Ninsori abundente sunt aşteptate începând de duminică la Kiev, cu temperaturi sub pragul de îngheţ atât ziua, cât şi noaptea, în timp ce milioane de oameni care locuiesc încă în capitala ucraineană şi în jurul acesteia nu au decât acces limitat la electricitate şi căldură, relatează Reuters.
Operatorul reţelei naţionale de electricitate, Ukrenergo, a anunţat sâmbătă că producţia de electricitate ar putea acoperi doar trei sferturi din nevoile de consum şi că sunt necesare restricţii şi întreruperi de curent în întreaga ţară.
Preşedintele Volodimir Zelenski a spus că există restricţii privind utilizarea energiei electrice în 14 din cele 27 de regiuni ale Ucrainei şi în Kiev, pentru „mai mult de 100.000” de consumatori în fiecare dintre regiuni.
„Dacă consumul creşte seara, numărul de întreruperi ar putea să crească de asemenea”, a explicat Zelenski în discursul său video cotidian, difuzat în cursul nopţii.
„Aceasta arată încă o dată cât de important este acum să economisim energia electrică şi să o consumăm într-un mod raţional”, a spus preşedintele ucrainean, adresându-se concetăţenilor săi.
Serghei Kovalenko, directorul de operaţiuni de la Yasno, compania care furnizează energie electrică Kievului, a declarat că situaţia s-a ameliorat într-o oarecare măsură în oraş, dar rămâne totuşi „destul de complicată”. El a indicat că locuitorii capitalei ucrainene ar trebui să aibă curent electric cel puţin patru ore pe zi.
„Dacă nu aţi avut ieri (sâmbătă) cel puţin patru ore de energie electrică, scrieţi DTEK Kyiv Electricity Networks, colegii vă vor ajuta să stabiliţi care este problema”, a scris Serghei Kovalenko pe Facebook.
Yasno este una dintre filialele DTEK, cel mai mare furnizor privat de energie din Ucraina.
„Dorim să vă reamintim că fiecare ucrainean care are din nou acces la electricitate trebuie să facă un efort ca şi alţii să poată beneficia de curent, limitându-şi pur şi simplu consumul”, invită operatorul într-un comunicat difuzat pe Telegram.
Ultimul bombardament intens al Rusiei miercuri a provocat cele mai mari pagube de la începerea conflictului, lăsând milioane de ucraineni fără lumină, apă sau căldură.
Rusia susţine că nu vizează populaţia civilă, în timp ce Kremlinul a declarat că loviturile Moscovei asupra infrastructurii energetice sunt o consecinţă a refuzului Kievul de a negocia, notează Reuters.
Într-o rară izbucnire publică, Zelenski l-a criticat vineri pe primarul Kievului, Vitali Kliciko, pentru ceea ce a spus că ar fi fost o activitate deficitară în amenajarea adăposturilor de urgenţă pentru a-i ajuta pe cei care au rămas fără curent şi căldură după atacurile ruseşti.
Ukrenergo a indicat că întreruperile de curent vor continua şi a cerut populaţiei să-şi limiteze consumul de electricitate.
Se aşteaptă ca ninsorile să continue la Kiev, un oraş cu 2,8 milioane de locuitori înainte de război, până la mijlocul săptămânii, în timp ce temperaturile sunt prognozate să se menţină sub zero grade.
@@Ileana Rollason : cred sa fi corespondat cu @Rumburak si alta data, daca bine tin minte. Pseudonim cunoscut. (4.36): nu numai ca stau în Vest, dar mai sunt si noctambula. În pofida propriei sanatati.
@Ileana Rollason (4,36)…NU te osteni sa lamuresti pe @Rumburak,el nu pricepe decat in ungureste. P.S..se vede ca postezi din strainatate,la ore de 4 noaptea,dar cu multa convingere si documentat.
Ucrainienii vor invinge si iarna,stati linistiti troli magnifici.Nu va indoiti de asta.Mai degraba sa va preocupe idea daca veti avea, sau nu ,ce manca.Fiind la marginea societatii(nu spun eu asta,o spun vorbele aruncate de voi aiurea pe acest site)si fiinca munca nu este pasiunea voastra.Mancati ,beti pe datorie,si mergeti la toaleta.Voi ca voi,macar veti trai asistati,dar eu voi fi facut carnati,slanina,jumari,toba ,caltabosi,scaricica.Daca scap de ignatul ce vine,veti avea dureri de cap cu subsemnatul.Sunt sanse minime sa scap,dar daca scap…o vorba din Bihor:,,jar mancati”.Va pupa tata.
@@Ileana Rollason (Rumburak) (II): Lui Stalin însusi ii era frica de ei. Nu uita nici de curtea Tzarilor. Misterioasa si plina de crime, generatie dupa generatie. Ïntre social-democrati si Stalin, însa, ultimul nu degeaba a ajuns o personalitate mondiala (care le-a stat si le sta-n gât americanilor, fiindca si-a industrializat, electrificat si alfabetizat tara, si-a câstigat WW2). Tipului îi placea, însa, linistea si pacea si sedea la o datcha lânga Moscova, într-un parc … „tovarasesc”, în care si alti tipi din CC PCUS aveau câte-o datcha lor. Ori, din ce scriu sovietologii din scoala „autentica” – Roberta Manning, J.A. Getty …- , „purgile” sunt de revazut în scadere uriasa, date fiind razboaiele si consecintele lor economice. Pe tipa si tipul ti-i si recomand, daca reusesti sa-i gasesti (Amazon) si citesti în original. Te previn, însa, ca-s autori de best-sellers de studii istorice. ps vezi ce se-ntampla si sub ochii tai; Rusia câstiga, împotriva SUA si NATO, razboiul din Ucraina. Rezultat : Kremlinul si rusii, în general, sunt diabolizati („gropi de masa” inventate, „violuri”, asemenea, „distrugeri de obiective civile, moratea civililor”, când era vorba de militare si militari, si ucrainenii, nu rusii, au savârsit si savârsesc orori -între care, vizibile, tentativele lor repetate de-a lovi centrala atomica de la Zaporoje si provoca un dezastru, sau laboratoarele „chimice” gasite de rusi în tara + ce presa vestica nu mai spune, si-anume arderea si crucificarea de vii a rusofonilor si rusilor pe care-i prind).
@@Ileana Rollason (Rumburak) (I): Dragul meu 1. nici o lucrare despre Revolutia rusa (în plin razboi mondial) si anii urmatori (= invazia poloneza, razboiul ruso-polonez + razboaiele civile = secatuirea unei tari si-asa plina de analfabeti superstitiosi si dedati magiei, din mai toate pdv, si de oameni care, din diverse pricini, între care, mai ales saracia, se urau între ei), nici o lucrare despre Revolutia rusa de gasit în Vest (România, inclusiv, daca nu mai ales, fiindca „cercetatorii” români nu si-au dat osteneala decât sa copieze si umfle ce era deja umflat de altii, interesati, mai ales ca americani, concurenti, daca nu dusmani de-ai URSS, cu scuza „luptei împotriva … comunismului”). 2. Nici o lucrare de gasit în Vest, pâna la a doua scoala de sovietologi SUA, de la UCLA, cu tipi care stiu ruseste, nu inventeaza si care-au si citit parte a arhivelor ruse (din … SUA, fiindca acolo au ajuns, prin nu stiu ce fel de cai ale … Domnului). Singurii pe care-i creditez fiind ultimii. Analize economico-sociale cu discutii pe text ale unei revolutii. Care se stie ca-ncepe-n 1917 pe front, dar se termina abia cu Stalin (si înca! nu era terminata si la vremea succesorilor lui, de la Hrusciov, ucrainean, la Brejnev, ca de restul, de la Gorbaciov, Andropov, Ieltzân, ce sa mai vorbim: asa ca revolutia = proces îndelungat, mental si material, si lumea simpla, în general si de peste tot, anarhista. Stalin si-a îndepatat din CC („epurarile”) social-democatii. UE de azi e social-democrata. Stalin s-a descotorosit, cu alte cuvinte, de niste dezastre. NU i-a omorât si n-a dat ordin sa fie omorâti. A facut alte numiri în functii. Nu uita ca era asiat. Tipii pe care i-a numit si înlocuitii s-au decimat reciproc.
