”Un gest urât faţă de Armata României”

El subliniază că această armată este alcătuită din bărbaţi şi femei care şi-au pus viaţa în pericol în…

De (I.R.)
”Un gest urât faţă de Armata României”

El subliniază că această armată este alcătuită din bărbaţi şi femei care şi-au pus viaţa în pericol în…

PSD îl taxează pe preşedinte. Deputatul PSD Mihai Fifor, care a fost ministru al apărării, a criticat absenţa preşedintelui Nicuşor Dan de la ceremoniile cu ocazia Zilei Marinei, afirmând că nu îşi aminteşte ca un şef de stat şi comandant suprem al Forţelor Armate să fi lipsit de la aceste manifestări.

”Nu îmi amintesc ca un şef de stat şi comandant suprem al Forţelor Armate să fi lipsit de la ceremoniile dedicate Zilei Marinei Române. Nu ştiu unde este şi ce face preşedintele abia ales al României, dar ştiu sigur unde ar fi trebuit să fie: în mijlocul marinarilor, alături de militarii săi. Într-un moment în care la Marea Neagră se desfăşoară un conflict deschis, iar România este pilon de descurajare şi apărare al flancului estic al NATO, absenţa comandantului suprem nu este doar o greşeală de agendă, ci un gest urât, care se vede şi se simte. Un gest urât faţă de Armata României şi faţă de toţi cei care servesc sub drapel, în zi de mare sărbătoare a militarilor români”, a scris Fifor pe Facebook.

El subliniază că această armată este alcătuită din bărbaţi şi femei care şi-au pus viaţa în pericol în misiuni internaţionale şi din militari români care şi-au dat viaţa în teatrele de operaţii, oameni care, alături de aliaţi, asigură zi de zi securitatea României şi apărarea Flancului estic al NATO.

”Militarii români sunt cei pe care ar trebui să îi onorăm în fiecare zi a vieţii noastre, nu doar la ocazii oficiale. Ei apără ţara, ne reprezintă cu demnitate şi plătesc, uneori, preţul suprem. Prezenţa preşedintelui lângă ei, în astfel de momente, nu este un moft şi nici un gest protocolar – este o datorie morală şi o obligaţie de onoare”, conchide Fifor.

Preşedintele Nicuşor Dan nu a fost prezent vineri, la ceremoniile organizte la Constanţa, de Ziua Marinei, el fiind prezent la slujba de Sfânta Maria, de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, situată la mică distanţă de localitatea sa natală, Făgăraş.

Distribuie articolul pe:

32 comentarii

  1. Nu se blocheaza decat postarile de substanta, inteligente care pot avea priza la cititori.Restul, injuraturi, cuvinte licentioase,atitudini antiromanesti ramane cum am stabilit :de voie !

  2. Atentie mare la acest paralitic dusmanos, veninos, rau prost si al Draku. Un rebut uman. Uraste Romania si poporul roman din tot rarunchii. Trebuie asteptat la cotitura …?!

  3. Ce mu-mu le-a tras la tomberanisti.
    În gubernie la Mache Șpagoveanu fac pariu că erau pregătiți câteva sute de paraziți soberanisti să huiduie.

  4. psd este de o ipocrizie fara limite, nascuta din frica si miselie … pupa-n bot si papa tot atita timp cit poate numara steagurile precum Pristanda… la umbra stapinului…

  5. Uite cine vorbește. Tocmai PSD-istul Mihai Fifor, cel care a fost ministru al apărării în perioada 12 septembrie 2017 – 20 noiembrie 2018, a făcut o gafă de proporții afirmând pe un post de televiziune că România dispune de „rachete balistice” la baza militară de la Deveselu: „Cum ar putea să fie vreodată preşedintele Putin încântat de faptul că în România avem baza militară de la Deveselu, cu rachetele balistice”. Gafa a fost speculată și de Rusia: Revista Sputnik a scris la vremea respectiva că ministrul Fifor îl confirmă, involuntar, pe Vladimir Putin care sustinea acelasi lucru.

