Elena Udrea susţine că nu se înghesuie nimeni să investească în turism, deşi MDRT sprijină vânzarea transparentă a activelor statului, şi face un apel investitorilor, sfătuindu-l, ironic, şi pe Dan Voiculescu, să aducă mai bine în turism banii daţi pe salariile celor care „toacă” ce se face bun în ţară.
„Turismul are nevoie de investiţii. Statul nu poate suplini aici sectorul privat. Îl poate stimula, îl poate sprijini. Dar problema este lipsa de apetit pentru investiţiile în turism. Primul motiv este criza economică şi modul drastic în care aceasta a afectat totate investiţiile. Apoi dificultăţile întampinate de potenţialii investitori în raport cu autorităţile locale. Şi, nu în ultimul rând, politica greşită de privatizare a autorităţilor centrale”, susţine ministrul, într-o postare pe blog.
Elena Udrea aminteşte şi de guvernarea PSD din 2000-2004 care, spune ea, „a privatizat fără să ţină cont de nevoile turismului”. „Zeci de hoteluri au fost luate pe nimic şi folosite drept ipotecă pentru credite de zeci de milioane. Acum sunt într-o stare avansată de degradare şi nu pot primi turişti, fiind închise de controalele MDRT. Adevăratii investitori în turism au de suferit din cauza comportamentului acestor agenţi economici, care flutură dreptul constituţional de proprietate. Am promovat cu mare opoziţie o lege a exproprierilor şi sperăm să le luam hotelurile înapoi”, explică democrat-liberala.
„Îl sfătuiesc şi pe Voiculescu să investească în turism banii pe care îi cheltuie plătind salarii celor care pe care i-a programat să toace orice lucru bun care se face în ţara asta şi pe oricine care vrea să o mişte din loc, bani pe care, de altfel, i-a câştigat pe spinarea statului. Dar să nu repete experienţa lui Vîntu, care a luat pe nimic hotelurile şi bazele de agrement din Deltă şi le-a lăsat în paragină acum! Deci, să distrugi este simplu, să fii în stare să construieşti ceva este mai greu!”, încheie democrat-liberala.