@Sphinx,
Cetățenii sunt tot timpul responsabili (evit să folosesc cuvântul „vină”, pentru că aceasta ține de perspectivă) pentru ceea ce fac aleșii lor; locuitorii din Donbas trăiesc de 8 ani așa cum trăiesc astăzi ucrainenii și n-am văzut cetățeni revoltați, cerând guvernului lor să oprească atacurile.
Cu ce sunt vinovati amarattiii de simplii ucraineni ca Volodimir Zelenski vrea sa instaureze in Ucraina de azi,un Mare ISRAEL-2 in Europa!??. Aveti RASPUNS !?.
@Ileana Rollanson (16,59)…EXCELENTA expunerea ta din postari,cu multe dovezi concrete la zi privind CORUPTIA generalizata a regimului fascisto-iudeu Volodimir Zelenski,cu parlamentari si politiceni miliardari corupti, dar slugile hegemonismului mondial evreo-american. In general postarile tale sunt foarte documentare si exacte cu realitatea,fapt ce deranjeaza pe unii „magraoni”.
,,Ei bobocule, apai cum le stii dumneata pe toate, mai rar cineva”.
Stalin n-a omorat pe nimeni, doar ca dadea ordin sa-i omoare. Nu va temeti ca deveniti ricola sustinand asemenea tampenii ca in postarea de la 17:07?……[Rumburak]
Acum drogangii lui Soros jubilează…Ukraina nu mai poluează pt că nu mai consumă curent și gaz
@Rumburak (Din lac în putz): Stalin n-a omorât pe nimeni. 1. URSS avea nevoie de tehnologie, pe care vesticii i-au cerut s-o plateasca-n cereale. 2. Vinovati fiind, pentru Holomodor, în afara Vesticilor, proprii chiaburi ucrainieni, care si-au taiat vitele si ars câmpurile decât sa le cooperativizeze si Hrusciov (omul americanilor si la timpul respectiv, prim secretar al Partidului Comunist Ucrainean), care se si lauda cu el în Memorii, pentru a-l acuza, la ONU, pe … Stalin.
@Ileana Kurpupynskaia (II) : Unde, în paranteza fie spus, si Zelensky are vreo trei vile (închiriate altor miliardari, si tot ucrainieni, la fel fratilor Surkis = 17 milioane de $ disparuti din Ucraina, frati care tot în Franta sunt de gasit). Eduard Kohan („Energotrade”)= Casinoul din Monaco (alaturi de parte din tipii de mai sus). Cap-Ferrat (statiune din Sudul Frantei) = Vadim Solar, Dmitri Firtash, Vitaly Homutinik, Serghei Lovokin. Rinat Ahmetov, cel mai bogat oligarh ucrainean cumparându-si, tot acolo, o vila, proprietatea, alta data, a Regelui Leopold II al Belgiei. Vecini, în afara celor de mai sus : Alexander Davtian (grupul de investitii DAD) si Vladislav Ghelzin, fost deputat în Consiliul regional Donetzk. Andrei Holodov, parlamentar, membru al partidului (devenit fantoma al) lui Zelensky = la Viena, unde sunt si Andrei Poturaev si Igor Melniciuk, fost sef al batalionul Aidar, denuntat pentru crime împotriva umanitatii de catre Amnesty International. Si tot în Vest = Alexander Tupitzky, fost sef al Curtii Constitutionale din Ucraina + Ruslan Riaboshapka, fost procuror general + sotia si ambele familii ale lui Zelensky. + Poroshenko (tipul „transferând” numai 1 miliard de $ în afara Ucrainei). Si-n privinta „armelor” livrate Ucrainei, ele sunt semnate Givenchy, Gucci, Polo, Dolce & Gabbana, Michael Kors, Chanel, Louis Vuitton, Armani … sub obladuirea functionarilor de la vama. Las deoparte furturile (aparatura medicala, medicamente) ajutoarelor. Cele de mai sus = piata neagra din tara. În luna mai, UE a ridicat taxele vamale pentru Ucraina. Rezultat : importul imediat al 14 000 de autombile de lux.