  6. Ziua Armatei Romane e pe 25 octombrie,mai Fifore,ma muzeografule mai ,habar nu ai
    Asta cu’marina’mai bine Sfânta Maria este una dintre cele mai importante sărbători religioase din România,mai bolsevicule

  7. Lu’ Nicusor nu-i pasa de criticile romanilor, stie ca acestia il detesta, pt numararea frauduloasa a buletinelor de vot ca sa fie bagat USR istul. Misiune indeplinita, s-a vazut la Cotroceni nu-l mai clinteste de acolo, decat vreun cancer, vreun AVC fatal posibil la orice varsta.

  8. Se pare ca Nicusor al nostru are si o defectiune la bibilica ,altfel nu s-ar comporta in felul acesta .

    1. daca era sanatos mental , normal clinic si comportamental , nu era desemnat de CC – Presedinte al Romaniei ( VAI DE ROMANIA !!! )

  9. Felicitări Nicușor, te dezici de impostura din România, o atitudine de demnitate spune:

    Sper să nu mă înșel,dar de data aceasta dă dovadă de demnitate față de poporul român, în sensul că nu participă alături de impostori la pseudo-demo rația din România.
    Îl felicit dacă este așa!

    1. Ba bolnavule ,idolul tău autist din nefericire e șeful armatei ,nu are nicio scuza,mergi cu Domnul!

  10. Cel care lipseste este tzCalin DjiorjeSSqu, face carare la Politia Ilfov. Este singurul presedinte ales care ar putea ridica munca pe cele mai inalte culmi de stiinta si civilizatie, sa nu ajungem la ea !

  11. El e prezent doar unde il duce budola lui stricata. De fe va mirati? Cit a fost ong-ist,deputat,primar,nu facea la fel,bilute-nas? Ce tot dati cu ” olimpic” ,e un (editat) si atit. El ju e niciodata unde trebuie. Dezastru este,ca si-a luat colegii de joaca usr-isti si le-a dat pozitii importante fara sa fie calcification pentru ass ceva,externe si aparare. Da,Vai de mine cum sa votam altceva ? Luati-o asa…

  12. ….Nicusor Dan (conform Raport Departament SUA!) a lipsit de la Ziua Marinei romane,de frica HUIDUIELII si BLESTEMELOR si a preferat sa se ASCUNDA impreuna cu „prima CONCUBINA” la Mănăstirea Sambata de Sus,Brasov!.

  13. Năucul ăsta, dacă nu este cineva să-l ia de braț(a se vedea Președintele Austriei), habar nu are că România are ieșire la Marea Neagră și unde este aceasta!

  14. „”Militarii români sunt cei pe care ar trebui să îi onorăm în fiecare zi a vieţii noastre”
    Chiar si urmasii celor pe care i-au impuscat in ’89?
    N-am uitat. Cel mai mare act de vitejie din ’44 incoace a fost cand in ’89 au tras in poporul roman neinarmat.
    Si asta s-a stabilit oficial, a rasunat in sala de judecata. Si o vor face din nou daca asta le va cere puterea. Ca sa fie clar.
    Cat traiesc nu o sa onorez vreun militar roman mai mult ca pe un lacatus dintr-o fabrica anonima. Fiecare ptr bani face ce face la ordinul sefului.
    Nu cenzurati, tot mai multa propaganda ca inainte de ’90 intalnim in discursul de azi.

  15. Și ce s-antâmplat ? Le-a stat ciolanu-n gât de la fasole la masa festivă ? N-a avut cine număra păsărelele îm țoale festive înșirate pe sîrmă la Bricu Mircea? Bă , Bivole ăsta a trecut la „integrale triple , n-are nevoie ca voi de „numărătoare pt. clasa 0. N-ați avut pe lângă cine vă GUDURA ? Parcă vă „răciseră Corasoanele față de #maidanezi . Sau începu DNA-ua să vă bage-n fibrilații , O veni KUKUVAIA din țările de Gios , GESTantă de COURTOAZIE ?

  16. Bă, ce aveti? O tot dati cu un șef de stat nu a lipsit…, etc. Caricatura asta nu e sef de stat! Sau e, exact cum și calul lui Caligula a fost senator!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.