guvernamental de la Ankara. rămas sub protecţia anonimatului.

Zidul s-ar întinde pe doar o fracţiune din graniţa de 900 km dintre cele două ţări, însă construirea acestuia subliniază temerile în creştere ale Ankarei faţă de extinderea violenţelor dinspre nordul Siriei, un câmp de luptă pentru numeroase grupări armate, în Turcia, notează agenţia de presă citată.

Turcia, care adăposteşte circa un sfert din cei două milioane de refugiaţi sirieni fugiţi de conflictul din ţara lor, este unul din cei mai înverşunaţi critici ai preşedintelui Bashar al-Assad şi un susţinător fervent al rebelilor care luptă împotriva acestuia. Ankara a promis să îşi menţină politica ‘uşilor deschise’ pentru cei care fug de lupte, deşi a închis uneori punctele de trecere a frontierei după lupte în apropierea acestora.

Totuşi, în multe zone izolate, refugiaţi, traficanţi şi luptători rebeli au reuşit să treacă graniţa nedetectaţi, cauzând o problemă de securitate majoră pentru Turcia, continuă Reuters.

Săptămâna trecută, parlamentul turc a prelungit cu un an mandatul care autorizează o desfăşurare a trupelor sale în Siria în caz de necesitate, guvernul de la Ankara susţinând că forţele preşedintelui Bashar al-Assad au folosit arme chimice şi că aceasta reprezintă o ameninţare pentru Turcia.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.