Ultimul salut principelui comediei, Carlo Vanzina

Lumea cinematografiei este în doliu. Maestrul comediei care i-a descris pe italieni nu mai este. Vestea dispariţiei lui a fost anunţată de soţia sa Lisa şi de fratele său Enrico.

“În iubita sa Romă, în care se născuse, încă tânăr şi în plină maturitate intelectuală, după o luptă lucidă şi curajoasă cu boala, ne-a părăsit marele regizor Carlo Vanzina, iubit de milioane de spectatori cărora, cu filmele sale, le-a dăruit veselie, umor şi o privire afectuoasă cu care să înţeleagă ţara noastră”.

Avea 67 de ani şi era bolnav de mai multă vreme. Împreună cu fratele său Enrico a povestit Italia aşa cum învăţase de la cei mai buni: tatăl lor, Steno, şi Mario Monicelli. Regizor, producător şi scenarist, Carlo Vanzina a dus cinema-ul la o mare libertate. În 40 de ani de carieră, a fost întotdeauna considerat un getleman, de o eleganţă desăvârşită.

A povestit vacanţele italienilor în comedii de succes, în anii 80-90, a ştiut să trateze transformările Italiei prin personaje uneori ingenue, alteori cinice, care au făcut deliciul multor interpreţi, de la Christian De Sica la Massimo Ghini, de la Massimo Boldi la Jerry Calà.

S-a născut în 13 martie 1951, fiind fiul lui Steno (numele de artist al lui Stefano Vanzina) şi al Mariei Teresa Nati. Într-o fotografie veche, alb-negru, apar el şi fratele său Enrico, copii, pe terasa casei, unul cu o minge între picoare, celălalt pe un cal din lemn. În faţa lor, în genunchi, stă tatăl cu un aparat de fotografiat în mână. În fond, viaţa lor de fii ai artei se regăseşte în întregime în această imagine de familie, o sinteză naturală, care astăzi este mărturie absurdă a unei nedrepte absenţe.

Carlo Vanzina a plecat din această lume şi dintre toţi cei care îi vor simţi lipsa, cel dintâi este Enrico, fratele lui nedespărţit. Carlo şi Enrico s-au născut la doi unul după celălalt. Primul în 1949, al doilea în 1951. Enrico îl caracteriza astfel: “Sensibil, inteligent, spiritual. Nu este o exagerare să spui că el cunoaşte cinema-ul ca pe propriile buzunare. Are un simţ special care îi permite să povestească lucrurile cu uşurinţă, fără să plictisească”.

Iar Carlo afirma despre fratele său: ”Enrico este un scriitor fantastic, un vulcan plin de idei, este rafinat şi în acelaşi timp popular. Este frumos să lucrezi cu fratele tău pentru că te înţelegi de minune. Avem aceeaşi educaţie, acelaşi background… Râdem de aceleaşi lucruri, ne indignăm la fel”.

“Urmând învăţăturile pe care mi le-a dat de-a lungul anilor papa Steno, l-am văzut pe Toto. Era timid, nobil, în maşina lui americană, cu storuri, pentru a nu fi văzut”. Carlo Vazina a fost la începuturile carierei sale un privilegiat, dar a ştiut să-şi cucerească, prin talentul său, un loc în cinema-ul italian. Maestrul lui l-a supus la probe dure, fără al menaja deloc.

“Tata m-a dus la Monicelli cu care era prieten bun şi cu care am lucrat atât de mult. La început m-a tratat foarte rău, desigur nu voia să mă simt un privilegiat, «fiul lui…» .

Prezent în echipa unor filme ca Brancaleone alle cruciate sau Romanzo popolare, Carlo Vanzina a învăţat multe trucuri ale meseriei. “Monicelli era un ursuz, un fals om rău. M-a tratat în mod infernal, am strâns din dinţi şi am mers înainte până când m-a făcut ajutorul său”. Carlo a învăţat în această perioadă multe lucruri, mai ales despre relaţia cu actorii, lecţii pe care le-a pus în practică când a debutat în regie, în 1976, cu Luna di miele in tre, pe scenariul lui Enrico, avându-i în distribuţie pe Renato Pozzetto şi Stefania Casini. Din acel moment, a realizat, în 40 de ani de carieră, peste 60 de filme. Lui Carlo Vanzina şi fratelui său Enrico li se datorează descoperirea lui Diego Abatantuono în 1982 cu Eccezzziunale veramente şi Viuuulentemente mia.

Carlo Vanzina a lucrat cu aproape toţi actorii italieni: Diego Abatantuono, Gian Maria Volonté, Sergio Castellitto, Renato Pozzetto, Paolo Villaggio, Gigi Proietti, Enrico Montesano, Vincenzo Salemme, Christian De Sica, Massimo Boldi, Enrico Brignano, Michele Placido, Virna Lisi, Monica Bellucci.

Mulţi dintre ei şi-l amintesc astăzi. Relaţia cu interpreţii a fost partea cea mai importantă a muncii sale: ”Chiar dacă un scenariu este bine scris şi are dialoguri bune, dacă ai un excelent actor de comedie, care este inteligent şi spiritual, e clar că tu, ca regizor, nu trebuie să-i pui frâu, ci, dimpotrivă să-l presezi, să-l motivezi”, explica el.