@Ileana Kurpupynskaia (I): Mda. Exodul din Ucraina al miliardarilor a-nceput în februarie 2022 : Pe 14, 37 de deputati lipseau deja din Parlament. Între timp, el devenind inexistent. Ziarele scriu de indivizi (Ukrainskaia Pravda, la Reppublica, Volyn News … si de alte 20 de avioane de afaceri disparute la aceleasi date cu disparitia deputatilor miliardari, si cu aterizare în Marea Britanie, Polonia, Quatar, Spania, Austria, România, Ungaria, Emiratele Arabe Unite, R. Moldova, Israel, Franta-Costa de Azur, Monaco … . Nume : Vadim Novinsky, Vasily Hmelnitzki, Vadiml Stolar, Vadim Nesterenko, Andrei Stavnitzer, Vasili Ermolaev (ultimul, cu Bentley cu tot). Igor Abramovici + 50 în avionul personal (=Austria). Proprietarul Vostok Bank, din Odessa, în Israel. Al Transship Group, la Limassol. Vladimir Nemirovsky, fost guvernator al regiunii Odessa, la fel. Arsen Avakov (sef al biroului prezidential), Andrei Yermak, al doilea presedinte al tarii, Leonid Kushma, fost prim-ministru. Cazul lui „Yatz” al lui Nuland (Yatzeniuk), fost prim-ministru, fiind special: tipul s-a refugiat în SUA, unde-avea deja o vila si-n care n-a carat decât 1 miliard de $. Exista si filme (satirice sau documentare) despre exilul tipilor. Unul din ele, „Batalionul de la Monaco”, despre inclusiv Constantin Jivago, miliardar ucrainean cautat si de Interpol (nu pricep de ce nu-l si gaseste, tipul fiind la bordul unui yaht de 70 de milioane de $). Altul, Yaroslavsky (Alexander) ar fi promis ca-si vinde yahtul pentru restaurarea Harkovului. Pâna una-alta, yahtul si stapânul fiind pe Coasta de Azur, Franta.
Păi, ce fac prostănacii de le este frig,. doar rusul n-o să le dea acu gaz și curent,. Insă le deschide poarta iadului,.Acolo cu siguranță le va fi foarte cald..poate invață și românește..
UE, în loc să le dea arme uncrainenilor ca să-i omoare pe ruşi, mai binea le-ar da energie electrică şi gase ca să-i salveze de la îngheţ. Dar nu sunt interesaţi viaţa lor, ei vor ca ruşii să piară.
După lipsa de apa și căldură, vin păduchii. După ei vine și tifosul. Mulți ucraineni o să moară în iarna asta. E primul an de război, vom vedea ce va mai fi.
Sunt si eroi si patrioti ucraineni.?
Ce bombe tactice al lui Putin cand da Virgil cu bomba nu mai ramane ceva ne’nchis cu lacatul pus.
Nici dupa razboiul nuclear nu exista o asemenew productivitate a muncii.
Virgil Popescu a fost mai inaintaș decat Putin la scaderea consumului de gaze si curent inca din 2021. Putin este gelos pe Iohannis si Guvernul Meu. Putin si Vigrgil Popescu or fi frati gemeni ca ce fac ei cum fac prea au rezultate indentice in munca lor ‘asidua’.
Nenea, ma gandesc ce ai face tu daca ar veni rusii aici. kred ca ai fi primul fugit. Pe net toti sunt eroi vai mama lor
Nu aduce anul ce aduce luna.
Nu aduce luna ce aduce anul. Puțin și camarila sa vor ajunge la rece pentru totdeauna. Am avut și noi unul care făcea Congres în noiembrie, iar în decembrie era pus la rece.
Ca si cum Ucraina Libera nu stie sa lupte cu iarna,nu va mai ingrijorati unitatea poporului ucrainian e de neclintit!sa te razbuni pe civili,e un razboi salbatica,tipica mongolilor rusi primitivi din Hoarda Mongola
Esti destul de stupid ca sa spui: ,,nazistii semnau demult TRATATUL DE PACE”.
