Udrea, tot mai atacată în PDL

Cu zece zile înainte de Colegiul Director în care se va discuta posibilitatea excluderii din PDL a Elenei Udrea şi a susţinătorilor acesteia acuzaţi că sabotează partidul, conducerea democrat-liberală pare tot mai nemulţumită de fostului ministru. “Trebuie să ia o decizie cu privire la ce doreşte, la unde îi este locul. Fie doreşte să rămână […]

De cotidianul.ro - Autor

Cu zece zile înainte de Colegiul Director în care se va discuta posibilitatea excluderii din PDL a Elenei Udrea şi a susţinătorilor acesteia acuzaţi că sabotează partidul, conducerea democrat-liberală pare tot mai nemulţumită de fostului ministru. “Trebuie să ia o decizie cu privire la ce doreşte, la unde îi este locul. Fie doreşte să rămână […]

Cu zece zile înainte de Colegiul Director în care se va discuta posibilitatea excluderii din PDL a Elenei Udrea şi a susţinătorilor acesteia acuzaţi că sabotează partidul, conducerea democrat-liberală pare tot mai nemulţumită de fostului ministru.

“Trebuie să ia o decizie cu privire la ce doreşte, la unde îi este locul. Fie doreşte să rămână în PDL, fie să plece în altă parte. Nu poţi fi membru PDL şi să racolezi membri pentru o altă formaţiune politică. Este vorba despre o elementară coerenţă. Deci, trebuie să ia o decizie, rămâne în PDL, se duce în Mişcarea Populară sau în altă parte. Eu sunt sceptic că va lua o astfel de decizie, însă dacă doamna Udrea crede că poate face acest joc la infinit, se înşală”, a precizat pentru RTV.NET, vicepreşedintele PDL, Radu F. Alexandru, arătându-se nemulţumit şi faţă de prestaţia publică a fostului ministru.

”Nu pot să nu remarc că în aceeaşi zi în care îi apare poza în bikini anunţă intenţia de a candida la preşedinţia României. Dacă acesta e startul campaniei electorale pentru un posibil viitor preşedinte eu nu ştiu ce să zic. Doamna Udrea nu este o începătoare. Ştie foarte bine ce face. Problema este că acest stil, i-aş spune puţin mai original, dă naştere la o situaţie greu de acceptat”, a adăugat Radu F. Alexandru.

”Mesajul pentru toţi militanţii PDL este: ‘Zece vieţi dac-aş avea, tot în PDL aş sta!’. Suntem un partid în reorganizare care se pregăteşte serios pentru următoarea competiţie electorală. Oricine poate contribui la acest efort este bine-venit. Nu avem în PDL membri de rangul întâi şi membri de rangul al doilea. Cine nu mai e cu sufletul alături de acest partid, la greu, poate să aleagă un alt drum. Nu poţi să critici nedrept, într-una, din interiorul PDL. Nu poţi să acuzi mincinos conducerea partidului că nu face opoziţie sau că este alcătuită din perdanţi, în încercarea de a sabota reforma acestui partid”, a declarat, pentru RTV.NET, Andreea Paul.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.