Un fel de alegeri prin București

Un fel de alegeri prin București

Cornel Nistorescu este un jurnalist, scriitor și editorialist român cunoscut pentru stilul său critic și analitic. A condus publicații importante precum Evenimentul Zilei și Cotidianul, influențând presa postdecembristă prin opinii ferme și investigații curajoase.

Un fel de alegeri prin București

La cald, după cifrele care se vehiculau spre miezul nopții de duminică, aș zice că la alegerile pentru București au mobilizat destul de multă lume. Vreau să spun că procentul prezenței, în raport cu performanțele clasei politice din acest an, este destul de mare. Prea mulți s-au mai dus să voteze dacă luăm în calcul seria de dezamăgiri din ultimele luni. Asta înseamnă că o treime din bucureșteni mai are o speranță democratică.

Grindeanu, resemnat după eșecul lui Băluță: „Este o înfrângere”

Ceilalți sunt resemnați, blazați, sictiriți, revoltați și nemulțumiți. Din această  perspectivă, chiar nu înțeleg cum populația total nemulțumită de tăierile din „reformele” lui Ilie Bolojan și de scumpirile generate de ele oferă susținerea liberalului preferat, promovat de același supercriticat personaj din fruntea PNL. Exceptînd cîțiva oameni din conducerea PNL, obișnuiți să aibă comportament de lachei, în ultimele luni, puțini au avut curajul să formuleze propoziții pro-Bolojan. Pe un fond  dominant de atitudine anti-guvernul Ilie Bolojan, Ciprian Ciucu cîștigă detașat alegerile pentru primar al Capitalei, el fiind, în materie de performanțe la amenajarea sectoarelor, cam pe locul al doilea, după Daniel Băluță, cîștigător detașat cu Sectorul 4.

Ce scrie presa străină despre victoria lui Ciucu

Tot inexplicabilă rămîne pentru mine clasarea Ancăi Alexandrescu pe locul doi după doar două săptămîni de campanie, și aceasta limitată la cîteva formulări simpluțe (biroul meu este în stradă sau amenințările cu dezvăluirile din Primărie sau prăbușirea Coaliției). Cu hămîitul uneori isteric de la Realitatea PLUS (de multe ori stil Gigi Becali mai ascuțit), total străină de  sentimente și gîndire suveranistă, Anca Alexandrescu a cîștigat doar prin tupeu și popularitate, avînd doar „meritul” de a adăuga o variantă feminină de galerie și peluză la cea promovată de George Simion. Ambițiile sale în continuă creștere pot declanșa o descreștere a lui George Simion, dar și a AUR.

În ceea ce privește poziționarea lui Daniel Băluță pe locul al treilea, aș zice că mai degrabă ar fi vorba de prăbușirea continuă a partidului său  social-democrat, înecat de mediocritatea unor personaje dominate de Ciolacu, Tudose, Grindeanu, Pandele et comp, iar nu de ce cred oamenii despre un administrator performant.

Ciprian Ciucu: Știu că Nicușor Dan a votat-o pe Ana Ciceală

Dar cel mai lovit în aceste alegeri este USR-ul cu Cătălin Drulă la înaintare, și Nicușor Dan la susținere. De fapt, Nicușor Dan poate socoti că a mai încasat încă un upercut electoral. După belelele cu Oana Țoiu și Ionuț Moșteanu, după nenorocirea cu Diana Buzoianu, căzută la Ape și la Mediu, după  eliminarea șmecheriei cu spotul de mascată promovare electorală, filmat la Ziua Națională în cadru cu cercetatul penal Vlad Voiculecu, Nicușor Dan a cîntărit ca un pietroi de gîtul lui Drulă și de aripile jumulite ale USR.

Aproape inexplicabil, Ilie Bolojan se scoate puțin cu Ciprian Ciucu, iar Nicușor Dan se scufundă mai tare cu Cătălin Drulă.

Alegerile pentru București au doar două concluzii clare. PSD a devenit un partid de locul trei (și asta nu din vina lui Daniel Băluță!), iar USR-ul a ocupat locul de inamic public numărul unu (asta și cu marea contribuție a președintelui Nicușor Dan).

Rezultate finale. Ciucu câștigă detașat. Răsturnare de situație pe locul doi

Pentru cum merg lucrurile în politica românească și mai ales după ce produce și după cine o domină, aș spune că participarea la alegerile parțiale din București ar putea fi considerată de-a dreptul numeroasă.

 

 

 

Distribuie articolul pe:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

18 comentarii

  1. N-ar fi de mirare, eu așa cred, că n-au fost nici 2 din 10 bucureșteni la vot. După ce anul trecut ne-au arunca votul a gunoi la ce să ieși din casă. Trebuie să ne luăm instituțiile înapoi ceea ce este nu numai constiuțional este o datorie față de țară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *