Un an de mandat al lui Nicușor Dan pe tabla de șah a politicii externe, de securitate și apărare!

Întrucât văd că este momentul bilanțului primului an de mandat prezidențial al lui Nicușor Dan mă voi înscrie și eu în acest trend! Nu pentru că sunt genul festivist ci pentru că am credința că evidențierea unor borne ale activității lui Nicușor Dan, inclusiv în domeniul politicii externe, de securitate și apărare, ne poate oferi o imagine a cum stăm acum și ce  este de făcut în continuare!

Ca atare, consider că cel mai important moment a fost lansarea la apă a Strategiei Naționale de Apărare a Țării 2025-2030, moment care a marcat dezvăluirea priorităților Președintelui în domeniul politicii externe, securității și apărării.

Din punctul meu de vedere a fost un moment care nu ne-a făcut să vedem “luminița de la capătul tunelului”!  Nici măcar nu am fost întrebați dacă noi, cetățenii, avem vreo frică sau apăsare în acest sens! Pentru că nu ne-a întrebat nimeni cu privire de ce anume și cum vrem să fim apărați sau pentru ce să aloce statul banii lui în următorii cinci ani. Dacă vrem tancuri, avioane, mitraliere sau spitale și școli?

Încercând totuși să văd ce vrea Nicușor Dan nu am putut să nu remarc ambiția de a lansa concepte precum cel de “independență solidară” și să nu-mi pun întrebarea dacă acesta era momentul și locul pentru așa ceva! La acea dată, ce ar fi trebuit să înțeleagă Donald Trump? Că România este “independentă solidar” în a-și asigura securitatea și apărarea? Păi, atunci nu făcuse bine că-și retrăsese soldații din România? Pe partea de politică externă, Nicușor Dan ne spunea c-ar trebui să ne protejăm interesele în UE și NATO ca și cum cineva să ne facă rău din interior.

Însă cel mai important aspect de semnalat mi s-a părut ambiția de implicare a cetățeanului (pe care nu l-a întrebat înainte ce vrea)! Lăsând la o parte motivația pe care o oferă autoritățile pentru ca cetățeanul să dorească să ajute, mă întrebam atunci și mă întreb și acum (a se vedea conferința privind dezinformarea organizată zilele acestea de Președinția României) dacă și în ce mod îmi vor dezvolta autoritățile „competențele media, digitale și informaționale, cu accent pe dezvoltarea gândirii critice”! La acea dată era doar zis dar să vedem ce a și făcut Nicușor Dan pentru a-și pune în aplicare strategia!

În săptămâna de dinainte de venirea lui Moș Crăciun aveau loc vizitele lui Nicușor Dan la Helsinki, Londra și  Bruxelles. A fost un moment în care românii se uitau cu mirare și scepticism la Nicușor Dan, care parcă începea să aibă năravurile “plimbărețului” Klaus Iohannis, într-un moment în care moțiunile de cenzură erau la modă și nominalizarea pentru funcția de ministru al Apărării era destul de întârziată, în contextul obligației României de a preda „lista de cumpărături” pentru programul SAFE, scadentă în luna ianuarie 2026. Evident că nimeni nu contesta obligația participării lui Nicușor Dan la Consiliul European al șefilor de state și guverne de la Bruxelles, însă nu prea părea necesară participarea acestuia la nou-apărutul summit al statelor Uniunii Europene aflate pe flancul estic de la Helsinki, respectiv vizita la Londra!

Pentru că vizita la Londra nu a presupus întâlniri la nivel înalt cu impact în politica externă a României (de exemplu o discuție cu prim-ministrul Marii Britanii), iar vizita la Helsinki a avut loc în absența omologului său finlandez (care se afla la Berlin, acesta fiind prezent la negocierile mai-marilor europeni despre soarta Ucrainei, spre deosebire de Nicușor Dan, care nu a fost invitat)!

Despre vizita la Londra nici acum nu știu la ce a folosit însă a fost bine că Nicușor Dan a participat la summit-ul de la  Helsinki, dat fiind că acolo a fost subliniată importanța prioritizării frontierei estice a UE, în special pentru  a construi capabilități de apărare multi-domeniu, inclusiv capacități de luptă terestră, apărare cu drone, protecția frontierelor și mobilitate militară.

Ce a reușit Nicușor Dan la întâlnirea de la Helsinki? S-a asigurat că inițiativa UE de a finanța amplasarea unui Centru de Securitate Maritimă al Mării Negre în România va fi cuprinsă în solicitările participanților de la Helsinki către Consiliul European!

Ce putea mai mult? Să pună în prim plan formatul B9 și să obțină o poziție de prim rang la Helsinki, dat fiind de acord ca Finlanda și Polonia au fost desemnate să fie responsabile de coordonarea proiectului de consolidare a apărării colective a flancului estic al UE.

La începutul lui 2026 am fost consternați (sau amuzați) că Nicușor Dan era ultimul șef de stat care reușea să revină acasă de la Paris, de la  summit-ul șefilor de stat și guvern ai “Coaliției de Voință” în sprijinul Ucrainei, din cauză că nu are aeronavă prezidențială performantă și chiar ne îngrijoram că, pe drumul dus-întors București – Paris, nu poate conduce România din cauza lipsei… comunicațiilor! Tot atunci dezbăteam dacă elvețienii au escortat sau nu Spartan-ul prezidențial în spațiul lor aerian!