Acela ar fi fost un act de CAPITULARE NECONDITIONATA, bovidakis.
Nici Carol al II-lea cand a dat Basarabia, n-a semnat o asemenea porcarie.
Independenta energetica e aceiasi de Putin, Schwab sau Iohannis.
Se scoala unu cu c in sus mai trage o bomba, partz sau marire de preturi numita dependenta de statul rus, european, arab sau roman sau de pe unde o fi el.
Io zic, dupa titlu, ca circarii de la Kiev s-au trezit cu un dusman neasteptat, ceva nemaiauzit, ca-n Nigeria. S-au trezit ca vine iarna! Bietii oameni de rand l-au crezut pe saltimbancul care, contrar intelepciunii zisei marinarului betiv, le-a spus fraierilor care l-au votat ca iarna e ca vara, doar ca nu le-a mai si nentionat ca el se referea la Argentina.
Napoleon, Guderian, Von Paulus,sau Hitler s-au luptat și ei cu iarna! Chiar si Rusii s-au luptat cu iarna . Enuntul din titlu imi aduce aminte de cronicile sportive cand echipele romanesti de futbol luau bataie din cauza terenului greu si a vremii neprielnice. De parcă adversarii lor jucau pe altă suprafață de teren!
Inainte ca nu-i greu! Ucraina daca nu primea ajutoare din vest semna demult trataTul de pace. Cand SATANA de peste ocean isi baga coada nu va ramane piatra pe piatra in Ucraina. Vreti sa luati Ucraina? V-o dau dar ca desert!
Asta se numeste furnizarea centralizata a energiei. In loc de Putin sunt (sau erau) viscole si linii electrice intregi puse la pamant de ingheat si vantul puternic, in localitati rurale mai putin in marile orase unde au retele de rezerva. Energia zisa ‘verde’ de la nu poate fi adusa ieftin din cum ar fi din Dobrogea distribuita in judete indepartate fara linii de inalta tensiune dupa cum se vede dependente de factori politici sau naturali. Verde sau nu este la fel de pierdut ‘curentul’. Industria ceausista avea termocentrala pe langa fiecare centru industrial mai rasarit surplusul de apa calda era distrubuit la populatie. Au murit fabricile s-au dus retele de termoficare si caldura inca de acum 20+ de ani.
Aceaiasi soarta pare sa aiba si energia electrica inaccesibila ca pret pe timp de pace sau razboi, consumul limitat pana la zero. Mareste statul preturile artificial sau nu, ca-l taie Puin in cele din urma curentul disponibil este acelasi. Ori ti-l produci acasa ori pa. Valabil la caldura si apa calda.
Asa-i. Aseara Zelenski juca $$…. dati de Biden, la ruleta, la Grand Casino din Monte Carlo, cu Alina Kabaeva.
Pe mine s-a facut ca nu ma vede, de frica sa nu-l parasc lui Putin.
„Electricity Networks”, privat! Uite ca privatizasera si Ucraina, banditii! Si cine e hotul ce a luat toate obictivele energetice construite de fostul URSS si le-a bagat in portofoliul lui peste noapte? Oare nu asa a fost si la noi?
Stalin ii omora pe ucraineni prin infometare, Putina vrea sa-i omoare prin frig, bezna si rachete.
Asta-i ca sa vedeti ce schimbari radicale a facut Putina cel modern.
Asta ofera Maica Rusie fiilor ei slavi ……[Rumburak]
Mutul mine va da ordinul „Romani treceti garla ca sa-l salvam pe Zdrelinsky sa-i invinga pe rusi.
Fugiti de-aici, @Cotidianul, mincinosilor! Daca Zelensky-propagandistu’ trotzkist de fake news, nu-i la Monaco, alaturi de restu’ miliardarilor ucrainieni patri-hoti si tâlhari, nici la Kiev nu-i frig.
Mâine vorbește Mutul, „…dragi români să dăm fiecare câte o găleată de curent poporului meu!ukrainian!…”
Ghiță, doneaZă niște osânZă, pentru opaitZ ! ?
E timpul ca Jelenski sa emigreze in America! Cu el Ukraina e pierduta!