
Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, trage un semnal de alarmă privind condițiile din Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, acolo unde un bolnav de cancer și-a trăit ultimele clipe înconjurat de medici dedicați, dar care sunt nevoiți să se lupte zi de zi cu mediul precar și mizeria din unitățile medicale.
Vlad Voiculescu: „România, martie 2018. Țara cu cea mai mare creștere economică din Europa. Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova. Clinic, adică spital universitar, ca să ne înțelegem. În condițiile de mai jos și-a petrecut ultimele zile un bărbat de 37 de ani. A avut alături un medic oncolog care l-a ajutat să lupte și să spere până la capăt, un medic care a încercat tot ce putea încerca, pentru ca Dan să mai câștige timp…România, martie 2018. Pacienți și personal medical trebuie să lupte cu o afecțiune precum cancerul, în astfel de condiții… Într-un stat paralel, altele sunt problemele PSD-ALDE: să își scape infractorii, să le dea din banii noștri pentru că nu au fost condiții corespunzatoare în închisoare… de-astea… PS. Prin furtunul negru de la fereastră ajungea, de undeva de la parterul cladirii, prin exterior, oxigen.”
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.