Mai apoi am aflat, în ajunul întâlnirii anuale World Economic Forum de la Davos, părerea lui Nicușor Dan referitoare la participarea la această conferință: „nu umblu teleleu prin lume …, mai cu seamă când consilierii mei nu îmi pot construi suficientă substanţă pentru prezenţa mea la Davos”.  Totuși, cred că era suficient de onorant pentru Nicușor Dan să facă parte dintr-un panel de la Davos, alături de omologi precum Karol Nawrocki sau Alexander Stubb, în care s-a discutat despre cum Europa se poate apăra singură.

Părea că devine un leitmotiv ca Nicușor Dan să nu nu umble „teleleu prin lume” când acesta a decis să nu participe nici la Conferința de Securitate de la Munchen! Mâ întrebam atunci dacă, nici de această dată, nu a avut „destulă substanță”? Deși era momentul în care puteam să promovăm ce face România pentru a ajuta Ucraina (al doilea hub logistic PURL – de alimentare cu armament al Ucrainei – al NATO de pe continentul european, construirea unei fabrici de drone pe teritoriul României, împreună cu Ucraina, cu banii împrumutați din SAFE) sau importanța României pentru asigurarea securității continentului european (operaționalizarea Hub-ului de securitate maritimă UE la Marea Neagră).

Lucrurile au început să se schimbe când Nicușor Dan și-a anunțat decizia de a participa la ședința inaugurală a Consiliului de Pace al lui Trump, care a împărțit românii în două tabere, decizie care acum putem spune că poate fi considerat a fi cea care a oferit României oportunitatea de a-si „re-omologa” Parteneriatul strategic cu SUA, în varianta Trump 2.0.

Pe această dimensiune a Parteneriatului strategic cu SUA, Nicușor Dan a continuat să-l revigoreze când, într-o perioadă de stupefacție strategică dată de implicarea SUA într-un conflict cu Iranul, a anunțat decizia de a permite SUA să folosească baze militare românești.

Revenind în Europa, în 11 februarie 2026, Comisia Europeană a prezentat un plan de combatere a amenințărilor reprezentate de drone îndemnând „țările interesate” să „își unească forțele în achizițiile publice și implementarea sistemelor de combatere a dronelor”.

Zis și făcut de către Franța, Germania, Italia, Polonia și Marea Britanie, care s-au reunit în cadrul unui “Grup European al celor Cinci Miniștri ai Apărării”, anunțând inițiativa „Low-Cost Effectors and Autonomous Platforms” (LEAP) pentru demararea unui proiect comun pentru producția de drone. Deci, fără România!

Totuși, Nicușor Dan a reușit să pună România într-un sistem integrat de apărare împotriva dronelor, prin poziționarea pe un loc de frunte în cadrul „Eastern Sentry” a NATO, în urma unei întâlniri cu Marc Rutte la sediul NATO, prilej cu care a luat în discuție semnarea unui parteneriat strategic cu Ucraina, pentru construirea unei fabrici de drone în țara noastră: ”În dialogul nostru, am vizat noile capabilități pentru țările din Flancul Estic, deci și pentru România, din cadrul Programului Santinela Estului (Eastern Sentry)… Am reafirmat sprijinul nostru pentru Ucraina, pentru că e vorba de securitatea Europei și despre acordul pentru cooperarea în producția de drone cu Ucraina”.

Nicușor Dan a continuat să pună România pe harta lumii când a participat la cea de-a 11-a ediție a summit-ului Inițiativei celor Trei Mări din Croația, iar ulterior la summit-ul Comunității Politice Europene din Armenia. A fost un bun prilej pentru a organiza  o discuție informală privind impactul Coridorului Vertical de Gaze asupra securității energetice regionale și de a promova faptul că: “România poate contribui substanțial la acest demers prin poziția geografică, infrastructura dezvoltată și un angajament ferm față de parteneriatul transatlantic”.

A urmat un moment important pentru imaginea României în NATO și nu numai, cel al derulării Summit-ului B9 de la București. Ce putea să obțină România la acest summit? Poate o integrare în sistemul LEAP, prin extinderea acestui proiect la nivelul întregului flanc estic al NATO? De ce nu s-a putut? Poate pentru că Zelenski nu a făcut un anunț referitor la semnarea vreunui acord referitor la construirea unei fabrici de drone în România! O altă ambiție care nu s-a materializat este cuprinsă inclusiv în titlul documentului oficial adoptat la București, mai precis “Declarația Comună a Summit-ului B9 și al Aliaților Nordici”, care ne arată că nu s-au făcut pași concreți în direcția extinderii acestui format regional.

Dacă este să tragem o concluzie, vedem că acest an pare a fi fost un joc de șah pe care Nicușor Dan l-a jucat pe dimensiunea prerogativelor sale constituționale privind politica externă, de securitate și apărare! Sau munca de a săpa și semăna ogorul de pe care așteptăm să vedem ce roade vor fi culese!