În copilărie, Carlo Vanzina avea un alt vis. Nu voia să devin regizor, ci critic de cinema. “De mic aveam albume pe care le umpleam cu toate filmele pe care le vedeam, şi vedeam o mulţime. Scriam mici critici, acordam steluţe, chir dacă nu exista acest obicei atunci, scriam întregul cast, de la actori la directorul de imagine. Eram cu adevărat nebun după cinema”.

1983 a fost poate anul său de aur. Sapore di mare, cel mai iubit film al său, care a încasat 10 miliarde de lire, este un manifest al unei generaţii fără griji, dar şi celebrarea unei perioade care însemna pentru toţi o epocă de libertate. “Suntem mulţumiţi că în acea poveste publicul a regăsit prototipul vacanţei. La toate vârstele. Chiar dacă povestea era datată în Anii 60”. Graţie casetelor şi DVD-urilor, Sapore di mare a fost descoperit de noile generaţii la care a funcţionat acelaşi mecanism de identificare.

La puţină vreme după această peliculă a apărut Vacanze di Natale, imaginea bufă, sentimentală, dar şi caustică a unei epoci, care era inspirată de Vacanze d’inverno, filmul lui Camillo Mastrocinque, produs de Dino De Laurentiis în 1959 şi considerat părintele tuturor cinepanettoni, chiar dacă Vanzina era nemulţumit de acest termen. “Cinepanettone este o invenţie jurnalistică şi nu a noastră. Este o etichetă care mă deranjează oarecum, pentru că lasă impresia că filmul este un produs de mâncat. Şi apoi, nu toate filmele care sunt numite cinepanettoni sunt la fel. Ale noastre erau observaţii asupra obiceiurilor, în timp ce multe dintre filmele despre Crăciun au fost mai aproape de farsă, mai facile”.

De Laurentiis a avut capacitatea de a transforma un film într-un brand şi de a-l impune gustului naţional popular. A creat perechea de succes Boldi-De Sica, cuplu care a evoluat în filmul Yuppies – I giovani di successo şi s-a relevat apoi ca o adevărată “armă” comică.

Carlo Vanzina, tot alături de Enrico, a fost autorul unor comedii populare, all’italiana. A povestit ţara fără menajamente, cu meritele şi păcatele epocii de după anii 60, cu limbajul popular, revendicând o relaţie direct cu publicul, bazată pe comic şi tinereţe, pe o privire ascuţită asupra slăbiciunilor tipic itliene şi asupra tristeţii faţă de un prezent inevitabil grosier.

“Mi s-a întâmplat – povestea Carlo Vanzina – să întâlnesc prieteni şi cunoscători care mi-au spus: «ştii, ieri am mers la restaurant. Erau nişte persoane aşezate alături care păreau personaje din filmele tale»”.

Eticheta de regizor de filme de vacanţă a venit de la aceste două succese de nedepăşit, chiar dacă Vanzina a schimbat direcţia, îndreptându-se către atmosfera întunecată din Mystere şi către acele efervescente imagini din Via Montenapoleone din Milano, iar mai târziu, descriind în Yuppies portretul unei noi generaţii de tineri, povestind, în pelicula poliţistă Tre colonne in cronaca intrigile politice lipsite de scupule, fotografiind în Finte bionde, burghezia romană zgomotoasă şi cu o conduită şocană.

Pasiunea pentru cinema, cunoşterea aprofundată a genurilor şi a autorilor, ştiinţa de a culege mode şi tendinţe şi de a le restitui apoi pe marele ecran îmbogăţite cu factorul uman, sunt caracteristici ale drumului urmat de Carlo Vanzina.

Ultimul său film a fost Caccia al tesoro (2017) cu Vincenzo Salemme, Serena Rossi, Carlo Buccirosso, care, aşa cum scrie Paolo D’Agostini în cronica sa, se înscrie în stilul comediei all’italiana în care s-au format fraţii Vanzina.

De la Ischia la Festa di Roma, ce va avea loc în această toamnă, festivalurile italieneşti se pregătesc să-l omagieze.

“Carlo Vanzina a ştiut să povestească cu inteligenţă şi adesea cu mare clarviziune slăbiciunile şi modele societăţii italiene contemporane. Cult şi rafinat, a ales să vorbească marelui public: voi fi onorat să-l amintesc şi să-l omagiez la Feta di Roma”, a anuţat Antonio Monda, directorul festivalului de cinema de la Roma.

Lui Carlo Vanzina “maestru al comediei” îi va fi decernat Legend Award la Festivalul Internaţional de Film şi Mzică de la Ischia, care va găzdui o selecţie a succeselor sale într-o serie de proiecţii gratuite în pieţele Casamicciola şi Lacco Ameno din 15 până în 22 iulie.

Funerariile lui Carlo Vanzina se vor desfăşura astăzi, la ora 11:00, la Roma, în Basilica di Santa Maria degli Angeli e dei Martiri din piaţa Repubblica.

În întreaga presă italiană sunt redate cuvintele de adio ale marilor cineaşti cu care el a lucrat.

Drum bun, Carlo Vanzini!